Elena Udrea, la DNA: “Procurorii au admis ca eu sa acopăr cauţiunea cu garanţia unui imobil”

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
16/11/2015, 17:13
Elena Udrea, la DNA: “Procurorii au admis ca eu sa acopăr cauţiunea cu garanţia unui imobil”

Elena Udrea a fost, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiată în dosarul în care a fost obligată la plata unei cauţiuni de cinci milioane de lei. Potrivit România TV, aceasta a acoperit cauţiunea de cinci milioane de lei pentru a scăpa de reţinere.

Fostul ministru a pus la dispoziţia procurorilor garanţia unui imobil.

“Procurorii au admis ca eu sa acopăr cauţiunea cu garanţia unui imobil. Există ordonanţa de admitere. Ca să fie clar pentru toată lumea, O societate la care sunt asociat a pus garanţie un imobil. El este notat în cartea funciară cu 42 de notări, dar este un singur imobil. Nu s-au dat bani, s-a pus un imobil care aparţine unei firme. Imbolul este evaluat la cinci milioane de lei în momentul de faţă”, a explicat Elena Udrea la ieşirea de la DNA.

Întrebată de jurnalişti, fostul ministru nu a vrut să spună despre ce imobil este vorba. “Nu pot să vă spun despre ce imobil este vorba. Nu vreau să afectez firma. Şi aşa le fac atâta rău”, a completat Elena Udrea.

Elena Udrea a previzat şi vineri, la ieşirea din Secţia 2 de Poliţie, unde a fost să dea cu subsemnatul în cadrul măsurii controlului judiciar, că o societate la care este asociată a depus o garanţie imobiliară, care acoperă cauţiunea de cinci milioane de lei, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu.

În dosarul în care a fost audiată la DNA, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012), scrie un site de ştiri.

Sursă: www.romaniatv.net

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles