Sport

Elias Charalambous, încântat de atitudinea jucătorilor săi după Universitatea Craiova – FCSB 1-2: “Nu am jucat aşa bine, dar am luat cele trei puncte!”. Video

Elias Charalambous s-a declarat foarte mulţumit de rezultat, nu şi de jocul FCSB-ului în meciul cu Universitatea Craiova. Tehnicianul a dezvăluit ce i-a spus lui Dawa la final.
30.04.2023 | 23:41
Elias Charalambous incantat de atitudinea jucatorilor sai dupa Universitatea Craiova  FCSB 12 Nu am jucat asa bine dar am luat cele trei puncte Video
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a câştigat cu 2-1 pe terenul Universităţii Craiova şi se apropie la trei puncte de liderul Farul Constanţa. Roş-albaştrii au scăpat în minutul 83 când Andrei Ivan a ratat un penalty şi după încă un minut au închis meciul prin reuşita lui Sorescu.

Elias Charalambous, încântat de atitudinea jucătorilor săi după Universitatea Craiova – FCSB 1-2

Elias Charalambous s-a declarat foarte mulţumit de cele trei puncte la finalul meciului, dar nu şi de jocul prestat de echipa sa. Tehnicianul FCSB a lăudat atitudinea jucătorilor, care au reuşit să ţină de rezultat:

ADVERTISEMENT

“Este o victorie foarte importată pe un stadion dificil. Adversarul a avut 30.000 de fani în tribune, dar jucătorii au făcut un efort colosal. Săptămâna trecută v-am spus că trebuia să luăm mai mult.

Azi nu am jucat aşa bine, dar am luat cele trei puncte. Trebuie să continuăm, să muncim până la finalul sezonului. Trebuie să ne concentrăm pe următorul meci, este ceea ce avem de făcut.

ADVERTISEMENT

“Din acest moment, trebuie să jucăm la rezultat”

Le mulţumesc fanilor care au venit de la Bucureşti, este şi victoria lor. Să fiu sincer, am analizat problemele din primul meci. Din acest moment, trebuie să jucăm la rezultat.

Asta ne va ţine sus în clasament. Am luat maximum astăzi şi mă bucur. A fost un efort colectiv, o atitudine fantastică din partea tuturor. Portarul a fost într-o formă foarte bună.

ADVERTISEMENT

Au avut ocazii, dar şi noi puteam face 3-0, iar la final ne-am complicat existenţa. Dacă vă amintiţi, v-am spus că este foarte important tot lotul, azi cred că sunteţi de acord cu mine.

“I-am spus lui Dawa că ăsta este fotbalul. Fără greşeli nu se poate”

Este important să avem toţi jucătorii să fie pregătiţi să dea maximum când intră. Nu ştiu despre presiunea pe care e Farul. Asta depinde de ei. I-am spus lui Dawa că ăsta este fotbalul. Greşeala face parte din joc. A jucat excelent.

ADVERTISEMENT

Se poate întâmpla să faci greşeli, dar a fost foarte bun azi. Voiam să îmi cer scuze arbitrului, m-a luat valul în timpul meciului. În fotbal, penalty-urile se şi ratează. Este foarte important că am luat cele trei puncte”, a spus Charalambous.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,75 este cota pentru „1 solist” la meciul FCSB – Sepsi

ADVERTISEMENT