Rapid i l-a suflat FCSB-ului pe Elvir Koljic. Atacantul bosniac a făcut vizita medicală pentru roş-albaştrii, dar în cele din urmă a ajuns la Rapid, care a intrat pe fir şi l-a deturnat din drumul spre echipa lui Gigi Becali.
Giuleştenii au plătit 350.000 de euro pentru transferul bosniacului, care a acordat primul interviu din postura de jucător al Rapidului. Atacantul spune că e fericit că a ajuns în Giuleşti şi primul obiectiv este calificarea în play-off:
“Am venit şi sunt foarte fericit. Rapid este o echipă mare, am făcut şi primul antrenament cu băieţii. M-au primit bine, sper să joc bine, să joc cât mai mult. Prima oară trebuie să intrăm în play-off şi apoi să mai urcăm.
Povestea este complicată, care s-a întâmplat repede. Din prima am spus da. Domnul Rotaru a vorbit cu staff-ul şi cu toţi de la Rapid şi au decis că e mai bine şi pentru mine şi pentru ei să semnez aici.
Ştiu despre Rapid este o echipă mare. Arată bine pe teren, ştie să joace fotbal, de asta am şi venit. Îmi plac echipele care joacă şi nu se apără. Vreau să mă adaptez cât mai repede şi să intru în ritm cu ei.
Îmi doresc să fiu sănătos, cu toată echipa. Vreau să ne calificăm în play-off şi îmi doresc să marchez cât mai mult. Nu am pus presiune pe mine. Cu siguranţă, golul va veni”, a spus Koljic.
În trecut, Elvir Koljic a avut mari probleme cu accidentările. Bosniacul spune că nu se gândeşte unde ar fi putut să ajungă dacă nu avea aceste ghinioane şi speră ca Şumudică să îl transforme din nou într-o maşină de marcat goluri:
Lupta pentru campionat şi play-off e strânsă. De când am venit n-a mai fost aşa. Sunt echipe bune, care joacă fotbal, se luptă. Îmi doresc să câştigăm la Galaţi şi să facem cât mai multe puncte în meciurile care au rămas. Sigur vom intra în play-off.
Sunt jucători buni, dar am venit să avem o concurenţă sănătoasă. Cine primeşte şansa să joace trebuie să ajute echipa. Îi ajut şi eu cu experienţa pe care o am. Cu siguranţă e mai uşor cu doi atacanţi. E mai puţină presiune. Dar contează ca echipa să îşi creeze ocazii şi să marcheze cât mai mult.
Am avut ghinioane cu accidentările. Bine că am reuşit să mă întorc. Vreau să fiu sănătos. Nu m-am gândit unde puteam să ajung fără accidentări. Acum sunt sănătos, mă simt bine, am făcut pregătirea cu Craiova, am jucat.
Mă bucur că sunt în vestiar cu Săpunaru. Am mare respect pentru cariera lui. E un lider, un căpitan. Ca jucător nu am ce să spun. Toată lumea ştie cine e Săpunaru. Nu am avut prietenie cu cineva anume de la Rapid.
Marius Şumudică este o legendă. Un antrenor bun, cu personalitate. Sper să mă ajute cel mai mult şi să învăţ repede de la el”, a spus Koljic.
VEZI VIDEO: