Life

Emil Rengle a lansat o piesă despre iubire și vulnerabilitate! Cum sună “În realitatea altcuiva”?

Emil Rengle, artist complex, dansator, coregraf și creator de conținut, a lansat o piesă nouă, "În realitatea altcuiva".
24.02.2025 | 09:32
Emil Rengle a lansat o piesa despre iubire si vulnerabilitate Cum suna In realitatea altcuiva
Emil Rengle a lansat o piesă nouă / Sursă foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Emil Rengle face un nou pas în cariera sa artistică prin lansarea “În realitatea altcuiva”, o piesă care îmbină muzica și dânsul într-o confesiune ce aduce în prim-plan puterea artei de a transmite o poveste emoționantă despre vulnerabilitate și iubire.

Emil Rengle, piesă despre iubire

Emil Rengle este unul dintre cei mai influenți artiști, cunoscut pentru mesajele sale puternice despre iubire, libertate și diversitate. Fiecare proiect artistic pe care îl creează reflectă un echilibru între autenticitate și inovație. Cu piesa “În realitatea altcuiva”, el continuă să redefinească limitele artei, transformând dansul și muzica într-un limbaj universal al emoției și conexiunii umane.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât un simplu videoclip muzical, această creație reprezintă o declarație artistică despre vulnerabilitate. Dar și despre sinceritate și puterea de a fi autentic.

20 dintre cei mai talentați dansatori, în videoclipul pentru piesa “În realitatea altcuiva”

Videoclipul oficial al piesei este un spectacol unic și reunește, în premieră, 20 dintre cei mai talentați dansatori ai momentului. Printre aceștia se numără Luana Chebeleu, Szentyobbi Vivienne Meida, Emanuel Neagu, Ruxandra Timoasca. Dar și multe alte nume importante din scena dansului românesc. Fiecare performer a fost ales nu doar pentru tehnica sa impecabilă, ci și pentru abilitatea de a transmite, prin dans, emoția unei povești de iubire.

ADVERTISEMENT

Prin această colaborare de amploare, Emil Rengle valorifică talentul artiștilor români. Și creează un reper important pentru industria muzicii și a dansului din România, cu o producție artistică de mare anvergură ce pune în lumină expresivitatea și forța dansului contemporan.

Pentru a reda cât mai autentic emoțiile profunde ale piesei, Emil Rengle a colaborat cu coregraful și regizorul Cristian Miron. Acesta este recunoscut pentru proiectele sale de anvergură din industria muzicală și televiziunea românească. Împreună au creat un spectacol vizual impresionant, în care fiecare mișcare transmite o poveste. Iar dansul devine expresia pură a trăirilor interioare.

ADVERTISEMENT

Emil Rengle, unul din concurenții noului sezon Asia Express

Piesa “În realitatea altcuiva” este disponibilă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial poate fi urmărit pe canalul de YouTube al lui Emil Rengle. Prin această lansare, artistul oferă publicului o poveste vizuală captivantă, în care dansul și emoția se împletesc într-o experiență autentică și profundă.

ADVERTISEMENT

Emil Rengle este unul din concurenții noului sezon Asia Express. Dacă ar câștiga competiția de la Antena 1, tânărul știe deja ce va face cu premiul.

“Noi credem că dacă ajungem să câștigăm Asia Express, premiul nu ar trebui să fie exclusiv despre noi. Ci și despre alții. O parte din sumă vrem să o donăm către Asociația BookLand. Este un ONG care investește în educația copiilor din România, construind și renovând școli.

Credem că multe dintre fricile și prejudecățile pe care le vedem în societate vin, de fapt, din lipsă de educație și de empatie. Noi nu putem schimba lumea peste noapte. Dar putem contribui la un viitor mai bun pentru copiii care vor crește într-o societate mai deschisă, mai informată și mai puțin temătoare de ce e diferit”, spunea el, pentru FANATIK, într-un interviu recent.