Alegeri 2024

Elena Lasconi, despre anunțul retragerii PSD în opoziție: ”A fost o petardă eșuată. Noi ne dorim să fim la guvernare”

Elena Lasconi susține că retragerea PSD de la masa negocierilor ”a fost o petardă eșuată”. ”Noi ne dorim să fim la guvernare, ei nu ne doresc pe noi”.
20.12.2024 | 20:52
Elena Lasconi despre anuntul retragerii PSD in opozitie A fost o petarda esuata Noi ne dorim sa fim la guvernare
Elena Lasconi, despre retragerea PSD în opoziție. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat vineri seară că retragerea PSD de la masa negocierilor pentru formarea viitorului guvern ”a fost o petardă eșuată”.

”Noi ne dorim să fim la guvernare, ei nu ne doresc pe noi”

Elena Lasconi a subliniat că USR își dorește să fie la guvernare, însă liderii celorlalte partide din coaliția pro-europeană nu îl vor în viitorul Executiv.

ADVERTISEMENT

”Bomba de ieri cu ieșirea PSD din negocieri a fost o petardă eșuată. (…) Noi ne dorim să fim la guvernare, ei nu ne doresc pe noi. La Câmpulung, USR este la guvernare. La Timișoara la fel – un primar, doi viceprimari”, a declarat Elena Lasconi la Digi24.

Șefa USR a ținut să precizeze faptul că ”PSD cu PNL au guvernat de două ori și le place mult împreună. Eu consider deja că PNL este pesedizat”.

ADVERTISEMENT

Mai mult, Elena Lasconi a susținut că Ilie Bolojan este acum președinte interimar al PNL datorită ajutorului pe care ea i l-a acordat.

”Domnul Bolojan cred că este președintele interimar al PNL că l-am ajutat. Am fost primul politician care a vorbit deschis despre faptul că consider că domnul Bolojan ar putea să fie un prim-ministru foarte bun.

ADVERTISEMENT

Cred că știe multă lume că Iohannis nu-l agreează pe domnul Bolojan și cred că probabil acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla în era Iohannis, care văd că încă continuă, nu știm cât o să mai continue, dar cred că l-am ajutat”, a mai spus Elena Lasconi.

”Eu cred că e un balet”

Totodată, președinta USR a afirmat că după anunțul lui Marcel Ciolacu privind trecerea PSD în opoziție, l-a sunat pe Ilie Bolojan ”și nu m-a mai sunat înapoi”. 

ADVERTISEMENT

”Eu cred că e un balet pentru că domnul Ciolacu a spus de trei ori către noi că o să treacă în opoziție și eu i-am spus să nu încerce să mă intimideze pentru că noi știm foarte bine că primarii PSD sunt dependenți de conducta de bani de la guvern și s-ar putea să fie ultimele lui zile…”, a transmis Lasconi.

În plus, șefa USR a ținut să precizeze faptul că în loc să discute cu ea, președintele interimar al PNL ”a ales să se vadă cu domnul  Ciolacu și nu m-a mai sunat”.

Cât despre varianta ca Marcel Ciolacu să fie numit în fruntea noului Guvern, Elena Lasconi a afirmat că ”ar fi aberant să continui în același fel cu cel care a dus țara într-un haos. Avem o gaură neagră în economie și ne-a mai împrumutat extern”.

ADVERTISEMENT