Fotbal intern

“Dan Petrescu este favorit la titlu. Pe Dică o să îl copleşească presiunea!”

Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei, este de părere că Dan Petrescu este favorit la titlu, deoarece conducerea CFR-ului nu pune presiune pe el şi pe jucătorii clujenilor.
20.12.2017 | 09:29
Dan Petrescu este favorit la titlu Pe Dica o sa il copleseasca presiunea

Emeric ienei a urmărit cu interes meciurile din acest campionat şi consideră că lui Nicolae Dică o să îi fie greu să cucerească titlul deoarece Gigi Becali îl ţine meci de meci sub presiune. Fostul mare antrenor al roş-albaştrilor crede că patronul vicecampionilor nu face bine că pune presiune pe un antrenor de 37 şi fără mare experienţă, deşi acesta a făcut lucruri bune pentru Steaua în cupele europene şi în Liga 1 Betano.

Ienei este convins că Dică va avea mult de câştigat dacă va încerca să se impună în faţa lui Gigi Becali. Contactat de către FANATIK.RO, fostul mare antrenor a aceptat să ne vorbească despre lupta la titlu. “L-am urmărit cu atenţie pe Dică, iar eu cred că el poate să ajungă un antrenor foarte bun. Însă trebuie să găsească o modalitate în care să îl facă pe Gigi Becali să înţelagă că el este antrenorul principal de la echipă, ci nu patronul. Nu o spun cu răutate şi sper că Dică nu se va supăra pe mine”, şi-a început discursul omul care a câştigat Cupa Campionilor cu Steaua.

“Dan Petrescu este mult mai şiret şi lucrează în linişte!”

În continuare acesta ne-a mărturisit de ce crede că Dan Petrescu are şanse mai mari să câştige titlul. “Dică a făcut lucruri foarte bune până acum, dar o să vedeţi că în play-off meciurile vor fi şi mai tari, iar presiunea pe care Gigi Becali o pune pe el o să îl facă să nu lucreze la antrenamente în linişte. Nu poţi să pui meci de meci presiune pe un antrenor. În schimb situaţia cu Dan Petrescu este alta.

La CFR, Iuliu Mureşan este un conducător abil şi nu pune presiune în media pe echipă. În plus am observat că alţi oficiali ai clujenilor nu ies în presă să vorbească despre echipa lor. Acest lucu îi dă o siguranţă mai mare lui Dan Petrescu. El este un antrenor experimentat şi ştie cum să îşi ţină în frâu jucătorii. În economia meciurilor din play-off contează foarte mult să lucrezi în linişte. Eu cred că Dan Petrescu este favorit la titlu, iar pe Dică o să îl copleşească presiunea. Mi-ar plăcea să mă înşel, iar Dică să îşi schimbe modul de lucru şi să aibă rezultatele pe care şi le doreşte pentru îndeplinirea obiectivelor”, a spus Ienei.