News

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria și dusă la arest! Fostul ministru, condamnat la 6 ani de închisoare, fugise din țară. Prima imagine

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Gala Bute.
07.04.2022 | 14:14
Elena Udrea a fost prinsa in Bulgaria si dusa la arest Fostul ministru condamnat la 6 ani de inchisoare fugise din tara Prima imagine
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
07-04-2022
21:04

Elena Udrea ar putea fi adusă în țară până luni

Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării în cabinetele conduse de Emil Boc, ar putea fi adusă în țară până luni, potrivit unor surse citate de Digi 24.

În câteva ore, fostul politician va ajunge în fața unei instanțe din Bulgaria. Judecătorii bulgari vor avea de judecat cererea de extrădare trimisă de autoritățile din România.

În acest moment, potrivit acelorași surse, autoritățile din România lucrează la traducerea tuturor documentelor necesare pentru procesul privitor la cererea de extrădare, iar în momentul în care acestea vor fi gata vor fi trimise instanței din Bulgaria. 

07-04-2022
20:07

USR despre cazul Udrea: Așa arată statul eșuat

Condamnarea și plecarea din țară a Elenei Udrea a stârnit o mulțime de reacții din lumea politică. Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, spune că avem de-a face cu o dovadă a „statului eșuat”.

„Klaus Iohannis a avut dreptate când ne-a vorbit de un «stat eșuat». Așa arată statul eșuat. Autorități paralizate. Elena Udrea a fugit și nimeni nu știe de ea. A fugit cu câteva ore înainte de aflarea sentinței. Justiția și-a făcut treaba. E și un semnal pentru toți corupții care astăzi cred că pot fura liniștiți în noul sistem construit de Klaus Iohannis, Ciucă și Ciolacu. Vă vine rândul. Dacă nu peste 1 an, peste 5 sau 6. Autoritățile, în schimb, sunt paralizate”, a scris Moșteanu pe Facebook.

„Așteptăm urgent niște lămuriri din partea lui Lucian Bode și Cătălin Predoiu. Cum a fugit Elena Udrea din țară? Unde este? Ce se întâmplă cu aducerea în țară a altor corupți celebri? Ce se întâmplă cu Ghiță? Când începeți să recuperați banii din averile furate?”, a adăugat Moșteanu.

07-04-2022
19:39

Greșeala fatală a Elenei Udrea

Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării, a fost prinsă în Bulgaria după doar două ore și 20 de minute după ce polițiștii români au emis mandatul de urmărire generală pe numele ei.

Greșeala ei a fost că a fugit din țară cu telefonul mobil, iar acest lucru a ușurat enorm misiunea polițiștilor, potrivit Antena 3. Și asta pentru că, în momentul în care se emite un mandat de arestare sau de aducere, autoritățile au permisiunea de a localiza telefonul persoanei urmărite.

Astfel, autorităților din România și Bulgaria le-a fost mult mai ușor s-o localizeze pe Elena Udrea și s-o aresteze, în baza mandatului european de urmărire. 

07-04-2022
19:03

Profilerul Paul Herinean: Elena Udrea e ori relaxată, ori resemnată

Profilerul Paul Herinean a analizat fotografia cu Elena Udrea din vama dintre Bulgaria și Grecia și spune că fostul ministru a adoptat o poziție relaxată, potrivit Realitatea PLUS.

Dacă poza este din vamă, pare să nu aibă nicio grijă, nu este îngrijorată, poziție relaxată, știe că lucrurile sunt pregătite, probabil. Poziția ne arată relaxare sau resemnare”, a spus Paul Herinean.

Brațele închise – închidere, nesinceritate, nesiguranță. Faptul că ea este foarte volubilă, se uită de la stânga la dreapta, încearcă să convingă, mișcarea ochilor este, de asemenea, foarte dinamică, arată că încearcă să convingă, dar zona brațelor arată închiderea spre comunicare pe care o are Elena Udrea”, a adăugat profilerul.

Reacția ei este și naturală. Având în vedere că ne raportăm la niște abilități, competențe de comunicare foarte ridicate în ceea ce o privește pe Elena Udrea, știu că e un foarte bun comunicator, nu putem să zicem că are emoții să vorbească în fața unor jurnaliști”, a mai spus profilerul Paul Herinean, la emisiunea „Legile Puterii”.
 

07-04-2022
18:06

Elena Udrea, dusă la arest de polițiștii din Bulgaria

Polițiștii din Bulgaria au anunțat, în urmă cu puțin timp, că fostul ministru al dezvoltării din România Elena Udrea a fost dusă în spatele gratiilor. Ea se află acum în custodia Sectorului Politiei de Frontieră Petrich, din Bulgaria.

Ea a fost prinsă și arestată, în baza unui mandat european, în această după-amiază, în zona Kulata, lângă granița Bulgariei cu Grecia.

Mandatul a fost emis după ce polițiștii care au mers la locuința fostului ministru cu mandatul de executare a pedepsei au constatat că Elena Udrea a plecat din țară.

07-04-2022
17:56

Ciolacu despre Udrea: „Dintr-o dată te trezești ministru, fără muncă de partid, direct la Ministerul Dezvoltării, perla Guvernului”

Președintele PSD Marcel Ciolacu spune că nu a cunoscut-o prea bine pe Elena Udrea, dar că ascensiunea ei a fost prea rapidă și că așa ceva nu e bine în politică.

N-am comentat niciodată decizia unui magistrat. N-o s-o fac nici de această dată. Dar nu pot să mă bucur. Am cunoscut-o foarte puțin pe doamna Elena Udrea, ne-am văzut o dată sau de două ori”, a spus Marcel Ciolacu despre condamnarea Elenei Udrea.

Contează foarte mult educația de bază pe care o primește fiecare și anturajul pe care și-l alege. Eu am rămas cu prietenii pe care îi am de 10, de 20 de ani. Și cred că acest lucru a contat foarte mult. Dar cea mai mare calitate a unui creștin e smerenia, și uneori trebuie să ne aducem aminte de acest lucru”, a mai spus președintele PSD.

E bine să nu arzi etapele, ca politician. Dacă dintr-o dată te trezești ministru, fără muncă de partid, direct la Ministerul Dezvoltării, perla Guvernului, de obicei sfârșești… la politicienii tinerii le doresc să ia fiecare etapă, pe rând, e bine să treci prin toate, la fel și în partid, ca să poți să înveți. Orice urcuș rapid are și un coborâș pe măsură”, a mai spus Ciolacu despre condamnarea Elenei Udrea, la Antena 3.

07-04-2022
17:06

Cu cine a plecat Elena Udrea din România

Elena Udrea se afla în mașină cu un bărbat pe nume Alexandru Vasile, în vârstă de 49 de ani, atunci când a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria, potrivit Știripesurse.ro.

Aceeași sursă spune că fostul ministru al dezvoltării și-a lăsat de dimineață fetița la grădiniță, apoi a fugit din țară. Copila a fost luată apoi de la grădiniță de concubinul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

Cei doi au împreună o fetiță, pe nume Eva Maria, în vârstă de 3 ani și jumătate. Potrivit avocatei Raluca Pană, Elena Udrea își va putea vedea fetița, după ce va fi încarcerată, doar o dată pe săptămână.

În acest moment autoritățile române fac demersurile legale necesare pentru extrădarea Elenei Udrea din Bulgaria.

07-04-2022
16:57

Ludovic Orban salută condamnarea Elenei Udrea, dar spune că „dreptatea s-a făcut foarte târziu”

Ludovic Orban, fost premier și președinte al PNL, în prezent lider al formațiunii „Forța Dreptei”, a salutat condamnarea Elenei Udrea, spunând că s-a făcut dreptate, chiar dacă târziu.

Nu mă bucur de răul nimănui. Dar nu îmi pot stăpâni un sentiment de satisfacție atunci când văd că se face dreptate. Chiar dacă ea se face foarte târziu. Din 2005 a apărut pe scenă o primadonă politică, fără vreun alt merit decât acela că este favorita Președintelui proaspăt ales al României. A tăiat și a spânzurat, abuzând de adevărul știut de aproape toți, dar nemărturisit de aproape nimeni că are acces direct la cabinetul 1 și că poate popi pe cine poftește ea.

Elena Udrea a fost probabil cel mai influent personaj al regimului Băsescu. Folosind frecvent numele lui a fost implicată în numeroase inginerii financiare, cu sau fără știința lui”, a scris Orban într-o postare pe Facebook.

A făcut tot ce a fost posibil ca să scape de pedeapsă. A fugit chiar în Costa Rica pentru a scăpa de închisoare. S- a rățoit la statul paralel, pozând în victimă. A uzat de toate subterfugiile posibile. Dar, până la urmă, justiția a decis. Că este vinovată și că trebuie să efectueze o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani”, a mai scris fostul lider al PNL.

Oare ce mai zic astăzi toți cei care o ridicau în slăvi și îi făceau temenele când era distribuitor principal de favoruri prezidențiale? O să îi ducă vreunul sau vreuna portocale la zdup? Mă îndoiesc. Aviz și amatorilor de astăzi. Cei care vă scutură scamele astăzi este foarte posibil ca mâine să arunce cu pietre după voi sau, în cel mai bun caz, să nu vă mai salute pe stradă. Rămâneți oameni oricât de sus credeți că ați ajuns!”, a încheiat Ludovic Orban.

