Elena Udrea a părăsit spitalul din Ploiești, unde fusese transportată, joi, cu o ambulanță, după ce i se făcuse rău în timpul plimbării de dimineață.
Fostul ministru, condamnat în dosarul Gala Bute, a rămas sub supraveghere medicală, la penitenciarul Târgșor, a declarat Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, pentru FANATIK.
”Doamna Udrea a fost externată aseară și am vorbit cu dumneaei în dimineața aceasta. A fost pe fond de stres și alimentație necorespunzătoare. A rămas sub supraveghere la Penitenciarul Târgșor pentru a se vedea exact evoluția stării de sănătate”, a explicat Silvia Uscov.
Avocata Elenei Udrea spune că aceasta nu s-a alimentat corespunzător în ultima perioadă, în așteptarea deciziei de luni a Înaltei Curți de Casație, care i-a respins, luni, contestația în anulare.
”I s-au făcut recomandări privind alimentația. Vă dați seama că nu este alimentația pe care o avea acasă, chiar dacă mai comanda de la magazinul penitenciarului.
În weekend a rămas și fără bani, pentru că spera ca luni să fie eliberată, așa că nu s-a alimentat corespunzător. Doamna Udrea slăbise anterior, începând cu aprilie, când se afla în Bulgaria. În penitenciarul Târgșor, nu a mai slăbit”, a mai declarat Silvia Uscov pentru FANATIK.
Elena Udrea și-a pierdut cunoștința, joi dimineața, în curtea penitenciarului Târgșor iar conducerea închisorii a decis să cheme o ambulanță pentru ca aceasta să fie dusă de urgență la spital.
Avocata fostului ministru spune că Udrea a avut noroc, totuși, că se afla într-un loc în care a putut fi observată în momentul în care a leșinat.
”Bine că s-a întâmplata așa, pentru că era cineva care s-o vadă. Dacă ar fi fost în cameră, nu ar fi văzut-o nimeni.
În mod normal, ea stă singură în cameră, pentru că nu există alte deținute care să fie în același regim și să aibă compatibilități socio-profesionale… Sunt niște reguli după care se face alocarea în cameră. Acum este sub supraveghere și este împreună cu o altă deținută”, a mai arătat Silvia Uscov pentru FANATIK.
Elena Udrea a fost condamnată, în luna aprilie, la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind definitivă. În ziua în care instanța a pronunțat decizia, fostul ministru a părăsit România și s-a îndreptat spre Grecia, cu un automobil.
Ea a fost reținută în Bulgaria și extrădată, după o procedură care a durat mai multe săptămâni.
Elena Udrea a contestat executarea pedepsei, însă, până acum, toate acțiunile acesteia au fost respinse de instanță. Ea a criticat public de mai multe ori decizia judecătorilor, pe care a caracterizat-o ca fiind ”nelegală”, pe motiv că aceștia au refuzat să aplice o decizie a CCR (care a fost aplicată în cazurile Șova, Niță, Bica, Vîlcov, etc.), în schimb au preferat să ia în calcul o hotărâre a CJUE pe care, spune Udrea, ”au aplicat-o greșit”.
La ultima ședință în faza de contestație la executare, procurorii DNA ceruseră reluarea procesului ”pentru evitarea oricăror neclarități”. Cu o zi înainte de pronunțare, aceștia s-au răzgândit și au cerut ca instanța să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, lucru care a dus la respingerea tuturor contestațiilor din dosarul Gala Bute.
Rudel Obreja, fost șef al Federației Române de Box, condamnat și el în dosarul Gala Bute, a beneficiat de o întrerupere a pedepsei, după ce a aflat că suferă de cancer în stadiu avansat la câteva luni după ce a ajuns după gratii.