Fotbal international

Elveția – Costa Rica 2-2 la CM 2018. Video. Vezi rezumatul!

27.06.2018 | 23:06
Elvetia  Costa Rica 22 la CM 2018 Video Vezi rezumatul

Elveția – Costa Rica 2-2 s-a jucat în ultima etapă din Grupa E a Campionatului Mondial 2018. Elvețienii aveau nevoie de o remiză pentru a-și asigura calificarea în optimile de finală, dar o victorie la scor i-ar fi dus pe primul loc al grupei. De partea cealaltă, costaricanii nu mai aveau nicio șansă de a trece de faza grupelor, dar își doreau să plece din Rusia cu capul sus.

Începutul meciului le-a aparținut costaricanilor care au lovit de două bara prin Celso Borges și Daniel Colindres, în timp ce șuturile lui Gamboa și aceluiași Colindres au fost respinse cu dificultate de Yann Sommer. Ușor, ușor, europenii au echilibrat jocul și în minutul 31 au deschis scorul la prima fază mai consistentă. Lichtsteiner a centrat din partea dreaptă, Embolo a recentrat cu capul și Dzemaili a marcat din 7 metri cu un șut în forță.

Partida Elveția - Costa Rica s-a încheiat 1-1, în ultima etapă a Grupei E de la CM 2018
Partida Elveția – Costa Rica s-a încheiat 1-1, în ultima etapă a Grupei E de la CM 2018

Elveția – Costa Rica 2-2 la CM 2018

Startul reprizei secunde a fost unul calm, dar după 10 minute Costa Rica a reușit să dea lovitura și a înscris primul gol de la acest Campionat Mondial. Campbell a executat un corner din dreapta și Waston a înscris cu o frumoasă lovitură de cap. Elvețienii au revenit în atac și au marcat prin Josip Drmic după o centrare a lui Zakaria. Costaricanii au replicat imediat, au primit un penalty, dar arbitrul Clement Turpin a anulat decizia pentru o poziție de ofsaid după ce a revăzut faza la video. Totuși, costaricanii au primit penalty la ultima fază, transformat de Bryan Ruiz. Și astfel s-a încheiat Elveția – Costa Rica 1-1 la CM 2018.

De remarcat și faptul că Stephan Lichtsteiner și Fabian Schar au primit câte un cartonaș galben și vor lipsi la meciul din optimile de finală cu Suedia.

Reprezentativa Elveției a terminat la egalitate, miercuri, la Nijni Novgorod, scor 2-2, cu formația Costa Ricăi, în ultima etapă a Grupei E de la Campionatul Mondial. Elvețienii au terminat pe locul secund în grupă, după Brazilia.

Tags: