Sport

Elias Charalambous, obiectiv clar înainte de FCSB – Botoșani. Ce spune despre evoluția lui Daniel Bîrligea: „Un jucător nu poate face totul singur”

FCSB înfruntă FC Botoșani în etapa cu numărul 19 din SuperLiga României. Campioana en-titre vrea revanșa după înfrângerea dramatică suferită pe terenul moldovenilor.
07.12.2024 | 17:40
Elias Charalambous obiectiv clar inainte de FCSB  Botosani Ce spune despre evolutia lui Daniel Birligea Un jucator nu poate face totul singur
Elias Charalambous a prefațat meciul dintre FCSB și FC Botoșani FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB are șanse să urce pe primul loc în SuperLiga României la capătul etapei a 19-a. Formația antrenată de Elias Charalambous înfruntă FC Botoșani la București, iar CFR Cluj și Universitatea Cluj au meci direct luni.

Elias Charalambous, obiectiv clar înainte de FCSB – Botoșani. Ce spune despre evoluția lui Daniel Bîrligea: „Un jucător nu poate face totul singur”

Duminică de la ora 20:30, campioana FCSB înfruntă FC Botoșani, în etapa cu numărul 19 din SuperLiga. Formația antrenată de Elias Charalambous caută revanșa după înfrângerea dramatică suferită pe terenul moldovenilor și speră să urce pe primul loc în clasament.

ADVERTISEMENT

FCSB este neînvinsă în ultimele patru meciuri în toate competițiile, iar gruparea roș-albastră se bazează și pe forma de excepție a lui Daniel Bîrligea, care marchează pe bandă rulantă în ultimele jocuri.

Vârful adus de la CFR Cluj nu a fost în lot în meciul din Cupa României Betano cu Agricola Borcea, dar în prezent este principalul marcator din SuperLiga, cu un total de 9 goluri, cu unul mai mult decât Selmani și Alex Mitriță.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a trasat obiectivul echipei pentru meciul cu Botoșani la conferința de presă și a transmis că Daniel Bîrligea are nevoie de sprijinul colegilor pentru a continua să marcheze goluri la FCSB.

„Un alt meci, aceeași mentalitate. Obiectivul nostru pentru mâine este să câștigăm cele trei puncte, jucăm acasă, cu o echipă bună. Sper ca vremea să fie bună, pentru ca suporterii să vină să susțină echipa. (n.r. Credeți că e momentul pentru răzbunare?) Nu, îl vedem doar ca pe un alt joc, nu ca pe o răzbunare, iar obiectivul este să câștigăm.

ADVERTISEMENT

Situația cu jucătorii accidentați este aceeași, nimic nu s-a schimbat. Astfel de lucruri nu țin de noi, ce ține de noi este să câștigăm. (n.r. V-ați gândit să) Vremea asta e cea mai bună pentru jucători. Când jucam, această vreme, cu ploaie ușoară, era cea mai bună. Pentru antrenamente, pentru jocuri, e cea mai bună. Poate nu este pentru suporteri, dar sper ca jucătorii să îi facă fericiți”.

Elias Charalambous: „Nu eu fac transferurile”

Ne-am obișnuit cu meciurile dese, jucătorilor le place. Le place să joace, asta e ceea ce vor să facă. Cu timpul, am găsit un echilibru. (n.r. Lumea are așteptări mari de la Bîrligea) Cred că lumea ar trebui să se bucure de evoluția sa. Joacă bine, sper să continue ceea ce a început încă din prima zi. Pentru ca Bîrligea să joace bine, trebuie să fie ajutat de toată echipa, pentru că fotbalul este un sport de echipă, iar un jucător nu poate face totul singur.

ADVERTISEMENT

(n.r. Despre transferuri) Știți că nu eu fac transferurile, am zis asta de mai multe ori, dar cu siguranță patronul și MM (n.r. Mihai Stoica) se vor ocupa”, a declarat Elias Charalambous la conferința de presă dinaintea partidei.

ADVERTISEMENT
1,38 este cota FCSB-ului la victorie în meciul cu Botoșani, conform BETANO