News

Elena Ceaușescu a avut cinci amanți! Ce știa Nicolae Ceaușescu despre aventurile soției

06.05.2019 | 10:58
Elena Ceaușescu i-a fost infidelă dictatorului. Sursa foto: hepta.ro

Elena Ceaușescu l-ar fi înșelat pe dictator, însă nimeni nu ar fi spus asta vreodată. Se pare că fosta prima doamnă din perioada comunistă ar fi avut cel puțin cinci amanți, asta din ce au reușit jurnaliștii să descopere. Fosta chimistă era însetată de putere, dorind la un moment dat să îl înlăture pe soțul ei, dar și extrem de pasională și nestatornică din punct de vedere relațional.

5 amanți cu greutate a avut Elena Ceaușescu

Printre bărbații despre care se spune că ar fi intrat în mrejele Lenuței Petrescu se numără tatăl naistului Gheorghe Zamfir, Abraham Schechter, Eftimie Iliescu, Victor Stănculescu și un soldat neamț. Pe tatăl marelui muzician Zamfir, Elena Ceaușescu l-ar fi cunoscut în satul ei natal, în timp ce era deja căsătorită cu Nicolae.

Elena s-ar fi iubit cu el și înainte, dar și după căsnicia cu dictatorul Ceaușescu. Înainte de 1939, Elena avea o altă relație, cu un soldat neamț. Asta se întâmpla când iubitul ei, Nicolae, era în pușcărie. Mulți istorici susțin că a fost surprinsă în timpul unei partide de amor chiar de către fratele dictatorului, Nicolae Andruță Ceaușescu.

Dictatoarea s-a iubit cu un soldat, un general de armată și un doctor. Sursa foto: hepta.ro

Suspecta moarte a doctorului Ceaușeștilor

Schechter a intrat în grațiile Lenuței după ce a devenit medicul familiei. Acesta a stat alături de Ceaușești și a avut grijă de ei mai bine de 17 ani. Se pare că Elena s-a îndrăgostit iremediabil de tânărul doctor, care i-a cunoscut pe cei doi soți undeva în anul 1955. Doctorul o mângâia pe s oția lui Ceaușescu chiar de față cu angajații casei dictatorilor.

Despre Schechter au  circulat și în continuare circulă foarte multe legende, asta din cauza morții sale suspecte. Acesta a murit în anul 1973 aruncându-se sau fiind aruncat de la etajul 5 al Spitalului Floreasca. Eftimie Iliescu era unchiul primului președinte de după comunism, Ion Iliescu, și se pare că așa a ajuns acesta să intre în grațiile familiei.

Cât despre Stănculescu, acesta era generalul preferat al soților Ceaușescu, dar mai ales al Elenei, cu care avea o relație secretă, despre care dictatorul nu a aflat niciodată, conform obiectiv.info.