Elevii lui Contra, plimbare prin Vilnius înainte de Lituania – România. Foto

Mirela Apostol   
in Liga Natiunilor
11/10/2018, 15:11
Elevii lui Contra, plimbare prin Vilnius înainte de Lituania – România. Foto GALERIE FOTO
Elevii lui Contra, plimbare prin Vilnius înainte de Lituania - România. Toşca, Tătăruşanu, Stanciu şi Niţă s-au fotografiat cu un suporter

Naţionala României se pregăteşte de partida cu Lituania, a treia din Liga naţiunilor, iar Cosmin Contra şi-a scos astăzi elevii la plimbare pe străzile din centrul oraşului Vilnius, care va găzdui şi confruntarea. Jucătorii lui “Guriţă” s-au întâlnit şi cu fanii români, care i-au solicitat la fotografii şi autografe.

Ciprian Tătăruşanu, Alin Toşca, Nicolae Stanciu, Florin Niţă sau secundul Adrian Mihalcea au stat rând pe rând la poze pentru românii veniţi să îi salute. Jucătorii naţionalei s-au relaxat la o plimbare prin Vilnius, timp de o oră, după care s-au întors la cazare pentru odihnă.

Plimbare prin Vilnius înainte de Lituania – România

Suporterii veniţi să se fotografieze cu jucătorii lui Cosmin Contra vor fi prezenţi şi diseară în tribunele micuţului stadion din Vilnius, care are o capacitate de 5.000 de locuri. Lituanienii au pus preţuri foarte mici la bilete, astfel că toţi doritorii pot veni să urmărească meciul de pe arena din oraş.

Iată numerele pe care tricolorii le vor purta pe tricou la Vilnius:

Echipa naţională îl va avea “decar” cu prilejul acestei acţiuni pe jucătorul lui Mainz, Alexandru Maxim, care a mai primit acest tricou şi în alte dăţi. “Şeptar” va fi Alexandru Chipciu, “nouar” e Dorin Rotariu.

Portari: 1. Costel Pantilimon, 12. Ciprian Tătărușanu, 16. Florin Niță

Fundași: 2. Romario Benzar, 3. Alin Toșca, 4. Gabriel Tamaș, 5. Tudor Băluță, 6. Cristian Manea, 11. Nicușor Bancu, 22. Cristian Săpunaru

Mijlocași: 7. Alexandru Chipciu, 8. Adrian Stoian, 9. Dorin Rotariu, 10. Alexandru Maxim, 15. Paul Anton, 17. Florin Tănase, 18. Răzvan Marin, 20. Alexandru Mitriță, 23. Nicolae Stanciu

Atacanți: 13. Claudiu Keșeru, 19. George Țucudean, 21. Denis Drăguș

Elevii lui Contra, plimbare prin Vilnius înainte de Lituania - România. Tudor Băluţă şi Denis Drăguş se fotografiază în centrul oraşului. Sunt singurii jucători chemaţi de Cosmin Contra pentru această acţiune de la echipa naţională
Elevii lui Contra, plimbare prin Vilnius înainte de Lituania – România. Tudor Băluţă şi Denis Drăguş se fotografiază în centrul oraşului

Partida Lituania – România are loc de la ora 21:45 şi va fi transmisă în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.

Închide ×