FCSB are maximum de puncte după trei etape disputate în noul sezon din SuperLiga, însă victoria de la Galați, contra Oțelului, a fost obținută mult mai greu decât se anticipa și decât o arată scorul de 0-2 înscris la final pe tabela de marcaj.
FCSB a aliniat o formulă de start surprinzătoare la Galați, în care și-au făcut loc jucători care au evoluat mai puțin în debutul sezonului, dar și Vlad Chiricheș, revenit la gruparea „roș-albastră” după o pauză de zece ani. Formula experimentală utilizată de Elias Charalambous și-a pus amprenta asupra jocului, care a arătat destul de rău, mai ales în prima repriză.
Noroc cu golul superb marcat de Octavian Popescu în minutul 40, care a calmat puțin apele înainte de pauză. Nici introducerea pe teren în repriza secundă a lui Coman, Olaru sau Compagno nu a modificat cu mult aspectul jocului, chiar dacă Florinel a ratat un penalty acordat după intervenția VAR în minutul 60. Oțelul a jucat dezinvolt, a avut ocazii de egalare, a trimis de două ori în bară, însă norocul a fost de data asta de partea oaspeților. Care s-au liniștit pe deplin în prelungiri, când Compagno a marcat golul de 2-0.
După partidă, antrenorul Elias Charalambous l-a lăudat pe Tavi Popescu pentru execuția de la primul gol și pentru evoluția sa, susținând că a lipsit mult echipei în primele două jocuri. Totdată, s-a plâns din nou de programul încărcat, motivându-și astfel decizia de a-i lăsa rezerve pe Florinel Coman și Darius Olaru, care aveau nevoie de odihnă.
„Nu a fost o victorie norocoasă. Știam că nu va fi ușor. Trebuia să avem răbdare. Aveam chiar dacă nu marcam golul. Voiam să înscriem mai mult, să fim liniștiți. Agresivitatea a scăzut după gol, nu îmi explic de ce.
Tavi Popescu are foarte multă calitate, ne-a lipsit în primele meciuri. S-a antrenat perfect cu ceilalți jucători. E nevoie de el, mai ales că jucăm din trei în trei zile. A jucat foarte bine.
Jucătorii nu sunt mașini, trebuie să se odihnească, de asta Coman a fost rezervă. Avem mulți jucători de calitate, din păcate doar 11 pot începe meciul. E începutul sezonului, sunt lucruri de îmbunătățit. Acum e important să câștigăm, pentru moral”, a declarat Elias Charalambous la finalul meciului Oțelul – FCSB 0-2.
Tot la flash-interviul de după meciul de la Galați, tehnicianul cipriot a explicat și înlocuirea lui Vlad Chiricheș din minutul 63. Acesta spune că decizia nu a fost luată din cauza evoluției mai slabe a jucătorului, ci a fost o măsură de precauție pentru a nu se risca o accidentare.
„Am vorbit cu el, mi-a spus că este sută la sută apt. Se simțea foarte bine, calitatea lui ne ajută, dar nu am vrut să riscăm, nu a mai jucat de mult timp. Avem nevoie de el în viitor””, și-a motivat tehnicianul decizia.
La final, Charalambous a spus că de acum întreaga atenție se îndreaptă spre meciul de joi cu CSKA 1948 Sofia, calificarea în turul următor nefiind încă asigurată, în ciuda victoriei din Bulgaria.
„De mâine ne concentrăm pe meciul cu CSKA. Depinde de atitudinea şi de evoluţia noastră. Avem scorul de 1-0, dar nimic nu este terminat. Trebuie să fim atenţi la strategia noastră, ca să ne calificăm. Nu suntem favoriţi, calificarea încă este deschisă”, a încheiat Elias Charalambous.