News

Elena Lasconi, drumul de la jurnalist la primar: „Credeam că politica e murdară! Vă spun, e mult mai rău de atât”

28.09.2020 | 19:22
Elena Lasconi drumul de la jurnalist la primar Credeam ca politica e murdara Va spun e mult mai rau de atat
ADVERTISEMENT

Drumul de la jurnalist la primar pare unul cât se poate de firesc pentru Elena Lasconi! Fosta vedetă ProTV recunoaște că a intrat pe un tărâm dur, un tărâm murdar, dar crede cu tărie că a găsit un antidot. Omenia, naturalețea și corectitudinea sunt calitățile pe care aceasta a mizat în campanie și fără de care nici nu-și concepe mandatul.

„Pentru mine, a fost o trecere foarte firească, una pe care nici măcar nu am simțit-o ca pe o trecere pentru că atât în cariera mea politică, cât și în primii mei pași în jurnalism, eu am rămas aceeași. Singura diferență este că din punct de vedere al jurnalistului Elena Lasconi vedeam politica drept ceva murdar.

ADVERTISEMENT

Din interior, acum, când am făcut primii mei pași în politică, vă spun că este mult mai rău de atât. Ideea este că mie îmi plac oamenii, nu mă gândesc la atacurile politice atât de mult. Mâ gândesc la ceea ce o să fac pentru oameni și să știți că tocmai acest mesaj l-am transmis și în teren în timp ce am vorbit cu mii de câmpulungeni. Tocmai de aceea rezultatul arată cum arată, am câștigat cu aproape 58 la sută”, a spus Elena Lasconi pentru FANATIK.

Cum a ajuns Elena Lasconi primar la Câmpulung Muscel

Campania electorală nu a fost deloc una ușoară. Elena Lasconi spune că adversarii săi politici nu au ezitat să o atace. Au inventat neadevăruri și s-au folosit din plin de șiretlicuri politice.

ADVERTISEMENT

„Faptul că m-am deschis în fața oamenilor eu cred că așa trebuie să fie normalitatea. Trebuie să fim deschiși și să fim naturali pentru că oamenii sunt inteligenți. Își dau seama dacă minți și s-a văzut foarte clar asta. Noi suntem oameni, nu suntem perfecți. Slavă Cerului că nu sunt perfectă. Cu toții suntem diferiți și tocmai aceasta este frumusețea jocului.

Eu cred că acesta este un mare câștig pe care politicienii nu-l au în momentul acesta. Pentru că ei pozează în altceva. În alte personaje. Tocmai de aceea eu îmi doresc să fiu un exemplu pentru toți oamenii de bună credință, care pot să facă ceva pentru comunitatea lor și pentru locul în care trăiesc.

ADVERTISEMENT

Pentru că doar așa putem să schimbă clasa politică din România. Altfel vom avea același lucru, aceiași politicieni care ne mint în față și nu se va schimba nimic. O să fie chiar mai rău. Eu asta îmi doresc, să fiu un exemplu pentru cel care acum privește această victorie a mea. Pentru că este important să avem în toată țara oameni buni și să ne apucăm de treaba. Despre asta este vorba, e atât de simplu. Tocmai asta mi-a adus acest scor absolut incredibil.

Naturalețea, felul de a fi, fără să folosești alte personaje. Vechea clasă politică, vorbesc despre cea din Câmpulung s-au folosit de toate, au avut specialiști în comunicare, specialiști care au mai fost implicați în campanii electorale. Au fost învățați să mintă, să facă tot felul de fake news. Au avut cred că sute de conturi false, trolli, atacuri murdare, minciuni, invenții despre mine despre care nu mi-am imaginat nici măcar în cele mai negre coșmaruri de-ale mele. Dar la toate astea, omul m-a văzut față în față și a simțit lucrul acesta”, a continuat Lasconi

ADVERTISEMENT

Elena Lasconi a scris istorie la Muscel. A devenit prima femeie primar din localitate și le promite acum oamenilor că va fi un edil care va ține cont de doleanțele tuturor.

De astăzi Primăria e a voastră. Loovee!

Geplaatst door Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel op Zondag 27 september 2020

„Este evident să poți să faci diferența între bine și rău și cred că de data aceasta asta s-a întâmplat. Ceea ce am făcut noi aici, împreună cu câmpulungenii aceștia minunați este că am scris istorie. Am scris istorie pentru că sunt primul primar femeie din istoria Câmpulungului, nu sunt nici născută în Câmpulung și este pentru prima dat când vocea oamenilor va fi ascultată. Pentru simplul fapt că are cine să o asculte. Asta este esențial.

