Fanii au remarcat faptul că, în ultimele săptămâni, Elena Gheorghe nu a mai fost deloc activă pe rețelele de socializare. S-au întrebat imediat ce s-a întâmplat, iar în final cântăreața le-a răspuns.
Atât ea cât și alte 11 persoane din familia sa au trecut prin clipe cumplite după ce s-au infectat cu Covid-19.
Aceasta a recunoscut că au fost momente când a fost cu adevărat disperată.
Elena Gheorghe și familia sa au trecut prin clipe grele. Artista a povestit ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, după ce ea și alte 11 persoane din familie au avut coronavirus. Unii au avut forme ușoare, dar alții au suferit forme grave ale virusului.
Vedeta a povestit în mediul online că ea s-a simțit destul de bine, așa că i-a îngrijit pe cei care s-au simțit rău.
„Prima zi, după 3 săptămâni, când pot zâmbi cu adevărat… În tot acest timp. am trecut prin toate stările, de la neputință la disperare, de la a accepta tot ce ne e dat la o bucurie imensă că suntem toți bine! (…)
Am fost “asistenta” de serviciu la mine acasă, pentru 4 oameni dragi care aveau nevoie de medicamente, mâncare, sprijin 24/24, eram pe telefoane și cu ceilalți, dar și cu medici.”, a scris artista pe contul său de Instagram.
Cel mai greu a fost să găsească un loc într-un spital, pentru o persoană din familie, care nu putea să fie tratată acasă. După ce, în final, a reușit să-l interneze a urmat o altă problemă.
„A fost jocul minții, iar saturația lui era din ce in ce mai mica. După ore bune, petrecute pe coridorul spitalului, a doua oară, căci prima a fost fără succes, o minune a făcut să găsim un loc… Apoi, pentru că nu răspundea la tratament, a fost o cursa pe viață și pe moarte, la propriu, să găsim un medicament care nu se găsește în spitale, nici în farmacii, practic nicăieri în Romania (cel puțin la momentul acela).
Timpul era scurt, trebuia găsit repede, asta ne-a epuizat psihic, dar, cu ajutorul Lui, l-am găsit după 2 zile de căutări prin niște oameni minunați cărora le vom fi recunoscători mereu”, a povestit Elena Gheorghe.
Elena Gheorghe spune că toată familia sa este bine acum. Totuși, au nevoie de o perioadă pentru a se recupera fizic și mai ales psihic.
„N-a fost ușor, dar mulțumim mereu că ne-a fost dat să întâlnim îngeri care au venit să ne salveze”, a mai adăugat cântăreața.
În final, a avut și un mesaj pentru toți cei care o urmăresc:
„Oameni dragi, nu vă dau sfaturi, căci nu sunt specialist, eu sunt artist, însă protejați-vă și iubiți-vă familiile, prietenii, semenii, căci ura este ultimul lucru de care avem nevoie! Războiul nu se dă între noi, oamenii, ci între oameni și virus.”