Team Romania a revenit pe parcursul zilei de luni de la Jocurile Olimpice de la Paris. Alături de sportivi s-au aflat atât Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, cât și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Ultimii sportivi rămași la Paris s-au întors luni, 12 august, în București. Românii au fost așteptați cu sufletul la gură de către cei de acasă la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, din capitală.
Mihaela Cambei, medaliata cu argint la proba de haltere de la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost așteptată de primarul comunei în care s-a născut, iar restul sportivilor au avut și ei parte de surprize.
Elisabeta Lipă, a ținut un discurs la sosirea de la salonul oficial, în care președinta Agenției Naționale pentru Sport s-a arătat mulțumită de parcursul Team Romania de la Jocurile Olimpice de la Paris.
”Felicitări, dragi sportivi şi antrenori. Nu mereu ne iese, dar de fiecare dată învăţăm. Sunt convinsă că pentru Jocurile Olimpice din 2028 veţi reveni mai puternici şi cu o ambiţie mai mare.
Felicitări celor care au câştigat, mult succes celor care nu au găsit drumul spre înalta performanţă la Paris, dar sunt convinsă că putem face Los Angeles-ul să fie mult mai bun. Ne putem bucura pentru un loc 23 în clasamentul pe naţiuni.
Felicitări şi Federației Române de Gimnastică, sportivele noastre Ana şi Sabrina, au concurat exemplar, nu avem ce să le reproşăm, dar nu întotdeauna Cel de Sus ţine cu noi. Aveţi încredere în voi, dragi sportivi, cu determinare şi ambiţie, nu aveţi cum să reuşiţi.
Pentru unii am plâns, pentru unii ne-am bucurat, aşa este sportul, unul câştigă, altul pierde, dar pe toţi vă iubim”, a declarat Elisabeta Lipă la Aeroportul Henri Coandă.
Team Romania a câștigat nouă medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, trei fiind de aur, patru de argint și două de bronz. Ultima medalie trecută în palmares a fost obținută de Ana Bărbosu, la Gimnastică Artistică.
România a obținut la această ediție de Jocuri Olimpice mai multe medalii decât în precedentele două, la Tokyo, în 2021, românii venind acasă cu patru medalii, iar în 2016, la Rio, tot cu patru medalii.