Gheorghe Turda povestea recent că și-a dorit să se căsătorească cu faimoasa cântăreață de muzică populară, Elena Merișoreanu.
Artista însă a decis să își spună și partea ei de poveste, dar și cum a ajuns să se căsătorească cu un alt bărbat.
Elena Merișoreanu, care recent a suferit și o operație la picior și se află în recuperare, a dezvăluit cum l-a cunoscut pe Gheorghe Turda, dar și ce s-a întâmplat între cei doi.
S-au cunoscut pe când erau foarte tineri și de abia la început de carieră, iar o frumoasă poveste de prietenie a început între cei doi, lucru care mai există și astăzi.
Au fost momente, spune artista, în care cei doi au vrut să se și căsătorească, însă viața a adus câteva schimbări, iar de aici, fiecare a luat-o pe drumul său.
Într-un interviu acordat pentru wowbiz.ro, Elena Merișoreanu povestește că l-a cunoscut pe Gheorghe Turda la Ansamblul Folcloric Ciocârlia, acolo unde au fost și colegi, iar atunci, pentru ei, căsătoria era ceva important.
Totuși, artista nu crede că dacă s-ar fi căsătorit cu Gheorghe Turda, ar fi făcut aceeași treabă, având în vedere că amândoi sunt ”două pietre tari”.
“El este un coleg bun. Când a venit la ansamblu era frumușel foc și curtat de foarte multe fete. Am fost prieteni așa că noi eram colegi acolo, dar nu cred că dacă m-aș fi căsătorit cu el făceam casă.
Doi ardeleni, două pietre tari, eu nu cred că făceau treabă”, spune Elena Merișoreanu, pentru sursa citată.
Cât despre cea care i-a devenit soție lui Gheorghe Turda, artista spune că a cunoscut-o pe aceasta, care la rândul ei i-a fost colegă.
Femeia era dansatoare și totodată ”o fată minunată”, însă din păcate s-a stins din viață. Chiar artistul a vorbit la un moment dat despre pierderea suferită, dar și despre momentele dureroase care au urmat.
Cum a ajuns Elena Merișoreanu să se căsătorească cu un alt bărbat? Ruptura, dacă putem să o numim așa, a survenit în momentul în care Gheorghe Turda a plecat din România.
Artistul a stat departe de țară câteva luni, iar atunci, Elena Merișoreanu și actualul ei soț, pe care îl cunoștea de asemenea de ani buni, au decis să se căsătorească.
Astfel, în momentul în care Gheorghe Turda a revenit în România, artista era deja căsătorită, însă cei doi au rămas buni prieteni în continuare.
“Nu s-a întâmplat nimic. Noi am vorbit, eram prieteni și aveam de gând să ne căsătorim, dar el a fost plecat din țară, eu pe soțul meu actual îl cunoscusem mai demult și când s-a întors Gheorghe Turda eu deja mă căsătorisem”, a mai dezvăluit Elena Merișoreanu, pentru wowbiz.ro.