Derby-ul etapei a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1, FCSB – CFR Cluj, programat duminică, de la ora 20:30, propune un duel extrem de interesant între Bogdan Vintilă, un debutant în fotbalul important ca antrenor, și Dan Petrescu, deja un tehnician de top al României.
Citeşte cele mai importante ştiri de înainte de FCSB – CFR Cluj
Deși între Vintilă și Petrescu este astăzi o diferență uriașă din punct de vedere al rezultatelor și al renumelui managerial, cei doi au fost la un moment dat la același nivel. Puțini își mai amintesc că, înainte de a pune ghetele în cui, în 2003, Dan Petrescu a fost coechipier pentru un sezon cu Bogdan Vintilă. Se întâmpla asta în sezonul 2002-2003, atunci când Petrescu juca pentru ultima oară în campionatul intern.
Petrescu și Vintilă au fost jucători de bază în angrenajul celor de la FC Național, echipă antrenată la acea vreme de italianul Walter Zenga. Dacă în campionat, FC Național s-a clasat pe un modest loc 8, în Cupa României gruparea din Parcul cu Platani a ajuns până în ultimul act. Cu Petrescu și Vintilă integraliști, FC Național pierdea finala Cupei cu Dinamo, scor 0-1, într-un meci disputat pe Stadionul Național din București.
În sezonul 2002-2003 din prima divizie, Dan Petrescu nu era doar jucător la FC Național. Grație bagajului său de experiență, Walter Zenga i-a oferit și rolul de antrenor secund la FC Național. Avea să fie pasul ”Bursucului” către noua carieră de antrenor principal. La câteva luni de la finala Cupei, mai precis în iulie 2003, Dan Petrescu debuta ca antrenor principal pe banca Sportului Studențesc, în liga secundă.
În ceea ce-l privește pe ”elevul” lui Petrescu de la FC Național, Bogdan Vintilă, acesta a continuat să joace ani buni după retragerea fostului său coleg din Cotroceni. Au urmat experiențe la Bursaspor (2003-2004), FC Argeș (2005-2007) și finalul de carieră la Concordia Chiajna (2007-2009). Tot la Chiajna, în 2010, Bogdan Vintilă a debutat ca antrenor principal.
La 16 ani după ce s-au ”despărțit” din postura de colegi la FC Național, Bogdan Vintilă și Dan Petrescu se vor reîntâlni, duminică, dar ca adversari. Primul, se află la prima experiență pe banca unei echipe mari din Casa Pariurilor Liga 1, în timp ce Petrescu este deja un tehnician galonat, cu multe trofee în carieră, dar și cu o serie de rezultate importante pe plan european cu CFR Cluj și Unirea Urziceni.