News

Elena Udrea, atac la judecătoare: “O blestem să simtă copilul ei ce simte copilul meu acum. Nu știu cum o să doarmă la noapte”

02.03.2021 | 13:39
Elena Udrea atac la judecatoare O blestem sa simta copilul ei ce simte copilul meu acum Nu stiu cum o sa doarma la noapte
Fostul ministru al Turismului o bleastemă pe judecătoarea care a pronunțat sentința. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Elena Udrea a reacționat în termeni duri după ce a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și spălare de bani în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, aceasta nu s-a sfiit să o acuze pe judecătoare că a pronunțat sentințala comandă”, din dorința de a se răzbuna nu doar pe ea, ci și pe Traian Băsescu. De altfel, Ioana, fiica europarlamentarului PMP, inculpată la rândul său în dosar, a primit o condamnare de cinci ani cu executare.

ADVERTISEMENT

Femeia asta a dat o decizie absurdă, nu știu cum mai doarme la noapte. O blestem să simtă și copilul ei ce simte copilul meu acum”, a declarat fostul ministru al Turismului, vizibil iritată.

Elena Udrea o blestemă pe judecătoarea care a condamnat-o la 8 ani cu executare

Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poți să aduci probe și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor sunt nelegale, nedovedite. 

ADVERTISEMENT

Am făcut tot ce se putea face, am adus toate probele să demonstrez că acuzațiile procurorilor Bulancea și Kovesi erau rupte de realitate. Din acest punct de vedere sunt liniștită.

Instanța a recunoscut că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul, așa cum a fost descrisă fapta pe care aș fi săvârșit-o.

ADVERTISEMENT

Judecătoarea aceasta, care nu-mi explic cum a putut să dea o astfel de decizie recunoaște că nu există alt text de lege care să mă incrimineze și cu toate acestea spune că în nu știu ce discuție dintr-un raport Greco din 2010, autoritățile române – nu știm care și nici nu ne-am interesat, de fapt – au spus că, deși nu există această prevedere în lege, legislația românească acoperă și posibilitatea de luare de mită pentru altul.

Textul acesta apare în Codul Penal nou, din 2014. În 2009, când procurorii mă acuză că aș fi instigat niște colegi de partid să solicite plata unor panouri de campanie la referendum pe care era mesajul scris ” Vino și tu la Referendum, votează cu 300 de parlamentari”, atunci când eu aș fi instigat colegi de partid să meargă să caute finanțare pentru plata acestor panouri, nu exista fapta de luare de mită pentru altul în Codul Penal.

ADVERTISEMENT

Și dacă s-ar fi întâmplat cum spun procurorii, deși eu am probat că nici măcar nu s-a întâmplat așa, dar și dacă s-ar fi întâmplat, în anul 2009, legea nu prevedea ca infracțiune luarea de mită și instigarea pe care aș fi făcut-o eu la luare de mită pentru altul.

Deși judecătoarea recunoaște că așa au stat lucrurile și că nu exista text de lege incriminator, mă condamnă la 6 ani de închisoare cu executare, spunând că, de fapt, erau niște tratate internaționale la care România aderase.

Păi tratatele internaționale se aplică doar în ceea ce privește drepturile omului. Și atunci, dacă legislația internă nu prevede clauze mai favorabile cetățenilor. Dacă ar fi vrut să mă condamne, dacă există un ordin să fie condamnată Elena Udrea. Am sperat că nu mai sunt o miză pentru mine și că o să am parte de o judecată corectă.

Dacă ar fi vrut să mă condamne, doar dacă este ordin, e ordin să o condamnăm pe Elena Udrea, cu atât mai mult în dosarul lui Traian Băsescu. Sistemul de astăzi, habar nu am cine o mai da ordine, nu știu cine mai merge cu plicul galben.

Nu știu dacă de la SRI, habar nu am dacă există o miză. Eu am sperat că nu mai sunt o miză pentru nimeni. Am sperat că voi avea parte de o judecată corectă. Dacă voiai neapărat să mă condamni, găseai un argument la oricare altă faptă, nu aici unde singur recunoști că nu există text de lege.

Dacă voiau doar să îi dea un avertisment sau să se răzbune pe Traian Băsescu, să îl atace, era suficient din șase acuzații care mi s-au adus, să mă condamne pe una singură, era același lucru.

De ce au trebuit să mă condamne și pe cele mai absurde dintre acuzații? Gândiți-vă că există o acuzație de spălare de bani, în care procurorii spun că faptul că eu am folosit niște bani cash în campania de referendum, sigur banii ăia veneau dintr-o faptă penală. Pentru că Elena Udrea e judecată și în dosarul Gala Bute. 

Cu toate acestea, judecătoarea mă condamnă și pentru spălare de bani. Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. E dovadă de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar.

Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va mai dormi la noapte! O blestem să simtă și copiii ei ce simte copilul meu acum. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a declarat Elena Udrea.

ADVERTISEMENT