Sport

Emil Grădinescu: „Steaua este singura echipă cu care am ținut. FCSB e Steaua”. Ștafeta lui Messi pentru Mbappe și… surpriza Haaland! Unde va petrece Revelionul. Exclusiv

Emil Grădinescu - interviu exclusiv pentru FANATIK, în care a „recunoscut” că Steaua e echipa sa de suflet, i-a carcterizat pe Messi și Mbappe, a dezvăluit unde va fi de Revelion.
30.12.2022 | 11:20
Emil Grădinescu: „Steaua este singura echipă cu care am ținut. FCSB e Steaua”. Ștafeta lui Messi pentru Mbappe și... surpriza Haaland! Unde va petrece Revelionul. Foto: colaj Fanatik + arhiva personală
ADVERTISEMENT

Dependent de sport, Emil Grădinescu și-a îndeplinit visul de „a veni la serviciu pentru a vedea meciuri!”. L-am prins într-una din rarele zile libere și ne-a dezvăluit echipa cu care a ținut de mic, Steaua, cum vede ștafeta pe care o va preda Lionel Messi lui Kylian Mbappe și „surpriza” Erling Haalnd, amintiri de la revelioane de pomină, dar și unde va întâmpina Anul Nou 2023.

Emil Grădinescu: „Steaua este singura echipă cu care am ținut. FCSB e Steaua”. Ștafeta lui Messi pentru Mbappe și… surpriza Haaland! Unde va petrece Revelionul

După ce citiți amplul interviu dat în exclusivitate pentru FANATIK, îl puteți urmări în continuare pe Emil Grădinescu la Prima Sport și Orange Sport. Haideți să nu mai „pierdem” timp și spațiu, să intrăm în joc fără niciun minut de tatonare…

ADVERTISEMENT

Emil, vine Anul Nou 2023, vine Revelionul, unde îl petreci?

– Acasă, cu familia… Nicăieri nu-i mai bine…

Un Revelion de neuitat din viața ta?

– Da… am petrecut un revelion de neuitat la Praga, în 1999… A venit miezul nopții, a venit anul Nou, am băut un pahar cu șampanie și s-a dat… stingerea! (râde)

Dar un revelion… sportiv, ca să-i spun așa?

– Da… La Gheorgheni, în 1996. Era un campionat mondial de juniori la hochei, a început un meci la 9 seara, pe 31 decembrie, s-a terminat aproape de miezul nopții…

ADVERTISEMENT

O fi fost și România – Ungaria?!

– Nu, nu… (râde) A fost doar România… Impresionant a fost că tribunele patinoarului erau pline, hocheiul este religie acolo, la Gheorgheni, nu-i ia fața niciun alt sport.

Emil Grădinescu despre românul „Head of production” pentru FIFA la CM din Qatar: „Producția TV fost fabuloasă!”

Vine Revelionul, dar ecourile Campionatului Mondial din Qatar nu s-au estompat… Cum ți s-a părut, cu cine ai ținut?

ADVERTISEMENT

– Am ținut cu toți, pentru că… nu am ținut cu nimeni! Mi-au plăcut și englezii, și olandezii, și spaniolii, și argentinienii, și francezii, cu toți am ținut.

Au fost meciuri de nivel într-adevăr mondial. Meciuri foarte bune. Și producția de televiziune a fost fabuloasă, fa-bu-loa-să! Și avem și noi un român acolo, la FIFA, Florin D. Mitu, într-o poziție înaltă în producția de televiziune la FIFA. A fost „Head of production” în Qatar.

ADVERTISEMENT

De unde până unde?!

– A lucrat în TVR, a comentat, a fost secretar general de redacție, am fost colegi… Și de facultate, chiar de grupă, din primul an până în anul patru, la Cibernetică.

Prin ’94… ’95… ’96… se ocupa de producție pe meciurile din Liga Campionilor pe care le transmitea atunci TVR, cam ea exista atunci, pe vremurile alea de haiducie, când fiecare făcea ce voia, mai mult după ureche… Iar el cred că s-a îmbolnăvit de nervi până a pus lucrurile la punct, pentru că era extrem de strict pe regulamente, legi și ordine.

L-au remarcat cei de la „Team”, firma care făcea marketingul la Liga Campionilor, l-au racolat, l-au mutat în Elveția și i-au dat bani frumoși. A lucrat la UEFA ani buni, chiar buni, până când s-a desființat „Team”, a venit Platini, a mirosit de unde ies bani și a internalizat producția la UEFA. Și atunci Mitu s-a mutat la FIFA.

