News

Elena Udrea rupe tăcerea: ”Nu vreau să fiu judecată pe baza bilețelelor de la generali”

16.11.2019 | 15:32
Elena Udrea rupe tacerea Nu vreau sa fiu judecata pe baza biletelelor de la generali
ADVERTISEMENT

Curtea Europeană de Justiție a fost sesizată în cazul mai multor dosare cu privire la deciziile Curții Constituționale. Același lucru s-a întâmplat și cu dosarul în care este anchetat fostul ministru al Turismului Elena Udrea. Dosarul ”Gala Bute” urmează să fie rejudecat de la zero și această decizie vine în contextul în care judecătorii au avut mai multe dubii.

Dosarul în care este anchetată Elena Udrea va fi rejudecat

Instanța supremă a sesizat Curtea Europeană de Justiție în legătură cu mai multe dosare mari, printre care și cel în care este judecată Elena Udrea. Dosarul ”Gala Bute” se va rejudeca după ce judecătorii au avut mai multe dubii chiar și după decizia CCR. Așa se face că dosarul în care este anchetat fostul ministru al Turismului va fi judecat de un complet de trei judecători aleși aleator.

ADVERTISEMENT

„Acesta a fost lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult, acela de a se relua judecata cu un complet format din judecători ajunși acolo într-un mod cu totul aleatoriu, așa cum prevede legea și nu judecători care au fost selectați și trimiși în complete în funcție de dosarele care trebuiau judecate și cu sentințe pe care trebuiau date. Primul dosar în care ÎCCJ a sesizat Curtea Europeană de Justiție a fost dosarul meu, Gala Bute, în luna mai. Eu am spus încă de atunci că cred că această sesizare se referă mai puțin la dosarul meu, ci la faptul că la Înalta Curte, parte dintre judecători nu vor să respecte deciziile CCR și se pregăteau de o altă decizie importantă a CCR, cea privind completele de trei judecători. Așa s-a întâmplat”, a declarat Elena Udrea într-o intervenție telefonică la România TV.

Elena Udrea a mărturisit că în situația în care i se va face dreptate și va considerată nevinovată în dosarul ”Gala Bute” își va relua cursul normal al vieții. Fostul ministru al Turimsului și Dezvoltării spune că este imposibil să fie condamnată pentru că știe foarte bine dosarul în care este anchetată. „Tot ce mi-am dorit de la început a fost să fiu judecată corect. Pentru că eu cunosc foarte bine și ce am făcut eu, cunosc foarte bine și dosarul Gala Bute. Cu niște judecători care să judece conform legii și conform propriei conștiințe și nu după cum li se ordonă. Nu știu… de la generalii care mergeau acolo cu bilețele cu pedepsele deja scrise pe bilețele. În dosarul Gala Bute, este imposibil să se pronunțe vreo condamnare împotriva mea”, a mai spus Udrea.

ADVERTISEMENT

Ce alte dosare au mai ajuns la Curtea Europeană de Justiție

Fosta blondă de la Cotroceni spune că dosarul „Gala Bute” a fost primul trimis de ÎCCJ la Curtea Europeană de Justiție și după au mai urmat și alte. „După cazul Gala Bute, multe alte dosare, în această toamnă, au luat calea europeană. Au plecat de la Înalta Curte de Justiție la Curtea Europeană de Justiție. Pe de altă parte, alți judecători au decis să respecte deciziile CCR și au dat decizii complet diferite de colegii lor și au trimis cauzele spre rejudecare de la început. Aici dau exemplul fostului ministru, Dan Șova. Dar nu numai cazul dânsului”, a completat Elena Udrea.

 

 

 

Tags: