Life

Elena Merișoreanu se pregătește pentru o nouă operație: ”Recuperarea este grea”. Când ajunge pe mâna medicilor

Elena Merișoreanu nu a avut parte de un an foarte ușor și se pare că nu va scăpa prea repede de problemele de sănătate pe care le are. Artista spune că, în 2022, va suporta o nouă operație la picior.
03.12.2021 | 12:48
Elena Merisoreanu se pregateste pentru o noua operatie Recuperarea este grea Cand ajunge pe mana medicilor
Elena Merișoreanu se va opera a doua oară la picior. Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Ultima perioadă a fost una cu multe cumpene pentru îndrăgita artistă de muzică populară. Deși apare mereu cu zâmbetul pe buze în spațiul public, Elena Merișoreanu ascunde grave probleme de sănătate.

Diagnosticată cu artroză, Elena Merișoreanu are probleme la nivelul membrelor inferioare și ajuns să se opereze la unul dintre picioare. Intervenția nu a fost una dificilă, conform spuselor sale, însă recuperarea i-a dat mari bătăi de cap artistei, mai ales că a trebuit să și slăbească.

ADVERTISEMENT

Ulterior, a fost diagnosticată cu pietre la fiere, boală pentru care medicii i-au recomandat să se opereze, lucru pe care l-a și făcut, la doar o săptămână de la primirea diagnosticului.

Mai mult decât atât, în urmă cu două luni, deși este vaccinată cu ambele doze, Merișoreanu a ajuns la spital fiind infectată cu Covid-19. Timp de 14 zile, cântăreața de muzică populară a stat internată, unde s-a aflat sub tratament și monitorizare medicală.

ADVERTISEMENT

Elena Merișoreanu trece printr-o nouă operație

Problemele pentru Elena Merișoreanu nu s-au sfârșit, după ce a fost externată. Pentru că, în trecut, s-a operat doar la un picior, deși ambele îi sunt afectate de artroza de care suferă, vedeta și-a programat acum și cea de-a doua operație.

Folclorista vrea să aibă parte de sărbători liniștite și să se bucure de copii și nepoți, așa că a decis ca în 2022 să ajungă pe masa de operație. Nici de data aceasta, puternică de fire, artista nu se teme pentru ce va urma, ci recunoaște că îi este groază doar de perioada de recuperare post-operatorie.

ADVERTISEMENT

”Cu piciorul operat sunt foarte bine, aș zbura acum. Mă doare (n.r. celălalt picior), dar mă operez și la el. Dacă mă vait nu-mi trece. Operația nu este grea, recuperarea este, trei luni nu ai voie să mergi fără cadru, fără cârje. Mi-a zis medicul să slăbesc 20 de kilograme, dar e greu… Când eram bine mergeam la sală, mă luau nepoții mei, dar acum…. Cred că la anul mă operez. Bărbatul mi-a zis să mă operez după sărbători ca să aibă cine să facă sarmalele”, a spus Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Artista va petrece sărbătorile în familie

Pentru că a amânat și intervenția, dar și pentru că pandemia nu o lasă să își desfășoare activitatea așa cum a făcut-o zeci de ani în pragul sărbătorilor, anul acesta, toată familia Elenei Merișoreanu se va aduna la un loc pentru un Crăciun de poveste. Vedeta spune că nepoții și copiii abia așteaptă cadourile de la ea, chiar dacă au ajuns la vârsta maturității.

ADVERTISEMENT

”Anul ăsta vrem să stăm cu toții de sărbători, copii, nepoți. Am trei evenimente de Revelion, dar nu e sigur cu treaba asta (n.r. pandemia)”, mai spune artista.

Vedeta a aflat pe scenă despre decesul mamei

Privind în urmă, pentru că de Crăciun nu o poate avea și pe cea care a adus-o pe lume, Merișoreanu și-a adus aminte cum a aflat că mama sa a murit.

Vedeta a mărturisit că se afla la un spectacol atunci când regizorul a anunțat-o că are parte de un deces în familie. După aflarea veștii, Elena Merișoreanu nu a mai putut urca pe scenă, deși publicul a cerut să mai cânte o piesă.

”Eram la Rapsodia și m-a anunțat să cânt și l-am văzut pe regizor, zice: ‘când ieși, am să-ți spun ceva foarte trist’. I-am zis: ‘nu se poate, spune-mi acum’. Dacă-mi spunea atunci nu mai puteam să cânt. Zice: ‘mama ta a murit’. În clipa aia am căzut. Lumea aplauda în continuare, dar eu nu am mai putut să ies pe scenă”, și-a amintit vedeta.

 

ADVERTISEMENT