Tipul e „câine” pe regulamente, tipicar pe litera de lege, niciun milimetru stânga sau dreapta în afara caietului de sarcini. Ca să-ți dau un exemplu, eram la Londra în 2013, să comentez finala Ligii Campionilor dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund. Câștigată de nemți… (râde) … de nemții lui Jupp Heynckes cu nemții lui Jurgen Klopp, 2-1 pentru Bayern.

Cu două zile înainte de meci, m-am dus pe Wembley să fac o recunoaștere la locul faptei, unde este locul comentatorilor, pe unde se coboară la flash-interviuri, să văd traseele…

Și mă ciocnesc pe unul dintre culoare exact cu fostul meu coleg Florin D. Mitu. Nu ne mai văzuserăm de vreo zece ani, dacă nu mai mult… Eu, cu brațele deschise: „Florine, ia uite, mă Florine, ce surpriză, ce faci, cum ești?”. La care el, privind fix la acreditarea mea, agățată de gât, remarcă sec: „Ce cauți aici? Acreditarea asta nu-ți dă dreptul să fii aici”. Cu două zile înainte de meci, nu era nimeni pe-acolo, nu deranjam pe nimeni… Îți dai seama ce robot era… auzi: „Ce cauți aici?”(râde) Dar uite că numai așa, probabil, poți ajunge sus în FIFA…

Sus, sus, sus în FIFA sus, dar pe gazon a ajuns și Messi…

– Cel mai bun în lume… Dar nu mai e mult și o să predea ștafeta. Lui Mbappe. Care mai are de demonstrat… dar e „criminal” după cum a început…

Și eu cred că va fi la concurență cu Haaland, care pare și mai „killer”, dar care nu are naționala lui Mbappe în spate, să-l ajute. Și care a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu care nu este prietenos cu fotbalul, norvegienii se emoționează la hochei, schi, slalom, sărituri de la trambulină. De aceea este cu atât mai mult de apreciat Haaland.

„Mi-a plăcut matematica… Am fost un student serios, conștiincios, chiar tocilar… Colegii îmi spuneau Lagrange”

Emil, să ne întoarcem puțin… mai mult în timp… Cum ai ajuns de la Cibernetică, facultatea pe care ai absolvit-o la începutul anilor ’80, la televiziune?

– Am absolvit Cibernetica de la ASE, facultate semi-tehnică, dar cu o groază de matematică, de modele matematice, de statistici, de formule, de modele de calcul…

Ți-a plăcut matematica?

– Da, pot spune că da. Eu am făcut „Hașdeul” din Buzău, unul dintre cele mai bune licee din țară. Și mi-a plăcut matematica… Am fost un student serios, conștiincios, chiar tocilar… (râde) Colegii îmi spuneau Lagrange… cine mai știe teorema creșterilor finite… (râde)

Stăteam bine pe matematică, nu lipseam de la cursuri, de la seminare, răspundeam, dădeam toate parțialele, aveam note mari, am terminat printre primii, student model, stâlp al societății socialiste multilateral dezvoltate. (râde)

Și unde ai luat repartiție, că în orașe nu se prea putea…

– Da, orașele erau închise… Noi glumeam că luăm repartiție la Baden Baden, celebra stațiune balneo-climaterică vest-germană… (râde)

Am luat repartiție la Râmnicu Sărat, apoi m-am mutat la Ministerul Comerțului Interior… Rutină, plictiseală… Norocul meu că a venit Revoluția… Soția mea… (se încruntă brusc) …prima mea soție, Dumnezeu s-o odihnească… lucra deja în TVR, la „Economic”… Și am tras sforile prin ea ca să ajung și eu acolo.

Muncă… patriotică la redacția „Sport” din TVR!

La „Economic”?!

– Nu, în niciun caz! La „Sport”. Eram dependent de sport. Nu obsedat, DE-PEN-DENT! Să scrii cu majuscule! Nu pierdeam niciun meci din alea puține de la televizor, dar mă duceam și pe stadion, inventam scuze și fugeam de la serviciu la meci, eram „rău” de tot… (râde)

Am ajuns până la urmă în TVR. Cu multe eforturi, cu bătut la zeci de uși, amânat, plimbat, amețit, vrăjit… Până la urmă m-a învățat cineva „Băi, nu intra direct la «Sport», că e greu acolo… sunt numai copii de… și pile ale… Intră undeva în TVR să vezi cum stă treaba”

Și tocmai se anunțase un post la „Relații cu publicul și publicitate”… Era prin noiembrie 1990, avem 31 de ani… Și am intrat după o probă scrisă și una video, să vadă oamenii cum dau pe „sticlă”.

