News

Emil Constantinescu, venituri impresionante de la stat. Ce avere deține fostul președinte al României

Emil Constantinescu, fostul președinte al României, are venituri impresionante de la stat. Averea adunată de acesta din pensii și salarii.
14.10.2022 | 07:54
Emil Constantinescu venituri impresionante de la stat Ce avere detine fostul presedinte al Romaniei
Ce avere deține fostul președinte al României, Emil Constantinescu. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Imediat după încheierea mandatului său de 4 ani la Cotroceni, fostul președinte Emil Constantinescu a devenit o prezență foarte discretă în spațiul public intern.

Funcția extrem de bănoasă în care a fost numit Emil Constantinescu în 2017

După anii 2000, când a făcut un pas înapoi de pe scena politică, fostul șef de stat și-a reluat îndatoririle universitare. În paralel, a continuat să fie președinte al Asociației pentru Educație Cetățenească și al Fundației Române pentru Democrație și președinte.

ADVERTISEMENT

Din anul 2017, Emil Constantinescu revine într-o funcție nu extrem de expusă, dar, conform datelor apărute în presă, foarte bine remunerată.

E vorba de cea de președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL), înființat de Călin Popescu-Tăriceanu chiar la propunerea fostului președinte.

Din 2019, Emil Constantinescu este numit de Biroul Permanent al Senatului în funcția de președinte al Institutului timp de încă cinci ani.

Tot în urmă cu trei ani, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul Dăncilă modifica legea de înfiinţare a Institutului Levantului. Astfel, preşedintelui, adică lui Emil Constantinescu, i s-a oferit un salariu lunar echivalent cu al unui secretar de stat. E vorba de 16.640 de lei brut.

ADVERTISEMENT

În 2022 ISACCL are un buget de ”doar” 3 milioane de lei. Anterior, în 2021, bugetul a fost de 4,9 milioane de lei. Din această sumă, doar 50.000 de lei au fost veniturile proprii ale Institutului. Pentru salariile angajaților institutului sunt alocate 2.103.000 lei.

ADVERTISEMENT

Ce avere deține fostul președinte al României

Ultima declarație de avere a fostului președinte al României, din 2020, arată că acesta adună venituri impresionante de-a lungul unui an.

Din document reiese că veniturile anuale sunt compuse din suma de 50.000 de lei (pensia de vârstă, calculată pe baza contribuțiilor) și 200.000 de lei (din pensia specială acordată foștilor președinți).

ADVERTISEMENT

Familia fostului președinte mai deține trei terenuri, unul intravilan de o mie de metri pătrați, o livadă tot de o mie de metri pătrați și o fâneață de 1.600 de metri pătrați.

Emil Constantinescu mai deține o casă bătrânească de 86 de meri pătrați, pe lângă locuința de protocol la care are parte în calitate de fost președinte.

ADVERTISEMENT

Fostul șef de stat mai are și colecții de artă, numismatică și de geologie. În declarația de avere se scrie că încă nu a terminat evaluarea acestora.

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie