Elena Merișoreanu a declarat că se confruntă cu probleme de sănătate și dureri acute la un picior, motiv pentru care nu mai poate merge. Aceasta urmează să treacă printr-o nouă operație.
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din industria muzicală românească. Artista, în vârstă de 72 de ani, își ascunde foarte bine vârsta și este foarte preocupată de aspectul ei fizic, motiv pentru care a mărturisit că a apelat la injecții cu acid hialuronic și botox.
La începutul anului, Elena Merișoranu a fost diagnosticată cu artroză, motiv pentru care a fost operată la piciorul stâng, la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”, din București.
După ce a fost operată la începutul acestui an, Elena Merișoreanu a reușit să se recupereze în timpul pandemiei. Acum, din păcate, aceasta se confruntă iar cu dureri, însă, de data aceasta, piciorul cu probleme este cel drept,
Într-un interviu pentru Antena Stars, îndrăgita solistă de muzică populară a mărturisit cu ce probleme se confruntă în prezent, declarând că urmează să se opereze cât de curând.
„La piciorul stâng sunt operată, dar din păcate, pentru că l-am folosit foarte mult pe cel drept va trebui să mă operez și la el.
Durerile sunt destul de mari și nu merită să suport. Așa că mă operez, pentru că așa este cel mai bine, ca să nu mai sufăr atât.”, a povestit Elena Merișoreanu.
Elena Merișoreanu a mai declarat că a urmat diverse tratamente, însă nu a reușit să scape de durerile chinuitoare.
„Picioarele m-au durut întotdeauna. Am făcut tratamente, dar fără niciun rezultat. Atâta timp cât nu mai ai cartilaj, cartilajul nu se mai reface.”, a continuat ea.
Optimistă, artista a afirmat că nu își face griji în privința intervenției, știind deja ce presupune perioada operația. Singura etapă mai dificilă pentru Elena Merișoreanu este, însă, perioada de recuperare.
„Operația nu este grea, dar recuperarea durează trei luni, patru luni, depinde. La fel a durat și data trecută, a fost un proces destul de lung. ”