FCSB are un start dezastruos de sezon, cu patru înfrângeri consecutive. Mai mult, echipa a fost eliminată în turul doi preliminar din Champions League şi tremură pentru calificarea în grupele competiţiilor europene.
Adrian Mutu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre situaţia disperată de la FCSB şi eventuala schimbare a băncii tehnice. „Briliantul” e de părere că Charalambous ar putea pleca doar dacă criza va dura câteva luni:
„O echipă de genul ăsta, care câştigă campionatul de două ori la rând, care are un sezon extraordinar în cupele europene anul trecut, ne arată o fragilitate mentală îngrijorătoare. Ok, poţi să pierzi, dar revino-ţi.
Arată din ce aluat eşti făcut. Până la urmă eşti campion. Sunt urcuşuri şi coborâşuri în viaţa unei echipe, dar doar ei pot ieşi din acest moment. Dă-te peste cap, fă ceva!
Ce să facă Charalambous? Eu cred că nu au rost aceste schimbări, cred că Meme Stoica a fost artizanul sezonului foarte bun. Charalambous, Pintilii şi tot staff-ul tehnic au arătat că sunt capabili să se antreneze la un nivel.
Bineînţeles, dacă această perioadă se întinde pe şase luni, probabil vor compromite şi sezonul din SuperLiga. Atunci ar fi altceva, iei o decizie să schimbi ceva, dar acum nu cred că e cazul.
Antrenorul plăteşte, e clasică. Trăim şocul şi trecem mai departe. Se analizează orice comportament al antrenorului. Charalambous nu este obişnuit să treacă prin perioade de acest gen.
Tensiunea acumulată de el în perioada asta s-a transformat în gestul ăsta de a nu se uita la penalty”, a spus Adrian Mutu la FANATIK SUPERLIGA.