Sporturi

Elena Rybakina, prima reacţie după abandonul Simonei Halep de la Wuhan: “Nu aşa am vrut să câştig!”

25.09.2019 | 13:49
Elena Rybakina prima reactie dupa abandonul Simonei Halep de la Wuhan Nu asa am vrut sa castig

Simona Halep şi-a încheiat în mod neaşteptat participarea la puternicul turneu de categoria Premier 5 de la Wuhan. Românca a avut o evoluţie sigură în primul meci, adjudecat confortabil în faţa cehoaicei Barbora Strycova şi era mare favorită să treacă în turul 3 şi de kazaha Elena Rîbakina, Halep intrând în competiţie direct din turul 2.

Elena Rybakina, despre victoria prin abandonul Simonei Halep

Însă speranţele Simonei de a avansa cât mai mult la Wuhan au fost spulberate încă din primul set de o problemă de sănătate destul de serioasă.La scorul de 5-4 pentru jucătoarea kazahă Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, ca urmare a puternicelor dureri de spate resimţite.

Dezamăgirea constănţencei este foarte mare, dar ea a dezvăluit că nu mai putea continua, durerea resimţită fiind fulgerătoare şi foarte mare. Adversara ei nu se simte însă deloc confortabil după ce a obţinut accesul în sferturile de finală, acolo unde va avea în faţă pe Aryna Sabalenka.

Elena Rîbakina despre Simona Halep. Kazaha regretă calificarea în acest mod

Spirit de fair-play desăvârşit

Elena Rybakina a dovedit un mare spirit de sportivitate, declarând că nu se bucură în nici un fel de faptul că promovarea în sferturi s-a datorat nu evoluţiei de pe teren ci problemelor de sănătate ale adversarei şi îi urează multă sănătate Simonei.

Elena Rybakina despre Simona Halep. Elena îi urează însănătoşire grabnică Simonei

“Am fost puţin nervoasă la începutul meciului, dar am jucat bine în ultimele game-uri. Am intrat pe teren cu gândul că n-am nimic de pierdut şi că trebuie să lupt, pentru a arăta cel mai bun tenis al meu. E uimitor că am ajuns aici după ce la începutul anului eram în jurul locului 200 WTA. Bineinţeles că n-am vrut să câştig astfel meciul. E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui sportiv. Îi doresc însănătoşire grabnică Simonei”.