CFR Cluj a părăsit cupele europene în acest sezon după ce a fost eliminată din Conference League de ciprioții de la Pafos. Dan Petrescu a vorbit înaintea confruntării cu Farul din Superliga, vizibil afectat de eșecul din ultimul meci.
După 1-0 acasă, în Gruia, CFR Cluj a plecat în deplasarea cu Pafos pentru a obține mult dorita calificare în Conference League. Ciprioții au fost mai puternici la retur și s-au impus cu 3-0.
Reveniți în țară, ardelenii vor juca în Superliga contra Farului Constanța. Dan Petrescu a vorbit înaintea duelului cu Gică Hagi, fiind vizibil afectat de părăsirea cupelor europene.
„La Constanța mereu au fost meciuri foarte grele, intense, cu agresivitate, o echipă foarte bună, acum și-au revenit, au început mai greu, Hagi a găsit formula de start, în ultimele patru meciuri, aceeași echipă, știm ce ne așteaptă.
Din păcate pentru noi, suntem după un meci pierdut, moralul nu este așa de bun, drum lung, am ajuns pe la 5 dimineață, dar trebuie să ne batem, indiferent cu cine jucăm. Trebuie să scoatem maximum din acest meci, știm că va fi greu, dar dacă jucăm ca o echipă avem și noi șansa noastră.
Eu sunt supărat pe toată lumea, nu aveam voie să facem un așa meci, să facem atât de multe greșeli individuale, primele două goluri le-am dat cadou și a fost foarte greu după aia. Ce pot să fac, așa sunt eu, nu-mi va trece mult timp această supărare. Sper să fie și ei supărați, dacă nu sunt supărați înseamnă că nu sunt fotbaliști.
Sper să nu fie 5-1, atunci nu am fost aici, dar am văzut meciul, nu a fost cel mai bun, dar Farul, acasă, poate să bată cu 5-1 pe oricine, asta e clar”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă”, a transmis Dan Petrescu la conferința de presă.
În vârstă de 31 de ani, kosovarul se desparte de ardeleni după ce fusese adus chiar în această vară: „Mulțumim, Armend Thaqi! Clubul CFR 1907 Cluj și fundașul Armend Thaqi au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Mult succes în carieră, Armend!” a transmis CFR Cluj pe pagina de Facebook.