07-04-2022
16:28

Cum putea fi prevenită fuga din țară a Elenei Udrea

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, în 2021, definitiv, ca Elena Udrea să nu aibă niciun fel de interdicție. Direcția Națională Anticorupție (DNA) ceruse, anul trecut ca fostul ministru al dezvoltării să fie plasată sub control judiciar și să îi fie aplicată interdicţia de a părăsi ţara.

Cererea DNA se baza pe faptul că Elena Udrea a mai plecat din țară și în anul 2018, înainte de prima sa condamnare, la 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute. Dar solicitarea DNA de plasare a acesteia sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara, a fost respinsă și de Curtea de Apel București, și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima cerere a DNA a fost depusă pe 5 martie 2021, la Curtea de Apel Bucureşti, la două zile după ce Udrea fusese condamnată la 8 ani de închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009, decizie nedefinitivă.

Inculpata a manifestat intenţia de a se sustrage de la judecată. În declaraţiile date afirmă că justiţia nu este independentă, decizia de condamnare este absurdă şi există în spate altcineva la butoane. Inculpata are un istoric. În anul 2018 s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. A fost arestată acolo şi supusă unei proceduri de extrădare.

Având în vedere acest istoric, normal că ne-am pus problema de a o păstra pe inculpată la dispoziţia organelor judiciare. Ea nu s-a întors de bunăvoie în ţară. A făcut referiri la sistemul judiciar italian, pentru că acolo au fugit mai multe persoane condamnate în România: Alina Bica, Dragoş Săvulescu, Daniel Dragomir, Marian Zlotea”, a argumentat atunci DNA, potrivit Hotnews.

07-04-2022
15:42

Elena Udrea fost prinsă în Bulgaria

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce încerca să treacă vama în Grecia. Aceasta va fi reținută de autorități și cel mai probabil trimisă în România. 

Fost ministru, Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Aceasta a fost depistată de polițiști în zona Kulata, la frontiera cu Grecia.

Sursa – imagini amator

La două ore după ce s-a emis mandatul, oamenii legii au reținut-o pe Udrea. În prezent, se așteaptă documentele din România pentru a fi adusă în țară.

“În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, au precizat autoritățile prin intermediul unui comunicat.

07-04-2022
14:40

Poliția de Frontieră a confirmat plecarea Elenei Udrea

Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a plecat din țară înainte ca judecătorii să dea sentința definitivă în dosarul Gala Bute.

“Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:
Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă  o persoană, cetăţean român,  se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile  prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”, anunță Poliția de Frontieră.

07-04-2022
13:59

Elena Udrea a fost dată în urmărire

Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire, coform site-ului IGPR. Ea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.

Fotografia fostului ministru este prima pe site-ul Poliţiei Române la urmăriţi.

07-04-2022
13:49

Elena Udrea ar fi plecat din țară

Elena Udrea este la un pas să fie dată în urmărire generală sau chiar internațională. Oamenii legii care au mers la locuința ei după condamndarea definitivă la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute nu au găsit-o.

Există informații potrivit cărora fostul ministru ar fi fugit din țară. Aceasta ar fi ieșit chiar prin vama de la Giurgiu

07-04-2022
13:27

Elena Udrea nu a fost găsită acasă de Poliție

Polițiștii au ajuns acasă la Elena Udrea. După câteva minute de parlamentări, oamenii legii au descoperit că fostul ministru nu se află în locuință. 

„Elena Udrea nu este acasă. Mergem să punem în executare mandatul”, au transmis oamenii legii.

Elena Udrea ar trebui dusă întâi în arestul poliției, unde va trece prin acea perioadă de tranzit. Cel mai probabil aceasta va fi încarcerată apoi la Penitenciarul Târgșor. 

07-04-2022
12:37

Când îşi poate vedea Elena Udrea fetiţa, după ce a fost condamnată la închisoare în dosarul Gala Bute

Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, va avea o mulțime de restricții, iar cea mai dureroasă va fi pentru ea cea legată de momentele în care își poate vedea fetița.

Toate detaliile le ai AICI

07-04-2022
12:33

Pentru ce a fost condamnată Elena Udrea în dosarul Gala Bute

Judecătorii Curții Supreme care au condamnat-o pe Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute au menținut și decizia pe latură civilă privind prejudiciul adus statului român

Elena Udrea trebuie să achite aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să plătească alți 600.000 de euro către martorul Corin Boian şi alți 300.000 de euro către martorul Adrian Gărdean. Află totul AICI

07-04-2022
12:31

Cum a ajuns Elena Udrea să fie condamnată la închisoare cu executare!

Elena Udrea a fost condamnată cu executare în dosarul Gala Bute. Drumul de la „bomba sexy” la penitenciar a fost unul plin de peripeții pentru fostul ministru.

