Sport

Emerich Ienei, marele absent de la inaugurarea stadionului Ghencea. Mesajul său pentru Steaua ′86 și suporteri. Exclusiv

Emerich Ienei, antrenor al Stelei '86, este marele absent de la inaugurarea stadionului Ghencea, însă a avut un mesaj pentru suporteri și pentru foștii săi jucători
07.07.2021 | 13:43
Emerich Ienei, marele absent de la inaugurarea stadionului Ghencea. Mesajul său pentru Steaua ′86 și suporteri. Exclusiv
Emerich Ienei, marele absent de la inaugurarea stadionului Ghencea. Mesajul său pentru Seaua 86 și suporteri. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Noul stadion din Complexul Sportiv Ghencea va fi inaugurat astăzi, la fel în urmă cu 47 de ani, în compania celor de la OFK Belgrad, iar FANATIK a prezentat zece meciuri de referință ale Stelei în „templul fotbalului românesc”.

Helmuth Duckadam, Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Tudorel Stoica, Adrian Bumbescu și Radu II au oferit niște declarații emoționante pentru site-ul nostru legate de primele momente în care au pășit pe stadionul Ghencea și cele mai frumoase amintiri din „Templu”.

Emerich Ienei regretă că nu va fi prezent la inaugurarea stadionului Ghencea: „Îmi pare rău că nu pot participa”

Emerich Ienei este unul dintre artizanii principali ai marii echipe a Stelei, care a cucerit trofeul suprem la nivel de cluburi în mare măsură și datorită lui. Din cauza unor probleme de sănătate și a distanței dintre Oradea și București, fostul mare antrenor nu va putea fi prezent la inaugurarea stadionului Ghencea alături de foștii săi colegi, însă a transmis un mesaj prin intermediul FANATIK.

ADVERTISEMENT

„În primul rând, aș vrea să vorbesc despre sărbătoarea de 35 de ani a Cupei Campionilor Europeni, prilej cu care foștii mei elevi vor reveni pe stadionul Ghencea. A fost un moment extraordinar pentru Steaua și pe deplin meritat. Ei au jucat atunci pentru ei, pentru suporteri, pentru țară și nu în ultimul rând pentru blazonul Stelei.

Îmi pare rău că nu pot fi prezent. Sunt amărât că nu pot participa și supărat că nu pot ajunge. Eram împreună din nou cu foștii mei jucători, campionii Europei. Nu ne-am mai văzut de mult. Cu Boloni am vorbit aici, acasă la mine, și am avut o discuție extraordinară”.

ADVERTISEMENT

Mesaj pentru foștii jucători ai Stelei, pentru cei din prezent și cei care vor veni

Emerich Ienei a vrut să transmită un mesaj foștilor săi elevi, dar și actualilor jucători ai Stelei, care vor păși pentru prima oară în „Templu”, dar și celor care continua povestea Stelei: „În primul rând aș vrea să le transmit toate cele bune, iar actualilor și viitorilor jucători ale Stelei, le transmit să reușească să joace cândva la același nivel! Meciul cu OFK Belgrad nu este de fapt doar o inaugurare cu un meci amical, ci este o mare sărbătoare pentru familia Stelei”.

„Nea’ Imi” a comentat și retragerea numărului șapte al lui Marius Lăcătuș și a avut un mesaj și pentru suporterii Stelei de pretutindeni: „Marius Lăcătuș a suferit foarte mult pentru Steaua și s-a făcut în așa fel încăt să primească acest cadou cu tricoul cu numărul 7.

ADVERTISEMENT

Pentru suporterii Stelei am un respect extraordinar, pentru că au fost tot timpul lângă echipă și aș dori să le spun tuturor să fie alături de Steaua și să țină cu această echipă care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Iar pentru cei care nu țin cu Steaua, sper ca echipa să joace în așa fel încât să îi oblige să țină cu Steaua”.

Prima amintire legată de stadionul Ghencea: „Mi-am început cariera de antrenor principal pe acest stadion”

Am extrem de multe amintiri, dar cea mai de suflet nu poate fi decât finala de la Sevilla. Mi-am început cariera de antrenor o dată cu acest stadion minunat care a fost construit în 1974.

ADVERTISEMENT

Sigur că meciul cu Anderlecht rămâne și pentru un moment de referință, când am demonstrat tuturor că și fotbalul românesc are valoare. Meciul cu Anderlecht a fost extraordinar! Vreau să îi felicit pe toți jucătorii mei și pe Helmuth Duckadam pentru că el a fost cel care a apărat cele patru penalty-uri la Sevilla.

Am văzut imaginile cu fostul stadion și e o adevărată bijuterie. Arată foarte bine. Sperăm că și echipa nouă a Stelei o să joace în așa fel încât spectatorii să umple stadionul. Eu sper și vreau să cred că echipa o să promoveze în Liga 1 și publicul care îi iubește să aibă o satisfacție și să simtă spiritul Stelei”, a spus Emerich Ienei în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
  • 84 de ani are Emerich Ienei
  • 1957-1969 e perioada în care a jucat pentru Steaua fostul milocaș central: 254 de meciuri
  • 7 mandate a avut Ienei la Steaua: 1972-1973, 1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-2000
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 84 pagini de emoții, la NUMAI 5 lei
A apărut noua revistă Fanatik