News

Elena Udrea îl ironizează pe Klaus Iohannis! Videoclipul cu președintele României distribuit de iubita lui Alexandrov

10.05.2019 | 17:01
Elena Udrea il ironizeaza pe Klaus Iohannis Videoclipul cu presedintele Romaniei distribuit de iubita lui Alexandrov

Și Elena Udrea este ironică vizavi de prestația lui Klaus Iohannis de la summitul din Sibiu, care a avut loc ieri, 9 mai, de Ziua Europei. Fostul ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale în epoca Băsescu-Boc a distribuit videoclipul pe care îl comentase mai deunăzi și Olguța Vasilescu, în care Iohannis pare ignorat de liderii europeni.

Videoclipul în care Iohannis e ignorat, distribuit și de Elena Udrea

Elena Udrea nu s-a putut abține să nu distribuie videoclipul în care președintele României se bagă în seamă cu șefii de state din Europa și a lăsat un scurt comentariu. ”Eu nu-s cu share-uitul dar ăsta merită văzut”, a scris fosta blondă de la Cotroceni pe pagina personală de Facebook. Fostul politician a distribuit clipul postat de Bogdan Munteanu.

Tot în legătură cu videoclipul în care președintele României pare sfidat de președinții europeni la Sibiu a scris și Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale.”Domnul președinte Klaus Iohannis a transformat un eveniment internațional într-o reuniune de familie, chiar dacă se desfășoară pe bani publici.

Klaus Iohannis, criticat aspru de Olguța Vasilescu

O reuniune de familie la care nu a fost invitat nici măcar premierul României, care este la ora actuală este președintele în exericțiu al Consiliului Uniunii Europene. Doamna Dăncilă convenise niște bilaterale cu mai mulți premieri care participă la acest summit.

Din cauză că nu a avut invitație la summit, a trebuit să amâne aceste întruniri la o dată ulterioară și probabil în afara României, deși s-ar fi putut foarte bine să se desfășoare în țară, dacă nu ar fi fost blocată de președintele Iohannis. E mai mult decât jenant ce face președintele României pe bani publici”, a comentat Olguța pe Facebook.

La summitul de la Sibiu au participat ieri personalități ale politice europene precum Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Emmanuel Macron, președintele Franței și Donald Tusk, președintele Parlamentului European.