FANATIK îți prezintă drumul Elenei Udrea de la „bomba sexy” a politicii românești la dosare de corupție care curg cu nemiluita. De altfel, aceasta este implicată în momentul de față în mai multe procese și pe numele ei există o mulțime de acuzații. Află totul AICI

07-04-2022
12:30

O mașină a Poliției a ajuns la casa Elenei Udrea

La nici o oră de la verdict, o mașină a Poliției Locale s-a prezentat la locuința Elenei Udrea. Vă reamintim că fostul ministru are casa în Corbeanca. Nu se știe încă dacă acest echipaj o va ridica pe Elena Udrea sau trebuie doar să se asigure că nu părăsește domiciliul până la sosirea organelor abilitate

Citește AICI totul despre pedepsele din dosarul Gala Bute

Elena Udrea a fost condamnat joi, 7 aprilie, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia e definitivă.

Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute

Într-o primă fază, în 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o condamnase pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar Udrea se afla atunci în Costa Rica, unde a cerut statutul de refugiat. În acest dosar, Udrea este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu.

ADVERTISEMENT

În urma sentinței din prezent, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, mai exact 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean, scrie G4Media.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

ADVERTISEMENT

În acest moment, pentru fostul ministru al turismului nu mai există nicio cale de atac. Asta înseamnă că Elena Udrea trebuie să execute pedeapsa.

Decizia de joi a fost luată de un complet alcătuit din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ADVERTISEMENT

Magistrații au respins ca nefondate contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Gala Bute.

Acuzațiile DNA în dosarul Gala Bute

Potrivit rechizitoriului DNA, Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

ADVERTISEMENT

Procurorii spun că sumele obţinute au intrat în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

De asemenea, Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

ADVERTISEMENT
Sondaj | Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de...
Sondaj | Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de sportiv român care vă trece prin minte?”. 60 au oferit același răspuns
Scenariile pentru un Guvern pro-european după votul de duminică. PNL, prin Rareș Bogdan,...
Scenariile pentru un Guvern pro-european după votul de duminică. PNL, prin Rareș Bogdan, exclude o guvernare cu USR
În ziua votului, Tudor Chirilă a vorbit despre haosul din România și magiunul...
În ziua votului, Tudor Chirilă a vorbit despre haosul din România și magiunul de Topoloveni: „Americii și marilor puteri le-ar conveni”
Ianis Hagi, decisiv la primul meci jucat integral pentru Rangers. Ce notă a...
Ianis Hagi, decisiv la primul meci jucat integral pentru Rangers. Ce notă a primit
VIDEO BREAKING NEWS Momente terifiante în duelul dintre Fiorentina și Inter! Un fotbalist...
VIDEO BREAKING NEWS Momente terifiante în duelul dintre Fiorentina și Inter! Un fotbalist al gazdelor s-a prăbușit pe gazon! Fotbaliștii au făcut zid viu în jurul fotbalistului inconștient! Meciul a fost suspendat!
Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut...
Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut un anunț neașteptat! Cine sunt NOROCOȘII zodiacului
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican, un altfel de 1 decembrie, chiar...
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican, un altfel de 1 decembrie, chiar în ziua de votare. „Nu-mi place deloc când se caută vinovați”. Exclusiv
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare...
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
Ce a afișat Gigi Becali pe Maybach, după scorul istoric realizat de AUR...
Ce a afișat Gigi Becali pe Maybach, după scorul istoric realizat de AUR la alegerile parlamentare. Foto exclusiv
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și...
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și soție și un fost securist, dovedit de CNSAS
Rezultate oficiale. Care sunt procentele după numărarea a 75% din voturi
Rezultate oficiale. Care sunt procentele după numărarea a 75% din voturi
ȘOC! Nepoata lui Silviu Prigoană, dezvăluiri BOMBĂ despre căsnicia unchiului său cu Adriana...
ȘOC! Nepoata lui Silviu Prigoană, dezvăluiri BOMBĂ despre căsnicia unchiului său cu Adriana Bahmuțeanu: 'NU pot decât...'
Fost președinte CCR, despre ce se va întâmpla după renumărarea voturilor: Dacă nu...
Fost președinte CCR, despre ce se va întâmpla după renumărarea voturilor: Dacă nu arată o schimbare a ordinii, rezultatul votării nu va putea fi pus la îndoială
ADIO, BANCOMATE! Băncile care renunță la ATM-uri
ADIO, BANCOMATE! Băncile care renunță la ATM-uri
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele României....
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele României. Călin Georgescu a dezvăluit ce va face soția sa
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan....
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
3 aeroporturi din România unde sunt tot mai puțini oameni. Avioanele aproape că...
3 aeroporturi din România unde sunt tot mai puțini oameni. Avioanele aproape că pleacă goale