Sport

Elisabeta Lipă, declarații emoționante despre David Popovici: „Dumnezeu l-a hărăzit cu talentul ăsta, dar nu e suficient” Exclusiv

Elisabeta Lipă spune că David Popovici este un talent de la Dumnezeu, dar nu e suficient acest lucru. Șefa Federației Române de Canotaj susține că tânărul muncește foarte mult.
23.06.2022 | 16:16
Elisabeta Lipa declaratii emotionante despre David Popovici Dumnezeu la harazit cu talentul asta dar nu e suficient Exclusiv
Elisabeta Lipă spune că David Popovici este un talent. Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Numele lui David Popovici este pe buzele tuturor de când adolescentul a uimit cu performanțele sale sportive. Tânărul de 17 ani a scris istorie pentru nataţie din România, după ce a câştigat două medalii de aur la CM de la Budapesta. Elisabeta Lipă spune că tânărul este un talent înăscut.

Elisabeta Lipă: „Dumnezeu l-a hărăzit cu talentul ăsta, dar nu e suficient”

În 2021, David Popovici făcea senzație la Tokyo, unde doar două sutimi l-au despărțit de o medalie la prima sa participare la Jocurile Olimpice. Acum, el este noul campion mondial în probele de 100 și 200 de metri liber.

ADVERTISEMENT

Elisabeta Lipă a lăudat performanțele sportive ale lui David Popovici, pe care l-a întâlnit la Jocurile Olimpice și a avut o discuție. Șefa federației Române de Canotaj susține că tânărul de 17 ani este hărăzit cu talent de la Dumnezeu, însă acesta muncește și foarte mult pentru rezultatele sale.

„David este un talent, clar. Dumnezeu l-a hărăzit cu talentul ăsta, dar nu e suficient, chiar muncește foarte mult. Anul trecut, la Jocurile Olimpice am stat la masă  la prânz cu el și cu antrenorul, în satul olimpic. L-am întrebat ce face, ce clasă este și așa mai departe. E elev la cel mai bun liceu. Este un copil foarte inteligent, vorbește frumos, respectuos.

ADVERTISEMENT

Deci, are o educație, ‘jos pălăria’ pentru părinți, pentru modul în care l-au crescut și educat. Este un copil cu un psihic incredibil, are emoții, dar știe atât de bine să și le gestioneze, că mie nu-mi vine să cred. Am făcut și eu sport la cel mai înalt nivel. Știu cum e să ai emoții. Știu cum arată emoțiile de la Europene, de la Campionatele Mondiale și cele de la Jocurile Olimpice.

„Bravo ție, că ai ambiție!”

L-a înzestrat Dumnezeu cu tot ce trebuie pentru sport de înaltă performanță. Dar copilul ăsta atât de mult muncește… L-am și întrebat câte antrenamente face pe zi. L-am întrebat: ‘Cum te antrenezi?’ Și mi-a spus:

ADVERTISEMENT

‘Mă scol dis de dimineață, mănânc, fac pauză între masă și antrenament. Merg și îmi fac antrenamentul. Vin, apoi mă duc la școală. Vin de la școală, și când am timp fac două antrenamente pe zi. Și fac și sport, fac pregătire suplimentară. Câte 3-4 ore pe zi, uneori chiar și 6 ore’.

I-am spus: ‘Bravo ție, că ai atâta ambiție! Ești un model de sportiv de performanță pentru noi toți. La 17 ani să ai atâta ambiție, e mare lucru’. Bravo și antrenorilor care l-au descoperit și care l-au șlefuit.

ADVERTISEMENT

Are o armată în jurul lui acum, altfel nu poți să ajungi la nivelul acesta. Și Federația îi este alături, că tot ce trebuie e clar că nu avem nici jumătate din ce ar trebui să aibă un sportiv de înaltă performanță”, a declarat în exclusivitate pentru FANATIK, Elisabeta Lipă.

Ce bani a câştigat David Popovici pentru cele două medalii de aur la CM de la Budapesta

David Popovici este noul campion mondial al probelor de 100 şi 200 de metri liber, după ce s-a impus în finalele de la Budapesta. Performanţa uriaşă, unică în ultimii 49 de ani în nataţia mondială, va fi premiată pe măsură.

Pentru Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, FINA (Federaţia Internaţională de nataţie) a stabilit un buget al premiilor de 5.720.000 de dolari. Cu două medalii de aur câştigate, la 100 şi 200 de metri liber, tânărul de 17 ani, David Popovici şi-a asigurat un premiu în valoare de 40.000 de dolari (câte 20.000 de dolari pentru fiecare medalie).

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat un premiu suplimentar, din Fondul de Rezervă al Guvernului, de 200.000 de euro pentru aceste performanțe!

ADVERTISEMENT