Și cum am intrat m-am și dus la redacția „Sport”! Și Dadi Graur s-a uitat pe sub ochelari la mine și mi-a spus „Bătrâne, ține-aproape…”. Asta era tot ce-aveam nevoie să mi se spună. Așa mi s-a schimbat programul. Și viața.

De la opt la patru eram la serviciu, la „Relații cu publicul și publicitate”, de unde eram plătit, la patru mă repezeam acasă, mâncam repede ceva și de la cinci, șase la unsprezece, douăsprezece eram în redacția „Sport”.

Pentru că ăsta era visul meu. V, I, S, U, L meu. Cu litere nu mari, foarte mari! Am făcut arhive, am scris texte, am „rupt” telexuri…

Muncă patriotică?

– Da, muncă patriotică… da… Pentru că eram plătit de la „Relații cu publicul și publicitate”… Țin minte că i-am făcut lui Graur o arhivă „ștoc și șoc” de imagini pe care le filmaseră în ultimele luni, bătută la mașină, cu time-coduri, intrare, ieșire… țiplă.

S-a uitat Graur la ea, a făcut ochii mari și i-a zis lui Nelu Todan, Dumnezeu să-l odihnească, „Uite, bă, cum se lucrează profesionist, așa se lucrează!”.

Și arhiva aia am făcut-o în afara orelor în care se lucra în grupul ăla de montaj. Adică după unșpe, douășpe noaptea, până la șase, șapte dimineață. Alea erau orele libere… Dar nu simțeam oboseala, efortul, nu era un efort pentru mine, era împlinirea pasiunii.

Primul meci de fotbal comentat, FCM Bacău – Corvinul Hunedoara, a fost… un dezastru!

Și pe „sticlă” cum ai ajuns?

– Prin februarie ’91 m-a chemat Graur în biroul lui și mi-a spus „Bă, știi ceva? Am hotărât să te iau la «Sport»”. Nu-ți mai spun că am comentat un campionat european și unul mondial de natație, sărituri în apă, meciuri de polo…

Primul meci de fotbal comentat?

– Octombrie 1991. La Bacău. Cu Corvinul Hunedoara. A fost un dezastru, am comentat oribil, eram convins că mă dă afară Graur… Când m-a văzut în redacție mi-a spus „Băiatu’, cam plictisitor…”, „Da” – zic eu – „mai vin și mâine la serviciu?”… „Da, mă, vii și mâine…”.

Și săptămâna următoare am primit un meci de Divizia B, Olimpia Satu Mare – ASA Târgu Mureș 4-0, meci bun, mi-a ieșit și mie bine comentariul. A venit apoi Campionatul European din 1992, Graur m-a luat cu el în Suedia, a fost ca o rampă de lansare, mi-a ieșit binișor…

Decăderea de la Țara Galilor – România 1-2, în 2003, la România – Muntenegru 0-3, în 2022

În topul tău sufletesc care este primul meci?

– O, Doamne… Greu de spus… Am comentat mii de meciuri… La propriu… (se încruntă, se gândește câteva zeci de secunde, cățelușa Jessie, marca King Charles Cavalier, îl latră fără răspuns…) Țara Galilor – România 1-2, noiembrie 1993. Calificarea la Mondialul din SUA 1994.

Și m-am calificat și eu… (râde)… Adică am mers și eu în America, am comentat meciul de deschidere, Germania – Bolivia 1-0… singura înfrângere a României în grupă, 1-4 cu Elveția… o bucățică din finala Brazilia – Italia… că erau „granzii” Țopescu, Graur titulari… și alte meciuri, alergam de la un avion la altul, erau distanțe uriașe între stadioane…

Și la polul opus, ce meciuri vrei să uiți?

– Păi sunt o groază! Toate din ultima vreme ale naționalei, din vara trecută… ne bate Muntenegru, care e cât un sector al Bucureștiului, de ne ascultă cu urechea…

Apoi meciul ăla de la Copenhaga, 2-2 cu Danemarca în 2003… 1-1 cu Norvegia la Oslo, tot în 2003, cu penalty-ul dat de Lubos Michel la un henț al lui Carew în careul nostru… a confundat mâna neagră a lui Carew cu mâna albă a lui Chivu…

Apoi meciul Stelei la Middlesbrough, 2-4 după 2-0, în 2006… PSG – Steaua 5-0 la Paris, în 1997, cu miros de cârpă arsă…

Primul derby Steaua – Dinamo?