Știți care a fost secretul? Secretul să știți că nu constă nici în strategii pentru care vechea clasă politică plătesc o grămadă de bani, nici în oameni specializați pe comunicare, singurul lucru care contează este dragostea de oameni. Dacă îți pasă de aproapele tău, dacă îți pasă de omul de lângă tine și dacă vrei să lași ceva în urma ta, dacă vrei să lași o moștenire, acesta este secretul.

Iubirea față de semeni, față de aproape. Și eu cred cu toată ființa mea lucrul acesta. Nu este un mesaj populist, nu este un mesaj electoral. Asta simt și asta am să pun în practică toată viața mea. Eu așa am funcționat până la 48 de ani, așa am să o fac și în continuare”, a mai spus Lasconi

Impresionată până la lacrimi, Elena Lasconi a povestit clipele pe care le-a trăit după ce a aflat că este noul primar al orașului Câmpulung Muscel.

„Când am știut că am câștigat am simțit că sunt mândră că sunt româncă. Sunt exagerat de româncă. Sunt mândră că sunt româncă, sunt mândră că m-am născut aici. Scuze, dar îmi vine să plâng. Eram în direct la o televiziune locală înainte de a avea rezultatul și am plecat din emisiune pentru că am vrut să pregătesc momentul indiferent de rezultat, înpreună cu colegii mei și bucuria, de fapt, a venit de la ei.

Când i-am văzut în piața primăriei, erau cu drapelul, erau acolo oameni. Au venit din Spania, au venit din Italia, au venit din Germania. Altcineva mi-a spus: nu m-am bucurat atât decât atunci când mi-am născut fata. Am trăit niște lucruri absolut incredibile. Și pentru asta merită să trăiești. Indiferent câți bani ai în cont, indiferent de mașină conduci, ce casă ai.

Ești om sărac dacă nu ai lucrurile astea, dacă nu ai oameni lângă tine, dacă nu te poți bucura împreună cu ei, dacă nu poți plânge împreună cu ei. Despre asta e vorba”, a zis fosta vedetă PRO TV.

Elena Lasconi a refuzat să fie europarlamentar pentru a deveni primar

Elena Lasconi spune că a fost curtată de alianța USR/Plus și înaintea alegerilor europarlamentare. Ar fi putut merge la Bruxelles, dar a simțit că rolul ei este altul.

„Rolul meu a fost important și când am avut o lună, rolul meu a fost important și când am avut 10 ani. Rolul meu a fost important și în urmă cu un an și este foarte important și acum. Rolul meu este să dau mai departe oamenilor și asta voi face toată viața mea. Eu puteam să fiu și pe lista de europarlamentare, am avut discuții și înainte de europarlamentare sau pe lista de parlamentare. Nu îmi doresc asta, eu nu am intrat în politică pentru a face carieră politică.

Eu folosesc politica drept un instrument pentru a ajuta oamenii și comunitatea. Și vreau să vă mai spun ceva: parlamentarii, guvernul, președintele îi dau primarii prin exemplul de bună practică în teritoriu. Și țara asta nu se poate construi decât începând de la firul ierbii. În fiecare localitate, indiferent de cât e de mică, o comună, oraș municipiu, nu contează, de aici trebuie pornit. Eu vreau să fac treabă pentru Câmpulung pentru că îl iubesc foarte mult.

Și Câmpulung este o bucată de Românie, o bucată de Românie pentru care sunt mulți care au murit, și-au dat viața ca noi să fim pe harta. Eu pentru asta vreau să lupt, asta vreau să fac. Nu mă interesează în momentul acesta nimic. Mi-au spus o grămadă de oameni să merg în Parlament, să facem, că vă votăm la prezindețiale. Eu vreau să fac gospodăreală aici la Câmpulung și să arate orașul acesta ca o bijuterie pentru că merită”, a precizat Lasconi.

Cine este Elena Lasconi

  • are 48 ani
  • s-a născut în Haţeg
  • s-a căsătorit la 18 ani
  • a lucrat la ProTV din 1995
  • a câştigat Masterchef în 2013
ADVERTISEMENT