Fosta solistă a trupei Mandinga, Elena Ionescu, este o mamă foarte implicată și se dedică întru totul băiețelului ei, Răzvan, motiv pentru care a decis să se relaxeze puțin și să se distreze într-un club de noapte.
În cadrul emisiunii ,,Mămici de pitici, cu lipici”, noul show marca Antena Stars, vedeta le-a arătat telespectatorilor că poate fi atât o mamă devotată, cât și o tânără dornică de distracție.
Elena Ionescu a ieșit cu o prietenă în oraș, cu gândul să se bucure de muzică bună și dans, dar a fost uimită să vadă că, la o masă alăturată, se afla nimeni altul decât fostul ei soț, Dragoș Stanciu.
Cu gândul la distracție și voie bună, Elena Ionescu a ieșit într-un club de noapte, alături de o prietenă bună. Frumoasa brunetă s-a asigurat, mai întâi de toate, că fiul ei, Răzvan, este pe mâini bune, petrecându-și noaptea alături de bunicul lui.
Deși cele două prietene au ieșit ca fetele, au fost surprinse să vadă că, în apropierea lor, se afla chiar tatăl copilului Elenei, Dragoș Stanciu. Contrar așteptărilor, artista s-a arătat încântată de reîntâlnire și și-a salutat politicos fostul partener, ba chiar au și schimbat câteva replici.
”Am ieșit și eu puțin în club, după ce l-am lăsat pe cel mic cu bunicul. Am profitat pentru că mâine pleacă bunicul”, i-a spus Elena Ionescu fostului soț, asigurându-l pe acesta de siguranța celui mic.
Se pare că cei doi au menținut o relație bună, de dragul fiului lor, iar Dragoș a profitat de ocazie pentru a o informa pe Elena că are în plan o reîntâlnire cu baiețelul lor.
”Vin și eu mâine să-l iau pe la ora 12-13, că vreau să-l duc pe la Snagov”, a spus fostul partener al solistei.
După ce au stabilit detaliile unei noi întâlniri tată-fiu, câștigătoarea Survivor România și fostul soț au ciocnit câte un pahar, au mai discutat puțin, iar conversația s-a încheiat cu o îmbrățișare și un sărut pe obraz, semn că cei doi se împacă surprinzător de bine, în ciuda divorțului prin care au trecut.