Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a avut o reacție dură după ce instanța i-a respins cererea de eliberare. Aceasta critică dur sistemul de justiție din România.
Joi, 12 decembrie 2024, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea să rămână în spatele gratiilor, în urma unei solicitări de revizuire a pedepsei.
Amintim că în anul 2022, fostul ministru al Justiției Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru luate de mită și abuz în serviciu în dosarul Gala Bute.
După decizia de joi a magistraților, pe pagina de Facebook a acesteia a fost postat un mesaj în care se arată revoltată. Udrea amintește că hotărârea judecătorilor a venit după opt luni de amânări.
Ea susține că a prezentat probe noi în dosarul Gala Bute, dar că nu s-ar fi ținut cont de acestea. Mai mult, Elena Udrea susține că este „deținută politic” și a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale, precizând că soluția ar fi fost diferită dacă scrutinul nu era anulat.
„Sunt deținută politic!!! Statul paralel continuă să aibă influență in Justiție! Dacă Justiție nu e, nimic nu e! Și asta se vede azi, când 9 judecători au calcat in picioare voința a peste 9 milioane de români!”, se arată în mesajul Elenei Udrea.
Aceasta mai spune că prevederile Constituției României contează atunci când anumiți oameni politici vor să se mențină în funcții. Fostul ministru al Justiției spune că nu a avut nicio zi de permisie, în cei doi ani și jumătate de când este închisă, pentru a-și vedea copilul.
„Toți cei care azi cer respectarea deciziilor CCR de anulare a alegerilor Prezidențiale, au tăcut ca slugile laşe, când în 2022 Constitutia si Suveranitatea României au fost făcute praf, de clica Coldistă- Kovesistă- Sorosiștă de la București!
Când CJUE a spus ca o decizie a CCR nu trebuie aplicată de instanța de judecată, doar ca dosarul meu Gala Bute să nu se rejudece și eu sa fiu băgată ilegal in pușcărie, niciunul dintre liderii de azi nu au scos o vorba!”, a adăugat Elena Udrea.