FCSB a cucerit al doilea titlu consecutiv în Superligă după rezultatele înregistrate în etapa a 8-a din play-off, iar „roș-albaștrii” vor sărbători triumful alături de suporteri la finalul partidei cu Universitatea Craiova, care se va disputa sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Națională.
Chiar dacă FCSB nu mai are vreo miză din punct de vedere al clasamentului, Elias Charalambous a afirmat că echipa sa își dorește o nouă victorie în play-off. Tehnicianul a fost extrem de precaut înainte ca echipa sa să devină campioană matematic, însă acum le va „permite” jucătorilor să sărbătorească.
„E foarte important meciul de mâine. Vrem să câștigăm. Trebuie să fim serioși. Mai avem două meciuri și vrem să luăm cât mai multe puncte. Acum e momentul să sărbătorim. Suntem gata să o facem pentru că suntem campioni, din punct de vedere matematic. Sunt fericit pentru băieți, pentru ce au făcut în acest an. A fost mai greu să câștigăm pentru a doua oară.
Le mulțumesc din inimă! A fost un an foarte greu, dar am făcut performanță în campionat și în Europa League. Le mulțumesc și celor din staff și tuturor celor din club. Sunt foarte mulți oameni în spate, care nu primesc laudele pe care le merită. Sunt mândru și fericit! Sprijinul fanilor a fost incredibil, au fost mereu lângă noi, chiar și când ne era greu. Mereu ne-au susținut”, a afirmat tehnicianul cipriot la conferința de presă premergătoare partidei.
Elias Charalambous a rememorat apoi momentele trăite în startul sezonului, când echipa se afla în partea de jos a clasamentului, iar calificarea în play-off nu părea o garanție. „În timpul sezonului, când eram pe 13-14, unii mă întrebau dacă ajungem în play-off. Am zis că nu e un sprint, ci e un maraton. Băieții au înțeles și au fost echilibrați. Nu am fost foarte triști când pierdeam, dar nici foarte fericiți când câștigam.
Nu găsești cu ușurință un asemenea vestiar. Iar jucătorii și-au construit o mentalitate incredibilă. Băieții nu ne-au lăsat să ne fie frică că vom pierde campionatul. Când vezi cum se pregătesc… Incredibil! Au fost mereu foarte concentrați! Au crezut foarte mult între ei, unii chiar sperau să decidem campionatul mai devreme ca să intre în vacanță. Era incredibil cum vedeau lucrurile. Sezonul viitor va fi și mai greu.
După un meci cu U Cluj, la început, când eram în subsolul clasamentului, Adi Șut era supărat în vestiar. I-am zis să-mi dea telefonul și am făcut o captură de ecran cu clasamentul. Lumea vorbea dacă prindem sau nu play-off-ul. Și i-am zis să aibă răbdare. E o lecție.
Dacă vrei să câștigi ceva, trebuie să treci prin momente grele. Iar băieții știu asta. Și pentru mine e foarte important. Și mai vreau să evidențiez ceva, meciul cu U Cluj. După ce am câștigat campionatul, am arătat că avem o mentalitate incredibilă. Nu e ușor să arați că ai caracter după ce ai câștigat campionatul”, a adăugat antrenorul celor de la FCSB.