Practic, doar 25% dintre elevi se simt pregătiți să se reîntoarcă în bănci, și doar 7 din 10 profesori spun că sunt entuziasmați să revină la catedră. Studiul a fost realizat pentru a arăta plusurile și minusurile sistemului de învățământ românesc, așa cum este perceput ”din teren”, de către cei implicați.
Așadar, 24% dintre elevii care au participat la sondajul realizat de World Vision România au anunțat că se simt pregătiți să înceapă școală. Mai mult, doar 35% dintre elevi sunt motivați, iar 15% sunt absolut deloc motivați când vine vorba de mers la școală, conform Observatornews.ro.
Între timp, profesorii spun că așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la catedră, însă doar în proporție de 7 din 10. Mai mult, studiul arată că oamenii au probleme reale în a gestiona costurile cu școala, în special cei din mediul rural.
Mai mult, 55% dintre profesori se plâng că nu au suficiente materiale didactice, iar 35% spun că nu există suficient personal specializat în școli. Aici ar intra psihologii sau consilierii școlari. Cât despre lipsa infrastructurii școlare, 49% dintre profesori cred că școala e pregătită să își primească elevii, însă 34% cred că pregătirea este mai degrabă moderată, așadar nu prea ar fi motive de mândrie.
Cursurile anului școlar 2024-2025 încep încă de luni, iar elevii vor avea 36 de săptămâni de școală până la vacanța mare. Ministerul Educației a păstrat structura anului școlar, compus din cinci module și cinci vacanțe, între vacanța din februarie care e diferită în fiecare județ.
Structura anului școlar a fost aprobată prin ordin de ministru, mai exact ordinul nr. 3.694/01.02 2024. Potrivit documentului, cursurile vor începe pe 9 septembrie. ”Din punct de vedere administrativ, anul şcolar 2024 – 2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri”, indică Ministerul Educaţiei.
Mai trebuie menționat că programul ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive. Vacanța de vară urmează pe 21 iunie 2025, iar pentru clasele a XII-a, a XIII-a și frecvență redusă, anul școlar va dura 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 6 iunie 2025.
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar va avea o durată de 35 de săptămâni și se va încheia pe 13 iunie 2025. ”Pentru clasele din învăţământul liceal — filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 27 iunie 2025”, au indicat experții în educație. Cum era de așteptat, politicienii nu vor lipsi de la inaugurarea anului școlar.
Astfel, președintele Klaus Iohannis va participa alături de ministrul educației Ligia Deca la deschiderea anului școlar la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din București. Ligia Deca va merge mai apoi alături de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la Festivitatea de deschidere a noului an şcolar, organizată la Şcoala Gimnazială Orizont, sector 6, Bucureşti.