Sport

Elias Charalambous le dă peste nas contestatarilor după FCSB – Manchester United 0-2: „Un lucru la care mulți nici nu visau”

FCSB - Manchester United a fost meciul de joi seară pe Arena Națională consemnat cu victoria oaspeților (0-2 scor final). Elias Charalambous a oferit o primă reacție după partidă.
31.01.2025 | 01:36
Elias Charalambous le da peste nas contestatarilor dupa FCSB  Manchester United 02 Un lucru la care multi nici nu visau
Elias Charalambous, mândru de jucătorii săi pentru tot parcursul european. Sursa Foto: FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB a cedat joi seară acasă în fața celor de la Manchester United (0-2 scor final). Elias Chralambous a tras concluziile după eșecul suferit contra englezilor în ultimul meci din faza grupei din Europa League.

Concluziile trase de Elias Charalambous după FCSB – Manchester United 0-2

Deși FCSB a început meciul extrem de curajos, cu pressing încă din primul minut, englezii au reușit să meargă la pauză cu rezultatul de 0-0. Repriza secundă a fost la discreția oaspeților, care au marcat două goluri și au avut multe alte ocazii periculoase.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a reacționat după cele 90 de minute. Cipriotul s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi, ținând cont de numele adversarului pe care l-au avut în față.

„Sunt foarte mândru de evoluția jucătorilor, de ceea ce au făcut în acest sezon!”

„Cum știam de la început, avea să fie un meci foarte, foarte dificil. A fost un meci foarte greu. În prima repriză cred că ne-am apărat bine, nu am oferit spații, însă în a doua repriză nu am mai reușit acest lucru și am oferit mai multe spații.

ADVERTISEMENT

Este un club uriaș, s-a văzut că au jucători de valoare. Am avut și lucruri pozitive după acest meci. Era o șansă să ne calificăm în primele 8, un lucru la care mulți nici nu visau la începutul grupei.

Sunt foarte mândru de evoluția jucătorilor, de ceea ce au făcut în acest sezon. Am avut un plan, a ieșit destul de bine în prima repriză știam că trebuie să suferim.

ADVERTISEMENT

„Vreau să le mulțumesc suporterilor!”

Au schimbat la pauză, au adus mai multă viteză, nu le trebuie multe ocazii să marcheze. Au introdus jucători de mare calitate. Astfel de echipe suferă până marchează primul gol, după le oferi spații când încerci să egalezi și astfel am luat al doilea gol.

E firesc să se întâmple asta, mai ales în fața unor astfel de echipe, să obosim, după primul lor gol cred că totul s-a schimbat. Trebuie să ne obișnuim după astfel de situații. Să ne recuperăm cât mai repede.

ADVERTISEMENT

Vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost prezenți, pentru tot ceea ce fac pentru club. Oricare va fi adversarul (n.r. din play-off), ne vom comporta la fel.”, a declarat Elias Charalambous, la finalul partidei.

Suporterii au fost la înălțime. Coregrafie în cinstea lui Helmut Duckadam

Peste 50.000 de oameni au fost prezenți la meciul FCSB – Manchester United 0-2. Atmosfera a fost una demnă de un meci de o asemenea anvergură, chiar dacă partida s-a jucat la o oră înaintată în cursul săptămânii.

„Peluza Nord” a folosit acest meci pentru un moment deosebit. Suporterii FCSB l-au omagiat pe Helmut Duckadam cu o coregrafie 3D. „Eroul de la Sevilla” a murit pe 2 decembrie 2024, dar va rămâne veșnic în amintirea fanilor.

Reacția lui Elias Charalambous după FCSB - Manchester United 0-2

ADVERTISEMENT
Tags:
2.77 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „X2 și sub 2.5 goluri” la meciul FCSB - CFR Cluj