News

Elveția nu renunță la libera circulație cu Uniunea Europeană. Propunerea a fost respinsă prin referendum

27.09.2020 | 18:27
Elvetia nu renunta la libera circulatie cu Uniunea Europeana Propunerea a fost respinsa prin referendum
ADVERTISEMENT

Amânat din cauza pandemiei de coronavirus, referendumul prin care elvețienii erau rugați să se pronunțe asupra propunerii lansate de Partidul Popular (SVP), majoritar în Parlament, ce vizează preluarea controlului în privința imigrației, fenomen perceput drept un real pericol pentru cultura țării, a avut loc duminică, 27 septembrie.

Așa cum anticipau și sondajele de opinie, cetățenii nu sunt de acord să pună capăt acordului liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene. Potrivit proiecţiilor realizate de posturile naționale de radio și televiziune, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri.

ADVERTISEMENT

Decizia ar putea spori șansele unui acord-cadru privind reglementarea problemelor bilaterale apărute de-a lungul timpului în relația cu UE. Tot duminică, elvețienii au votat introducerea unui concediu de paternitate de 14 zile pentru mamele active. Tații în schimb, primesc doar una sau două zile libere odată cu adoptarea inițiativei legislative.

Elvețienii încurajează libera circulație cu UE. Propunerea partidului de extremă dreapta a fost respinsă prin referendum

Partidul de extremă dreapta susţine că joburile cetățenilor sunt în pericol, având în vedere că tineri de peste hotare îi înlocuiesc pe elveţienii mai în vârstă, iar locuinţele sunt insuficiente și din ce în ce mai scumpe. Totodată, şcolile şi transportul în comun devin aglomerate, în timp ce construcțiile se extind tot mai mult în zonele rezervate spațiilor verzi.

ADVERTISEMENT

Imigranţii ne schimbă cultura. Pieţele publice, trenurile şi străzile devin mai nesigure. În plus, practic jumătate dintre toţi beneficiarii de ajutoare sociale sunt străini”, susțin inițiatorii acestei propuneri.

De cealaltă parte, contestatarii sunt de părere că planul nu ar face altceva decât să priveze companiile de lucrători calificaţi, în special în domeniul sanitar şi, în egală măsură, să submineze acordurile care întăresc accesul Elveţiei la piaţa unică europeană.

ADVERTISEMENT

De alfel, afluxul de străini este vizibil inclusiv la FC Uster, clubul de fotbal din apropiere de Zurich, unde copiii proveniţi din familii de imigranţi reprezintă 60% din jucătorii de 13 şi 14 ani. Anunțul a fost făcut de Ali Özcan, ai cărui părinţi au migrat la rândul lor din Turcia.

Fără imigranţi, fotbalul elveţian în general – profesionist sau amator, de tineret sau de femei – nu ar putea să existe”, a declarat oficialul echipei pentru Reuters, invocând sosiri de jucători din Balcani, Africa şi Orientul Mijlociu. De asemenea, acesta a subliniat că expaţii europeni au tendinţa să prioritizeze dezvoltarea educaţională a copiilor şi deseori decid să se întoarcă acasă după ce stau o perioadă în Elveţia.

ADVERTISEMENT

Din 2002, când Elveția a încheiat Acordul de liberă circulație cu statele membre UE, populaţia țării a crescut cu 1,3 milioane de locuitori. Practic, imigraţia a contribuit cu un milion de persoane, în condițiile în care aproximativ 750.000 dintre ele provin din afara granițelor.

ADVERTISEMENT