Sport

Emeric Ienei, antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, nu a fost recunoscut de candidatul la președinție Dan Barna. I-a dat autograf. VIDEO

25.10.2019 | 00:11
Emeric Ienei antrenorul care a castigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua nu a fost recunoscut de candidatul la presedintie Dan Barna Ia dat autograf VIDEO
ADVERTISEMENT

Oradea a fost joi scena unor momente incredibile. Emeric Ienei, antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni la București alături de marea echipă a celor de la Steaua, nu a fost recunoscut de unul dintre candidații importanți la alegerile prezidențiale din România, Dan Barna.

Emeric Ienei, antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europen cu Steaua, nu a fost recunoscut de candidatul la președinție Dan Barna. I-a dat autograf

Aflat în campanie electorală la Oradea, Dan Barna s-a întâlnit cu mai multe personalități din oraș. La un moment dat, în calea liderului USR a apărut legenda Emeric Ienei, unul dintre cei mai cunoscuți români. Surprinzător, tehnicianul care a triumfat, în 1986, cu Steaua, în finala Cupei Campionilor Europeni la Sevilla, nu a fost recunoscut de politicianul care vrea să fie președintele României.

ADVERTISEMENT

Elegant ca întotdeauna, Emeric Ienei i-a urat succes şi l-a felicitat pe Barna, iar politicianul, crezând că este un bătrânel oarecare, s-a oferit să-i dea un autograf legendei fotbalului din România. Barna chiar a semnat pe o poză cu el. Imediat, un membru USR a realizat ce gafă comite liderul partidului său și a mai salvat din situație. Acesta  a strigat ”Nea Imi, daţi-i şi dumneavostră un autograf!”. Imediat, Ienei i-a dat un autograf liderului USR. VEZI VIDEO AICI

Emeric Ienei, un monument pentru fotbalul românesc
Emeric Ienei, un monument pentru fotbalul românesc. Sursa foto: adevarul.ro

Emeric Ienei, un monument pentru fotbalul românesc

Emeric Ienei a fost uriaș atât ca jucător, cât mai ales ca antrenor în fotbalul românesc. A evoluat timp de 12 ani la Steaua, între 1957 și 1969. În prima ligă, are 254 de meciuri și 7 goluri pentru Steaua. Și-a trecut în palmares 7 trofee cu Steaua: 3 titluri și 4 Cupe ale României De asemenea, a bifat 12 selecții pentru echipa națională

ADVERTISEMENT

Din postura de antrenor, a avut 6 mandate ca ”principal” la Steaua, record în istoria clubului. Cu ”militarii” a câștigat 10 trofee: 5 titluri, 4 Cupe și Cupa Campionilor Europeni. Ca selecționer, a calificat echipa României la Campionatul Mondial din Italia, unde a ajuns până în optimile de finală, trecând de o grupă grea, cu Argentina, URSS și Camerun. Apoi, a calificat România în sferturi la Europeanul din 2000, ieșind dintr-o grupă a ”morții”, cu Anglia, Germania și Portugalia