Sport

Emil Grădinescu, reclamat la CNA chiar de președintele CSA Steaua! Declarația care a provocat scandalul: „S-au înființat în 2017. Punct!”

Emil Grădinescu își continuă divergențele cu CSA Steaua, doar că de această dată nu suporterii au semnalat neregulile, ci președintele „militarilor”. Care este motivul din spatele plângerii formulate de conducere.
17.09.2026 | 15:05
Emil Gradinescu reclamat la CNA chiar de presedintele CSA Steaua Declaratia care a provocat scandalul Sau infiintat in 2017 Punct
Conducerea CSA Steaua a înaintat o plângere la CNA pentru Emil Grădinescu. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Emil Grădinescu (66 de ani) a intrat în ultimii ani în diverse polemici pe baza războiului dintre FCSB și CSA Steaua. Cunoscutul comentator susține că palmaresul istoric nu ar trebui să-i fie atribuit echipei din Liga a II-a, iar opiniile sale au ajuns de nenumărate ori pe masa Consiliului Național al Audiovizualului. Până acum, plângerile erau formulate de suporteri ai „militarilor”, însă de această dată însuși Eduard Danilof, președintele clubului, s-a ocupat de acest lucru.

Declarațiile care pun pe jar conducerea CSA Steaua. Ce a spus, de fapt, Emil Grădinescu

Într-un nou episod în care Emil Grădinescu și-a exprimat opinia categoric, comentatorul Prima Sport a susținut cu vehemență că formația ce în prezent se află în Liga a II-a și nu are drept de promovare de ani buni a fost înființată în anul 2017. Prin urmare, acestei entități nu-i poate fi atribuit palmaresul istoric, ce conține cea mai mare realizare a fotbalului românesc: Cupa Campionilor Europeni din 1986, câștigată la Sevilla în fața Barcelonei.

ADVERTISEMENT

„N-a fost niciodată CSA Steaua în prima ligă. CSA Steaua este o secție înființată în 2017. Cum să dai palmaresul unei echipe fără ca acea echipă să joace în prima ligă? Deci, echipa aia n-a existat înainte de 2017, punct. Pe actul de constituire scrie se înființează, nu scrie se reînființează. Au scris ei, cu mânuța lor! Deci dacă s-a înființat înseamnă că n-a existat”, a explicat Emil Grădinescu într-o emisiune de la Prima Sport 1.

Ce a prezentat Eduard Danilof în plângerea sa către Consiliul Național al Audiovizualului

Dacă până acum președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Eduard Danilof, a trecut cu vederea opiniile lui Emil Grădinescu, în ciuda unei hotărâri definitive a instanței cu privire la marca Steaua și la palmaresul istoric, de această dată nu a mai închis ochii. El consideră că declarațiile lui Emil Grădinescu au întrecut orice măsură și nu mai sunt prezentate sub forma unor puncte de vedere, ci a unor informații eronate pe care comentatorul le prezintă publicului larg drept adevărate.

ADVERTISEMENT

Eduard Danilof consideră că acest tip de declarații duc la prejudicierea CSA Steaua, prin urmare, a înaintat o plângere către CNA, cerând să se aplice măsurile și sancțiunile prevăzute în legislația audiovizuală: „Vă trimitem această sesizare cu privire la difuzarea unor informații eronate comunicate de domnul Grădinescu în respectiva emisiune. Ce a spus nu e o simplă opinie sau o judecată de valoare privind continuitatea sportivă, ci o afirmație factuală referitoare la titularul unei performanțe sportive și al unui palmares istoric, aspect care a făcut obiectul unor litigii soluționate definitiv de instanțele judecătorești.

ADVERTISEMENT

Delimitarea pretinsă între o perspectivă sportivă și situația juridică definitiv stabilită nu poate justifica prezentarea unei opinii personale drept realitate factuală. Libertatea de exprimare și dreptul comentatorilor de a formula opinii nu înlătură obligația radiodifuzorului de a asigura informarea corectă, verificată și de bună credință a publicului. Situația juridică privind identitatea și semnele distinctive ale celor două entități a fost stabilită și prin alte hotărâri judecătorești definitive.

ADVERTISEMENT

Afirmația a fost făcută într-o emisiune de televiziune cu largă audiență, de către un comentator sportiv prezentat publicului ca specialist în domeniu. Această calitate conferă afirmațiilor sale o credibilitate sporită și poate determina telespectatorii să considere informația ca fiind corectă și verificată.

Repetarea unor asemenea informații produce un prejudiciu de imagine Clubului Sportiv al Armatei Steaua, diminuează asocierea legitimă dintre club și una dintre cele mai importante performanțe din istoria sportului românesc și contribuie la perpetuarea unei confuzii în rândul opiniei publice cu privire la identitatea titularului Cupei Campionilor Europeni câștigate în anul 1986. Dorim să precizăm faptul că nu este prima dată când domnul Emil Grădinescu are aceste derapaje, atât din postura de comentator sportiv, cât și din postura de invitat în emisiunile de specialitate

ADVERTISEMENT

Vă rugăm să aplicați măsurile sau sancțiunile prevăzute de legislația audiovizuală, în cazul în care veți constata încălcarea normelor incidente. Vă multumim și vă rugăm să acordați prezentei sesizări atenția corespunzătoare, având în vedere necesitatea protejării dreptului publicului la o informare corectă, verificată și lipsită de ambiguități”, se arată în cererea trimisă de Eduard Danilof către CNA, prezentată de golazo.ro.

Cum a reacționat Emil Grădinescu în urma plângerii făcute de conducerea Stelei la CNA

Emil Grădinescu a continuat să-și mențină opinia și după mesajul trimis de Eduard Danilof către CNA. El consideră că nu declarațiile sale prejudiciază clubul, ci lucrurile care se întâmplă în interior: „Susțin cei de la Armată că prin ceea ce am spus eu le-am produs un prejudiciu de imagine. Deci sunt eu acuzat că prejudiciez Armata, când prejudiciul cu adevărat foarte grav vine chiar din interiorul CSA Steaua și acest lucru este demonstrat negru pe alb de ceea ce conține raportul Corpului de Control trimis acolo de ministrul Apărării, atenție, raport care conține 241 de pagini! Se dezvăluie acolo tot felul de nereguli de ordin financiar, de la angajări și pontaje fictive, până la prețuri supraevaluate

Tata a fost ofițer când Armata în România era ceva cu adevărat sfânt. Eu când eram copil, nici nu puteam concepe că în Armată poate exista corupție, dar uite unde s-a ajuns! Acel raport demonstrează cine a prejudiciat grav clubul, ministerul, Armata, în nici un caz eu prin ceea ce am spus în emisiune”, a fost reacția lui Emil Grădinescu, conform golazo.ro.

Tags: