Elias Charalambous a câştigat al doilea titlu din palmares cu FCSB. Antrenorul roş-albaştrilor este la final de contract şi chiar dacă a spus în repetate rânduri că îşi doreşte să rămână, viitorul său este incert.
Înaintea meciului cu Universitatea Craiova, Elias Charalambous a evitat un răspuns clar în această privinţă, spunând că la finalul stagiunii va avea o întâlnire decisivă cu cei din conducere privind viitorul său:
”Am spus-o de multe ori. Mă simt foarte bine aici. Nu voi uita niciodată că acest club mi-a dat șansa să-mi încep cariera, să câștig titluri. Nu sunt persoana care să uite lucruri.
Eu mă simt bine aici, clubul e ok, de asemenea. Primul meu gând este aici. Încă nu am discutat cu cei din club. Când se va termina sezonul vom vorbi totul. Sper să găsim soluții.
Chiar mi-ar plăcea să rămân aici. Vom vedea. Prima opțiune este să rămân aici”, a spus Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului dintre FCSB şi Universitatea Craiova.
FANATIK a scris zilele trecute despre faptul că Elias Charalambous are oferte din zona Golfului, astfel că există posibilitatea ca cipriotul să plece în această vară de pe banca tehnică. Şi nu ar pleca singur, Tachtsidis fiind una dintre ţintele antrenorului de la FCSB, care ar putea fi jucător şi antrenor secund.
Elias Charlambous a preluat FCSB pe 30 martie 2023, fiind cel mai longeviv antrenor din era Gigi Becali. A câştigat două titluri alături de roş-albaştri, fiind şi unul dintre artizanii parcursului european din acest sezon.