Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Elias Charalambous visează la 3 puncte în FCSB – Bologna! Ce a spus despre titularizarea lui Thiam

Elias Charalambous a prefațat meciul FCSB - Bologna din Europa League cu aproximativ 30 de minute înainte de startul partidei de pe Arena Națională
23.10.2025 | 19:20
Elias Charalambous viseaza la 3 puncte in FCSB  Bologna Ce a spus despre titularizarea lui Thiam
Elias Charalambous la conferința de presă de dinainte de FCSB - Bologna. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României a transmis că speră la o victorie în acest joc, chiar dacă echipa roș-albastră pornește cu a doua șansă în acest duel, cel puțin pe hârtie. De asemenea, tehnicianul cipriot a încercat să explice și titularizarea lui Mamadou Thiam în atac în detrimentul lui Daniel Bîrligea și Denis Alibec.

Elias Charalambous și-a explicat alegerile făcute pentru FCSB – Bologna

Primul 11 al celor de la FCSB pentru acest meci a fost exact cel anunțat de FANATIK în exclusivitate cu mai bine de cinci ore înainte de startul partidei. Charalambous a explicat că a dorit să ruleze puțin lotul, în contextul programului încărcat din această perioadă.

ADVERTISEMENT

„E un meci european, cred că toată lumea este motivată. Sper într-o evoluție bună și să câștigăm cele trei puncte. Toți adversarii sunt la un nivel bun, e o echipă de Serie A, cu experiență europeană, a jucat și în sezonul trecut.

Sper să fim în cea mai bună formă a noastră, trebuie să dăm sută la sută, poate chiar și mai mult. Am studiat stilul lor de joc, a trebuit să le mai dăm minute și altor jucători. Lixandru a mai jucat în acea poziție, o cunoaște. La astfel de meciuri trebuie să eliminăm cât mai mult posibil greșelile.

ADVERTISEMENT

Relația noastră cu suporterii este întotdeauna bună, acum sunt supărați, dar ne încurajează mereu. E o atmosferă frumoasă”, a spus Elias Charalambous pentru Digi Sport înainte de FCSB – Bologna. 

ADVERTISEMENT

Ce a spus Florin Tănase înaintea meciului din Europa League

Doar pe banca de rezerve la partida de pe Arena Națională, Tănase s-a arătat destul de optimist și a transmis că el și coechipierii săi au pregătit alături de staff-ul tehnic temeinic acest joc.

„Trebuie să trecem, să uităm ce am făcut în ultima etapă în campionat, e un meci diferit, o competiție diferită, am arătat că ne putem ridica la nivelul competiției. Au trecut mai greu zilele, dar în fotbal trebuie să te ridici, cred că am pregătit bine meciul, micile detalii fac diferența, sperăm să facem un joc bun, să marcăm și să câștigăm”, a declarat și Florin Tănase pentru sursa citată anterior.

ADVERTISEMENT

Echipele de start la FCSB – Bologna:

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu- Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic- Alhassan, Șut- Miculescu, Olaru, Cisotti- Thiam; Rezerve: Udrea, Zima, Graovac, Alibec, Bîrligea, Tănase, Kiki, Politic, Oct. Popescu; Antrenor: Elias Charalambous

Bologna (4-2-3-1): Skorupski- Zortea, Heggem, Lucumi, Lykogiannis- Freuler, Moro- Orsolini, Odgaard, Rowe- Dallinga; Rezerve: Ravaglia, Pessina, Holm, Pobega, Castro, Bernardeschi, Casale, Ferguson, Cambiaghi, Miranda, Vitik, Fabbian; Antrenor: Daniel Niccolini (secundul lui Vincenzo Italiano, aflat în spital din cauza unor probleme medicale)

2.00 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „Ambele echipe înscriu - Da” la meciul FCSB - Bologna
Tags: