Elisabeta Lipă, interviu eveniment înainte de startul JO: „Aş fi participat a şaptea oară, dar dezinteresul pentru sport m-a făcut să n-am putere”. Exclusiv

Seria “Olimpicii României” a ajuns la penultimul episod, cu numărul 99. Ne apropiem cu paşi repezi de festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice şi de finalul seriei, pe care FANATIK a început-o pe 1 ianuarie 2021.

Episodul de azi este unul special şi o are în prim plan pe Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istorie la Jocurile Olimpice, cu opt medalii, dintre care cinci de aur. Între prima şi ultima medalie de aur obţinută la JO au trecut 20 de ani, cel mai mare interval în care un sportiv urcă pe primul loc.

Elisabeta Lipă, interviu eveniment înainte de startul Jocurilor Olimpice

A participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar după cariera de sportiv a intrat în structurile Ministerului de Interne. A fost preşedintele clubului Dinamo timp de şapte ani, iar între 2015 şi 2016 a ocupat funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. În prezent este preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

Fosta mare sportivă a acordat un interviu pentru FANATIK înainte de startul Jocurilor Olimpice în care a vorbit despre cariera sportivă excepţională, dar şi despre ediţia de la Tokyo a JO, acolo unde speranţele României la medalii se leagă foarte mult de canotaj. Elisabeta Lipă a condamnat faptul că unele jucătoare de tenis au renunţat prea uşor la participarea la Jocurile Olimpice şi speră ca aşteptările de opt medalii să fie atinse.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

„Cele cinci cercuri olimpice înseamnă cinci medalii de aur, deși eu îmi doream să fie de aur și cea de-a șasea”

Pentru dumneavoastră ce înseamnă Jocurile Olimpice?

– Performanța mea, în primul rând participările și performanțele pe care le-am făcut spun totul despre ce înseamnă pentru mine aceste cinci cercuri olimpice.

Cinci cercuri olimpice, cinci medalii de aur la cinci ediții diferite. Cariera dumneavoastră a gravitat în jurul acestui număr…

– Da (râde). Cele cinci cercuri olimpice înseamnă cinci medalii de aur, deși eu îmi doream să fie de aur și cea de-a șasea. N-a ieșit decât un argint și un bronz. Asta este, să fim sănătoși. Cercurile olimpice și Jocurile Olimpice înseamnă o încununare a performanțelor sportive. Campionatele Mondiale, Europene, Cupe Mondiale sunt niște intermediari pentru ceea ce va urma peste patru ani. Acolo te întâlnești cu adversarii tăi, îi cunoști. Acolo dă fiecare ce are mai bun în el ca să urce pe cea mai înaltă poziție a podiumului.

„Pentru fiecare ediție a Jocurilor eu am pus un pariu cu mine, ca să pot să muncesc, să fac sacrificii enorme”

Cariera dumneavoastră a început la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles și ați obținut medalii timp de 20 de ani până la Atena. Cum ați reușit să rămâneți la cel maî înalt nivel atât de mult timp?

Digisport.ro

FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”

– În primul rând, eu nu am visat că voi participa la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. Cu siguranță aș fi participat dacă se construia o pistă olimpică atât de necesară canotajului românesc, să putem și noi organiza o competiție internațională, nu contează care. Cum nu s-a construit acea bază olimpică, nici eu nu am mai participat la a şaptea ediție a Jocurilor Olimpice pentru că îmi trebuia o motivație.

Pentru fiecare ediție a Jocurilor eu am pus un pariu cu mine, ca să pot să muncesc, să stau 4 ani în cantonament, să fac niște sacrificii enorme. Eu de fiecare dată mi-am fixat un target pentru a participa la Jocurile Olimpice. Faptul că Dumnezeu m-a ajutat, m-a ținut sănătoasă să pot să fac față pregătirii, talent mi-am dat seama târziu… dar Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce are nevoie un sportiv de performanță.

Spuneați de pariurile pe care le făceați cu dumneavoastră de la o ediție la alta. Ce va ținut atât de motivată de la Los Angeles la Seul, Barcelona, Atlanta, Sydney și Atena?

– În primul rând, la Los Angeles am ieșit campioană olimpică la o vârstă destul de fragedă când poți să spui că a fost un accident. Că nu au participat țările din blocul comunist. Mi-am spus că am ieșit campioană olimpică, e extraordinar, dar dacă nu confirmi vor spune că accidental ieși campion olimpic. Și atunci am vrut să repet performanța.

„Când ai trei ediții ale Jocurilor Olimpice vrei să fie și a patra”

Și ați mers la Seul…

– Acolo nu mi-a ieșit aurul olimpic. Am tras în două probe, am luat argint și bronz. Următoarea ediție, în 1992, am avut ambiția personală de a repeta titlul olimpic. Și mi-a ieșit.

Ați luat aurul la simplu…

– Da, aur la simplu și argint în proba de dublu. În fiecare zi eram la start, dar pentru mine nu era ceva ieșit din comun. Eram pregătită, aveam bază, nu era nimic ieșit din comun. Când ai trei ediții ale Jocurilor Olimpice vrei să fie și a patra.

„La Atena pariul a fost că nimeni nu a ieşit la 40 de ani campion olimpic. Pot sau nu pot să o fac?”

Și a venit ediția Atlanta…

– În 1996 normal că pretențiile mele erau tot pentru aur. Am schimbat vâslele pe rame. Am vrut să văd și eu cum este să concurezi, să te antrenezi într-o barcă mare pentru că toată viața mea de sportivă era până atunci numai în probele mici. Mă cam săturasem și voiam să văd cum este să fii campion olimpic într-o barcă mare. 8-ul României nu mai fusese campion până atunci și am zis să facem barca asta campioană, să vedem cum este să iei titlul olimpic în această barcă.

Și Dumnezeu ne-a ajutat. Am făcut o pauză după Atlanta. Am devenit mamă după Jocurile Olimpice și am zis că deja mă simt împlinită cu atâtea titluri, cu un copil care îți dă frumusețea vieții. Este împlinirea din toate punctele de vedere. Și atunci am spus să revin, pentru că am stat un an și patru luni în cantonament cu Dragoș. Și mă întrebam dacă fac sau nu față provocărilor. Și tot așa. Acesta a fost pariul pe care l-am făcut cu mine. Să duc limitele cât mai departe. Și la Atena a fost că la 40 de ani nu a ieșit nimeni campion olimpic în România. Nici nu aveam canotori pe plan internațional să ia titlul olimpic la vârsta asta. Pot să o fac sau nu pot să o fac?

„Dezinteresul pentru sport m-a făcut să nu mai am putere să mai lupt pentru că nu aveam de ce”

Ați reușit să faceți și asta…

– Iată că am reușit să fac și acest lucru. Și voiam să particip la a 7-a ediție a Jocurilor Olimpice. Dacă se construia această pistă olimpică, acesta era pariul cu mine. Mi-am spus că merg la Beijing și trebuie să ies din nou campioană olimpică pentru că statul român ne construiește această pistă olimpică. Puteau fi organizate competiții de canotaj, kaiac canoe, pescuit, multe. Dar, dar… a rămas un “dar” cu multe puncte.

Deci lipsa infrastructurii v-a făcut să nu mai participaţi şi la Beijing?

– Lipsa infrastructurii şi dezinteresul până la urmă. Lipsa infrastructurii am avut-o şi până atunci, dar dezinteresul pentru sport m-a făcut să nu mai am putere să mai lupt pentru că nu aveam de ce. Aveam toate culorile de medalii, ştiam cum este să participi la Jocurile Olimpice, la şase ediţii nu mai era nimic nou pentru mine.

„Îmi pare rău că a rămas Dinamo în urmă cu construirea stadionului. Asta însemna să profiţi, să prinzi trenul în gară”

După retragere, aţi luptat pe alte fronturi în sportul românesc, de pe postul de conducător. Unde a fost mai greu? În barcă sau în birou?

– Dacă îl întrebaţi pe fiul meu… Când mai eram în activitate şi el era mai măricel, ştia ce se întâmplă spunea “Vino acasă, mi-e dor de tine, mamă!”. Mereu îi spuneam: “Dragoş, promit că după Atena mama vine acasă”. Când am ajuns acasă şi am început în forţă, în stilul meu, a spus: “Mama, tu eşti mai mult plecată decât atunci în cantonament!”.

Pentru că am ajuns, după Jocurile Olimpice, în structurile MAI. Mi-a plăcut foarte mult să profesez, să las ceva în urmă. Şi aici, nu doar ca sportivă. Am căpătat multă experienţă în cadrul Ministerului de Interne. În 2009 am intrat în administraţia sportivă, am devenit preşedinte la Dinamo şi tot atunci preşedinte la canotaj.

M-a ajutat enorm de mult, dar m-am dăruit 100% ca să realizez lucruri frumoase în acel club care merita o altă faţă decât ceea ce era. Şi în mandatul de şapte ani de zile, am terminat sala de sport, bazinul olimpic, am renovat bazinul descoperit. Am renovat terenurile de tenis, am cumpărat şi baloane.

Am făcut multe lucruri. Îmi pare rău că a rămas Dinamo în urmă cu construirea stadionului. Dar de pe vremea mea, eu mi-am dat semnătura să intre în circuitul organizării Euro 2020. Asta însemna să profiţi, să prinzi trenul în gară. Este greu să mai găseşti ocazii şi să investească statul român în stadioane fără un motiv foarte serios.

„Sunt multe probleme cu care ne confruntăm şi ne mirăm de unde mai adunăm 100 de sportivi care să participe acolo”

Din păcate, la stadionul Dinamo au intervenit complicaţii şi a fost o adevărată telenovelă…

– Da, din păcate asta a fost cu stadionul. Şi va fi greu în continuare să se facă proiectul. Faptul că am fost atâţia ani preşedinte de club şi faptul că am făcut parte din Guvernul tehnocrat din anii 2015-2016, cunoşteam toată problematica sportului. Mi-a fost mult mai uşor să leg, dar singur nu poţi.

Trebuie o echipă. Când vrei să faci ceva nou, lumea sportului nu vine în întâmpinare. Tot ţipăm cu Legea Sportului. Ea nu s-a modificat în 5 ani de când mi-am terminat mandatul. Dacă aveam lumea sportului lângă mine poate altfel ar fi stat lucrurile. Nu pe toţi, că nu îi poţi mulţumi pe toţi. Dar aşa, iată că suntem de la an la an mai rău şi mai rău. Sunt multe probleme cu care ne confruntăm şi ne mirăm de unde mai adunăm 100 de sportivi care să participe acolo.

„Sportivii de la această ediţie nu vor cunoaşte spiritul olimpic. Totul este închis”

Cum vedeţi această ediţie atipică? Fără spectatori şi toate restricţiile…

– Că este cu spectatori sau fără, nu aceasta este cea mai gravă problemă. Această Olimpiadă a fost foarte lungă. Ne-a furat un an din următoarea ediţie, care se va desfăşura peste trei ani. Este o ediţie incertă care azi spuneau că se ţine, mâine spuneau că nu se mai ţine. Fiecare ce visa noaptea, spunea ziua. Ăsta nu este un plus valoare adus sportivilor, din contră. Este o demoralizare. Când te pregăteşti în incertitudine, nu poţi să de dedici 100%.

Apoi au venit toate aceste anunţuri, că nu ai voie aia, nu ai voie aia. Practic, nu ai voie nimic. Acest spirit olimpic nu este cunoscut de generaţia care participă la Tokyo. Ăsta este spiritul olimpic. Să vibreze tribunele, să nu conteze din ce parte a lumii eşti că tu ştii că omul ăla este cu tine. Chiar dacă nu îl cunoşti, el te aplaudă, te încurajează şi este alături de tine. Sportivii de la această ediţie nu vor cunoaşte aceste sentimente. Totul este închis. Nici măcar cu şapte zile nu eşti lăsat să vii.

„Este un calvar. Cu toate acestea, sportivii au o dorinţă enormă în ei”

Este o diferenţă mare de fus orar…

– Da, sunt şapte ore, deci cel puţin şapte zile îţi trebuiau pentru acomodare. Copii ăştia nu au aşa ceva. Ei trebuie să se acomodeze la foc continuu. Să stea în bază fără să iasă la antrenament pentru că nu au voie. Am înţeles că trebuie să stai ore întregi în avion, să te testezi. Deci, este un calvar. Cu toate acestea, sportivii au o dorinţă enormă în ei. Şi asta apreciez mult la ei. Sper ca în concursuri să fie în cea mai bună formă a lor.

