Emanuel Cîrstea, vedeta de la Antena1, ne povestește despre experiența trăită în serialul Camera 609. Recunoaște că toate momentele care l-au schimbat, ca om, l-au și durut, dar a mers mai departe.
Actorul Emanuel Cîrstea îl interpretează pe medicul Victor Popescu din serialul Camera 609. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, Emanuel Cîrstea recunoaște că se relaxează atunci când își întinde rufele, își spală și calcă hainele singur. Datorită carierei muzicale nu a avut o copilărie tocmai ușoară și, la un moment dat, a hotărât să renunțe la cântat pentru bucătărie.
Ești un muzician cunoscut, dar te-ai adaptat foarte bine în rolul Victor Popescu din Camera 609. Cât de greu a fost?
-Cred că atunci când faci lucrurile cu bucurie și plăcere orice pare dificil devine ușor. Mi-a fost mult mai ușor sa îl joc pe Victor Popescu pentru că m-am regăsit în câteva dintre caracteristicile personajului, cel mai important fiind îndrăgosteala nebună.
Îți mai aduci aminte prima zi de filmare, emoțiile?
-11 mai 2023, pe la ora 17:00 (râde, n.red.). Răspuns final: da, îmi aduc aminte perfect. Am filmat prima secvență cu Grazia, accidentul de la care a pornit toată povestea serialului. Eram atât de entuziasmat și emoționat că în sfârșit sunt în locul în care mi-am dorit să ajung încă de mic, să joc un personaj într-un serial.
De care dintre actori te-ai apropiat mai mult? Cine te-a ajutat când aveai nevoie?
-Spre bucuria mea mi-am creat amintiri și momente faine cu majoritatea actorilor, dar și cu echipa din spatele camerelor. Cei cu care m-am simțit relaxat pe set și cu care am jucat foarte fain au fost Grazia Voicu și Matei Negrescu.
Faptul că personajele noastre s-au întâlnit atât de des, în pauze ne ajutam și ne bucuram de prezența celuilalt. Am reușit să leg o relație de prietenie și cu Maria Țăpușă și Alexandra Ciobanu pentru ca ne întâlneam destul de des la make-up sau garderobă.
Cum este domn profesor Emanuel? Sever, permisiv, te pui la mintea copiilor?
-Haha, de cele mai multe ori mă ridic la mintea copiilor. Spun “ridic” pentru ca la ei e adevărul vieții. Bucuria și joaca sunt lucruri vitale pentru o viață frumoasă.
Cred ca cea mai eficientă modalitate de a preda copiilor e învățarea prin joacă. Sunt și serios, dar de cele mai multe ori sunt prietenul lor de joacă.
Când ai știut că vrei sa faci muzică?
-Am crescut parcă dintotdeauna cu microfonul în mână. La 7-8 ani m-au dus părinții la canto. Până când să fac pasul spre București, după ce am terminat liceul, cântam oarecum pe pilot automat, nu știam altfel. Exista plăcere, dar copil fiind nu înțelegeam atât de profund ce înseamnă muzica.
Abia când am ajuns în București am înțeles ce înseamnă muzica. Ce putere are muzica. Am înțeles prin experiențe personale, dar și prin oamenii pe care Dumnezeu îi trimite în calea ta.
Nu ai fost mereu artist, ești și un bucătar foarte bun. De unde această pasiune?
-Chiar și când am fost bucătar tot artist m-am considerat. Mâncarea e artă. Experiența cu bucătăria a fost o nebunie, pornită de nicăieri. Într-o noapte în 2014, singur în casă, mi s-a făcut foame. Mi-am dorit cartofi prăjiți, doar ca nu știam care e procesul.
Atunci a fost momentul în care m-am dus la laptop și nu, n-am căutat cum se prepară cartofii prăjiți, ci am căutat cursuri de gătit. O săptămână mai târziu aveam șorțul de bucătar pe mine și făceam practică într-un restaurant din București.
O perioadă ai renunțat la cântat pentru gastronomie. Nu ți-a fost greu? Părinții tăi nu s-au supărat?
-Da, a fost o perioadă dificilă pentru ai mei. Am renunțat un an la a cânta. M-am angajat ca bucătar și în paralel, fără să știe familia, făceam canto în particular. De fapt renunțarea mea la muzică însemna renunțarea la stilul în care făceam muzica atunci.
Bucătăria și zona gastronomică a fost un fel de “armată obligatorie”. Pe lângă bucătăria ca artă, a însemnat și instrucție. După un an de canto in particular am revenit “oficial” cu muzica, dar n-am renunțat la gastronomie. Timp de 5-6 ani eram angajat în bucătărie, iar după programul de muncă lăsam șorțul jos și mergeam să cânt la evenimente.
Acum, după toate experiențele prin care ai trecut, cum te-ai descrie?
-Empatic, loial, devotat și plin de dragoste.
Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?
-Nu vreau să sune clișeic, dar n-aș schimba nimic. Toate momentele care m-au transformat într-un om mai bun m-au durut la vremea lor. Fără ele poate aș fi fost mai rău…sau mai bine. N-o să știu niciodată, dar tot ce știu e ca îmi place mult omul care sunt azi!
Cum a fost copilăria ta? Știu că a fost cam grea, fără joacă, fără înghețată.
-Cred că de mic am început să fiu atent la partea plină a paharului. N-a fost ușor să nu mă bucur de copilărie așa cum prietenii de atunci o făceau. Într-un fel, însă, mă simțeam privilegiat că pot să ajung în locuri pe care nu le-aș fi cunoscut dacă rămâneam doar în cartierul copilăriei. Sacrificiile de atunci au contat pentru azi.
Cui îi spuneai secretele tale?
-Când eram mic eram mai apropiat de tata, dar crescând mama a fost cea căreia îi mai destăinuiam unele secrete.
Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?
-Eram timid, dar dornic de afirmare. Îi priveam cu admirație pe rebelii clasei și îmi doream să am curajul lor. Imitam un pic cam stângaci tupeul lor, fără vreun rezultat notabil în anturajul clasei. Drept urmare stăteam singur în bancă.
Ai copiat vreodată la vreun examen?
-Au fost și momente în care am copiat, dar de cele mai multe ori mergeam pe barba mea. Cât știu, atâta iau. Dar ca să mai îmbunătățesc nota, mă verificam cu cei din jurul meu.
Când te-ai îndrăgostit prima oară?
-În liceu am simțit fluturii ăia gravi. Eram la liceul de Teatru și Coregrafie din Cluj și m-am îndrăgostit lulea de o balerină, colegă de an cu mine.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
-Spre norocul meu, Dumnezeu încă nu mi-a luat oameni dragi de lângă mine. Sunt binecuvântatul specimen care are toți patru bunici alături. Pentru asta sunt recunoscător, ca nu am trecut prin pierderi tragice. Vor veni, știu, dar mă bucur cat pot de mult de momentele astea.
În continuare mă lupt cu micile traume formate în copilărie. Lipsa de socializare, joacă… dar mă mulțumesc că am reușit alte performanțe în perioada aia.
Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?
-Artistic vorbind, împărtășesc tot ce fac cu oamenii care rezonează cu mine pe rețelele de socializare. Când închid ușa după mine sunt omul care își spală vasele singur, își calcă hainele, dă cu aspiratorul, cu mopul.
Am momente în care mă joc pe PlayStation. Recunosc ca ceea ce mă liniștește și mă focusează e momentul în care îmi întind hainele pe uscător. Dialogul cu mine în timp ce aranjez hainele proaspăt scoase din mașină de spălat îmi dă un vibe bun.
Ce proiecte ai din toamnă?
-Muuuuultă muzica. Muzică scrisă de mine și produsă alături de oameni foarte faini. Am câteva piese pregătite și altele în lucru. Următoarele lansări vor fi “Oriunde, oricând” și “Buze mușcate”.
Ne vom revedea curând pe sticla Antenei 1. În decembrie voi avea un nou moment alături de orchestra Operei Naționale în cadrul proiectului Procred. Cele mai noi proiecte le voi anunța pe social media, acolo unde s-a strâns o comunitate frumoasă de oameni.