Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a criticat în termeni duri decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. Conform primelor informații, aceste alegeri vor fi reluate de la zero, inclusiv cu strângerea semnăturilor.
”Statul român a călcat în picioare democrația! Se prăbușește economia! Distrugeți democrația! Duceți țara în anarhie, ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul, să respectăm dorința poporului român.
Că ne place sau nu, 9 milioane de cetățeni și-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voința lor. Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură.
Știu că aș fi câștiga și voi câștiga pentru că poporul român știe că voi lupta pentru el, că-l voi uni pentru o Românie mai bună. Condamn cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi! Au distrus tot ce am realizat cu greu ce am făcut în 35 ani, decizia CCR e ilegală, imorală, o astfel de abatere ne va costa scump.
Putin râde de modul în care au fost gestionate aceste alegeri, nu voi permite să ajungem bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Felul în care propaganda s-a răspândit, trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem.
Voi câștiga alegerile, voi lupta să mă asigur că adevărul și libertatea vor triumfa. Dumnezeu să-i ajute pe români! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat Elena Lasconi, vizibil afectată de această decizie a CCR.
CCR a decis să anuleze alegerile din țara noastră, care vor fi reluate de la zero. E neclar momentan, la cald, dacă vor exista personaje, candidați, care nu vor mai avea dreptul să candideze, în condițiile în care în ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult despre compromiterea procesului electoral de către ”factori extern” cum ar fi Rusia.
Potrivit primelor informații, alegerile vor fi reluate cândva în primăvară, astfel că partidele ar putea, în teorie, să-și arunce în joc noi candidați. Rămâne de văzut dacă candidatura independentului Călin Georgescu va fi invalidată după modelul Diana Șoșoacă.
Cert e că Elena Lasconi nu mai este sigură de faptul că va ajunge președintele țării, nici măcar în turul secund, în condițiile în care toate partidele vor avea dreptul să vină cu alți candidați, iar toată situația politică va fi resetată.