News

Elevii care vor primi 500 de lei de la stat. Când vor fi încărcate cardurile pentru tichetele sociale

Elevii și preșcolarii dezavantajați urmează să primească ajutorul de 500 de lei din partea statului român. Când se va încărca acel card
13.11.2024 | 18:25
Elevii care vor primi 500 de lei de la stat Cand vor fi incarcate cardurile pentru tichetele sociale
Copiii for primi sprijin din partea statului. Când vor fi încărcate cardurile. Foto: freepik.com/ Facebook Adrian Câciu/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Sute de mii de copii așteaptă să primească tichetele educaționale. Cardurile pentru tichetele de 500 de lei destinate preșcolarilor și elevilor din medii defavorizate vor fi încărcate începând cu următoarea săptămână.

Când vor fi încarcate acele carduri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că tichetele sociale vor ajunge la aproximativ 650.000 de preșcolari și elevi din medii vulnerabile care au nevoie de sprijin.

ADVERTISEMENT

Acest lucru se realizează în cadrul proiectului „Sprijin educaţional pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial”, finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.

În același timp, ministerul precizează că începând cu data de 18 noiembrie, cardurile vor fi încărcate cu 500 de lei. Acești bani vor putea fi utilizați pentru achiziționarea rechizitelor, ghiozdanelor și hainelor necesare la școală.

ADVERTISEMENT

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene asigură tichete sociale pe card pentru aproximativ 650.000 de preșcolari și elevi din medii vulnerabile. Începând din 18 noiembrie, cardurile vor fi încărcate cu 500 de lei, bani ce pot fi folosiți pentru rechizite, ghiozdane și haine necesare școlii”, a precizat ministerul de resort.

ADVERTISEMENT

Anunțul vine și din partea ministrului investițiilor și proiectelor europene. Acesta precizează faptul că tichetele au scopul de a reduce riscul de abandon școlar în rândul copiilor defavorizați.

ADVERTISEMENT

„Începând cu data de 18 noiembrie 2024, peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin. Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați.

Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare, precum rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură și ghiozdane, precum și pentru vestimentația necesară frecventării școlii și grădiniței.

ADVERTISEMENT

În data de 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor emise in anul scolar anterior. Pentru preșcolarii și elevii noi , care au dreptul la acest sprijin începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise și distribuite în perioada următoare”, a transmis ministrul Adrian Câciu.