– 1992, 1-1 în Ghencea, 1-0 Gerstenmaier, 1-1 Doboș… Eram foarte pătimaș, agitat, îmi zicea Graur „Băăă, ce-ai, bă, nebunule? Potolește-te!”(râde) …Am abandonat stilul ăla de atunci, m-am corectat… Sper să mai comentez FCSB – Dinamo… adică Steaua – Dinamo!

„Am fost crescut în spiritul ăsta. Steaua și nimic altceva”

Care a fost prima echipă cu care ai ținut?

– Prima și singura echipă cu care am ținut este Steaua București. Tatăl meu a fost ofițer. La cinci, șase ani știam deja să spun trupa lui Toma, Creiniceanu, Voinea, Constantin, Zavoda, Pavlovici, Ienei, Raksi, Hălmăgeanu, Tătaru, Cacoveanu…

Tu fiind născut în…

– …1959. 8 octombrie 1959. N-am fost suporter de rezultat, că a câștigat Steaua Cupa Campionilor Europeni, nu… Am fost crescut în spiritul ăsta. Steaua și nimic altceva.

Dar vreau să-ți spun ceva… Toate aceste sentimentalisme, toate aceste infantilisme… pentru că asta sunt, infantilisme, suntem niște copii când ajungem pe stadion… deci toate astea îmi dispar în momentul comentariului, pentru un motiv foarte simplu: știu că dacă nu le țin ascunse îmi pierd credibilitatea.

Îmi pierd credibilitatea, îmi pierd și pâinea. Am familie, am copil, am soție, am casă, am o viață pe care trebuie și vreau să o trăiesc cum pot mai bine. Deci nu-mi permit, sub nicio formă, să fiu stelist, dinamovist sau rapidist.

Aaaa, sunt când jucăm cu echipe din străinătate, atuncea n-am nicio problemă să fiu cel mai mare suporter al oricărei echipe românești. Indiferent care. Pentru că, înainte de orice culori, sunt român.

„Eu am ultimul cuvânt în casă: «Da, mamă…»”

Cum se descurcă două… voci „publice” puternice în aceeași casă? Soția ta fiind cunoscuta cântăreață Carmen Trandafir… Cine „cântă” mai mult în casă?

– Ai să râzi… Cântăm amândoi… (râde) Ba eu cânt mai mult decât Carmen! Vorbesc strict la propriu. Carmen cântă pe scenă, la TV, eu cânt în casă. Am pian, am chitară, am tobe… Cânt la toate.

În liceu am cântat cu Laurențiu Cazan. Am avut formație în facultate, „Modul” se numea, am câștigat bani serioși cântând la mare, la festivaluri… la începutul anilor ’80… primii ani de new-wave… Cu o piesă compusă de mine, „Grădini suspendate”, am stat o lună în topul revistei „Săptămâna”, făcut pe atunci de George Stanca, Dumnezeu să-l odihnească…

Și ultimul… „cântat” în familie cine-l are?

– Bine-nțeles că eu! Întotdeauna! „Da, mamă…” (râde)

Ce-ai remarcat prima și prima dată la Carmen?

– Picioarele. Pe la începutul anilor ’90… Iar mai nou, i-am făcut o declarație de dragoste: „Te iubesc pentru că găsești locuri de parcare incredibil! Fără tine nu găsesc niciodată!”… (râde) … Are un nas la locuri de parcare, n-ai văzut așa ceva! N-o s-o părăsesc niciodată! (râde)

Un-doi-uri la firul… sincerității!!

Hobby? După fotbal…
– Muzica.

Pele, Cruyff, Maradona, Messi, Ronaldo?
– Messi.

Dobrin, Balaci, Gică Hagi?
– Gică Hagi.

Fotbalistul „în activitate” preferat?
– Erling Haaland.

Antrenorul „în activitate” preferat?
– Pep Guardiola

Antrenorul „all time” preferat?
– Johan Cruyff.

Campionatul străin preferat?
– Germania.

Echipa preferată din străinătate?
– Borussia Dortmund, Arsenal, Barcelona.

Cu ce fotbalist ți-ai dori un interviu?
– Marco Reus. Și tare mi-aș fi dorit cu Maradona…

FCSB sau Steaua?
– FCSB e Steaua. Punct.

Munte sau mare în concediu?
– Mare acum, că la munte nu mai poți din cauza urșilor!

Locul concediului ideal?
– Dugheana „Cireșica” de la Neptun – Olimp. Chiar dacă o să mă înjure Carmen… (râde)

Locul „visat”, în lume, unde n-ai ajuns încă?
– Papeete. Pe partea ailaltă a globului. În Polinezia Franceză, Tahiti, Pacificul de Sud.

În ce loc te-ai stabili dacă ar trebui să pleci mâine din țară?
– Tot acolo, în Tahiti, la Papeete.

Cartea de căpătâi?
– „Pentru cine bat clopotele”.

Scriitorul preferat?
– Ernest Hemingway, evident, dar și John Dos Passos. Au fost prieteni, Dos Passos a scris o trilogie excepțională, „U.S.A. Trilogy”, care cuprinde volumele „Paralela 42”, „1919” și „Marile afaceri”.

Ultima carte citită?
– „Oameni și șoareci”, John Steinbeck. Acum câteva zile am terminat-o.

Filmul „de suflet”?
– „Iacob” al lui Mircea Daneliuc la noi, „Once Upon a Time in America” (n.a. – „A fost odată în America”) al lui Sergio Leone la ei. Sau „Raging Bull” (n.a. – „Taurul furios”) al lui Scorsese, tot cu extraordinarul De Niro…

Actriță?
– Uma Thurman

Actor?
– Robert De Niro, Al Pacino, Brad Pitt. Pe același loc.

Muzica preferată?
– Jazz-rock, fusion, heavy…

Formație?
– Dream Theater, Led Zeppelin, Deep Purple, Steve Vai…

Și de la noi?
– Phoenix și Sfinx, clar!

Cântăreț?
– David Coverdale. Vocalistul de la formația hard rock Whitesnake, e Dumnezeul lor… Zeus pentru toți vocaliștii rock…

Cântăreață? Aici să te văd! Hai să te ajut: în afară de Carmen Trandafir!
– Nu mă prinzi… (râde) Kate Bush! Din ’81-’82 când abia se lansase… era și este genială! Și la 64 de ani! E mai mare cu un an decât noi… (râde)

Mâncarea preferată? Știu, e greu… dar trebuie să fie un „număr 1”…
– Fasole cu ciolan afumat. Gătită de mine!

Dulcele preferat?
– Cremșnit. Dar nu se mai găsesc ca în copilăria noastră.

Băutura „de bază”?
– În afară de apă? (râde) Vinul. Șprițul mioritic. Alb, sec, rece, mult, gratis. (râde)

Mașina preferată/visată?
– Mercedes.

Modelul în carieră?
– Cristian Țopescu. Și Sandro Piccinini, comentator italian cu un an mai mare decât noi.

Modelul de viață?
– Tata. Fără concurent.

Câine, pisică sau papagal?
– Câine, dar să fie maidanez! Rezistent, deștept, iubitor, selecție naturală de și din nevoie.

Cină romantică sau club cu prietenii în serile fără… meci?
– Cină. Punct. (râde)

Prima Ei calitate? …Între cele multe necesare…
– Să găsească locuri de parcare. (este serios, fără pic de zâmbet pe față…)

Cine ai fi vrut să fii dacă nu erai Emil Grădinescu?
– Jurgen Klopp.

  • „Am fost și sunt fericit că nu trebuie să fug de la serviciu ca să văd meciuri. Ba chiar să mă duc la serviciu să văd meciuri. Asta am vrut dintotdeauna”
  • „Mi-aș dori să comentez un Liverpool – Manchester City de pe «Anfield». Și un Borussia – Bayern la Dortmund. Și aș mai vrea să comentez un România – Ungaria… am comentat vreo trei până acum și n-am pierdut niciodată”
  • „Cristian Țopescu avea o vorbă, Dumnezeu să-l odihnească… În viață organizarea e totul. Eu mi-am organizat timpul… viața… ca să fac ce vreau. Am făcut gimnastică, ping-pong, facultate, am cântat, am ajuns ce voiam, comentator sportiv, am o familie unită și fericită, o fetiță de 14 ani, superbă, Ana, am o soție super de 20 de ani…”
  • „Problema acum a oricărui comentator este nu găsirea informațiilor, curg non-stop pe internet, ci selectarea lor. Trebuie alese cu grijă, trebuie spuse cu grijă, adică trebuie ales bine momentul din meci, ca să nu enervezi telespectatorii”
  • 5 premii TV Mania, acordate celui mai bun comentator sportiv, a câștigat Emil Grădinescu, în 2001, 2002, 2003, 2009 și 2010

  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,65 este cota pentru „peste 2,5 goluri marcate” la meciul FC Hermannstadt – FCSB
ADVERTISEMENT