News

Elevii cu media de peste 7,50 pot lua bursă de studiu. Ce trebuie să facă aceștia

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii cu media de peste 7,50 pot lua bursă de studiu. Acesta a explicat ce trebuie să facă școlarii mai exact
10.01.2022 | 16:08
Elevii cu media de peste 750 pot lua bursa de studiu Ce trebuie sa faca acestia
Ministrul educației a anunțat că elevii cu media peste 7,50 pot lua bursă de studiu și a explicat ce trebuie să facă mai exact aceștia. sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Elevii cu media de peste 7,50 pot lua bursă de studiu. Anunțul a fost făcut de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, în urma scandalului recent între acesta și școlari. El a explicat și ce trebuie să facă mai exact elevii pentru a primi această bursă.

Elevii cu media de peste 7,50 pot lua bursă de studiu. Ce trebuie să facă aceștia

Deciziile luate în Ministerul Educației în ultima perioadă au nemulțumit mulți elevi.

ADVERTISEMENT

Școlarii cărora le intrau lunar în buzunar câteva sute de lei au rămas fără bursa de merit, în cazul în care media lor este sub 9,50.

Totuși, ministrul educației a anunțat că cei care au peste 7,50 pot lua bursă de studiu, în valoare de 150 de lei.

ADVERTISEMENT

„Dincolo de cele 6 tipuri de burse existente, care au crescut în cuantum, bursa de performanță, bursa de merit, bursa de studiu, bursa socială, bursa profesională și bursa de liceu, am profitat de ocazie să îi rog pe reprezentanții părinților să popularizeze șansa elevilor care au peste 7,50 și se încadrează în criteriile pentru obținerea bursei de studiu să depună cerere pentru a obține această bursă în semestrul 2 al acestui an școlar”, a declarat ministrul.

ADVERTISEMENT

Pentru a beneficia de acest tip de bursă în al doilea semestru al anului școlar, elevii trebui să depună o cerere la secretariat.

„În termen de 10 zile de la începutul semestrului 2, ei trebuie să depună solicitări pentru a obține bursă de studiu care se acordă de la 7,50 și are un cuantum de 150 de lei, mai mare decât bursa de merit alocată anul trecut.”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISEMENT

De ce au fost crescute mediile pentru bursa de merit

Creșterea mediilor pentru bursa de merit a iscat un adevărat scandal.

Asociațiile de elevi au protestat în fața Ministerului Educației, după ce sute de mii de școlari au rămas fără această bursă, care reprezenta o sursă importantă de venit lunar.

Replica dată de Sorin Cîmpeanu elevilor nemulțumiți de această măsură a ministerului a fost una destul de dură.

Ministrul a explicat că 53% dintre elevii care învață în țara noastră au avut, în anul şcolar trecut, medii peste 8,50. Din punctul lui de vedere, printre aceștia se numără și unii „încadraţi în analfabetism funcţional”.