“Federaţia şi-a fixat în obiectiv două medalii şi trei locuri 4-6. Pentru că aceste locuri se pot transforma în medalii”

Speranţele noastre se leagă foarte mult de canotaj. Ca preşedinte, cum vedeţi evoluţia la Tokyo?

– E clar că sportivii care au ajuns acolo sunt buni. Au trecut prin nişte selecţii. Nu au ajuns întâmplător acolo. Fiecare are şansa lui. La canotaj suntem mai vizibili acum decât la alte Jocuri Olimpice. Dacă mă raportez la ultimele două ediţii.. Londra este o ediţie pe care vreau să o uit fiind cea mai neagră pentru canotajul românesc, următoarea a venit cu o speranţă. O speranţă dar cu un număr mic de sportiv calificaţi. O echipă la masculin şi două echipaje la feminin.

Speranţe de medalii nu aveam de la ele. Apoi am zis că trebuie să facem ceva pentru că dispărem şi din acest peisaj frumos al canotajului internaţional. Am schimbat antrenori, mentalităţi, s-a creat o emulaţie. Dar sunt conştientă că nu poţi să le ai pe toate dintr-o dată. Da, avem 36 de sportivi calificaţi, avem nouă echipaje calificate. Eu mi-aş dori ca toate să vină medaliate, dar nu poţi într-un timp atât de scurt să ai campioni olimpici în fiecare probă. Tocmai din acest motiv, Federaţia şi-a fixat în obiectiv două medalii şi trei locuri 4-6. Pentru că aceste locuri se pot transforma în medalii. Să dea Dumnezeu ca asta să se întâmple. Sportivii ştiu foarte bine obiectivul nostru. Dăruirea va fi maximă.

„Din aceste opt medalii, trei şi-a asumat Federaţia Română de Tenis. Care la ora actuală nu trimite pe nimeni acolo cu speranţe”

Preşedintele COSR spunea că speră la opt medalii. Ca fostă sportivă cu mare experienţă la Jocurile Olimpice, este posibil de atins acest prag?

– Când s-au fixat aceste medalii, în jur de opt, nu au fost fixate după nişte vise ci în urma asumării federaţiilor de medalii la Jocurile Olimpice. Eu vă dau un exemplu. Din aceste opt, trei şi-a asumat Federaţia Română de Tenis. Care la ora actuală nu trimite pe nimeni acolo din cei în care şi-a pus speranţe.

Iar din această asumare a venit şi o finanţare?

– Asta nu se mai pune problema. Se face o analiză acum şi sigur se va spune public, dar nu asta este important.

„M-a dezamăgit. Nu pot să înţeleg şi să accept cum un sportiv de performanţă renunţă cu atâta uşurinţă la Jocurile Olimpice”

A fost deranjant pentru dumneavoastră că rând pe rând jucătoarele de tenis şi-au declinat participarea? Sigur, majoritatea dintre ele fiind accidentate…

– Nu pot să spun că m-a deranjat, dar m-a dezamăgit. Nu pot să înţeleg şi să accept cum un sportiv de performanţă renunţă cu atâta uşurinţă la Jocurile Olimpice. Eu nu înţeleg cum nu îţi doreşti să ajungi acolo.

„Dumnezeu mi-a dat şi viaţa mi-a dat ceea ce nu am visat vreodată”

Privind înapoi la cariera dumneavoastră, cum aţi caracteriza-o? Şase ediţii ale Jocurilor Olimpice la care aţi participat, cinci medalii de aur, 20 de ani între prima şi ultimul aur olimpic…

– Dumnezeu mi-a dat şi viaţa mi-a dat ceea ce nu am visat vreodată. Nici în cele mai frumoase vise nu mă gândeam că voi ajunge la performanţa asta. Eu aş spune aşa: în orice domeniu te afli, fără dedicare şi fără muncă multă nu poţi să atingi marea performanţă. Noi, sportivii, suntem privilegiaţi pentru că munca noastră este răsplătită prin medalii şi aceste medalii te fac cunoscut în societate. Dar fără muncă nu reuşeşti nicăieri.

• 8 medalii olimpice a adunat în carieră Elisabeta Lipă
• 56 de ani are legendara canotoare a României
• 20 de ani au trecut între prima şi ultima medalie de aur câştigată la JO (Los Angeles 1984 şi Atena 2004)