Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a afirmat, joi seara, la televiziunea publică, că nu ar face contestație pentru anularea alegerilor din turul întâi și că acest scenariu ar fi unul de „coșmar” pentru întreaga țară.
Elena Lasconi, care va disputa, duminică, finala prezidențială cu independentul Călin Georgescu, a spus, joi seara, la TVR, în cadrul unei dezbateri electorale, că anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale și reluarea scrutinului ar fi „un scenariu de coșmar”. Totodată, Lasconi a spus că nu va depune nici o contestație la CCR: „Nu fac nici o contestație pentru că e ca și cum aș umbla cu o torță în benzinărie”.
„Este o tensiune în toată țara cum nu vă puteți imagina, întâlnesc pe stradă oameni care plâng (…) cred că o să facă implozie în societate. Este deja prea mult”, a declarat Elena Lasconi la TVR.
Nu vreau sa comentez deciziile CCR, dar vreau să văd o decizie bine argumentată, dar nu cred că se mai pune problema de a relua alegerile, atâta timp cât deja primul tur a fost deja validat de CCR. Din punct de vedere juridic nu se poate”, a adăugat președinta USR, la dezbaterea unde Călin Georgescu a lipsit.
Tot joi, Curtea Constituțională a comunicat că va examina toate cererile care au fost depuse pentru anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale, în cadrul procesului de validare al alegerilor.
„Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la primirea unor petiţii şi cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, Curtea Constituţională precizează că acestea au fost înregistrate şi urmează să fie examinate conform prevederilor constituţionale şi legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor”, a comunicat Curtea Constituțională.
CCR mai informază că, „în această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul II al alegerilor prezidenţiale”.
În aceeași zi, Curtea Constituțională a primit patru solicitări de anulare a rezultatelor turului unu al prezidențialelor. Cererile au fost depuse de: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Calea Europeană şi candidatul Cristian Terheş.