Sport

Săndoi, planuri mari la FC Argeş: “Vrem în Liga 1 în cel mai scurt timp”

A făcut parte din Craiova Maxima şi a jucat alături de Mutu în Trivale între 1996-1998. Acum, după 20 de ani, Emil Săndoi a revenit la FC Argeş.
02.02.2018 | 15:21
Sandoi planuri mari la FC Arges Vrem in Liga 1 in cel mai scurt timp
ADVERTISEMENT

“Mi-aş fi dorit să mă întorc în calitate de jucător, dar din păcate nu mai merge. Mă leagă lucruri frumoase de acest club. Am fost coleg aici cu mulţi băieţi care acum sunt în conducerea clubului. Parcă mă şi simt dator faţă de clubul FC Argeş”, a declarat Emil Săndoi. Fostul selecţioner al naţionalei de tineret a aşteptat mai bine de un an ca să semneze un nou angajament. Universitatea şi CSU Craiova, Pandurii, Vaslui şi Chiajna sunt cluburile pe care le-a mai pregătit Săndoi în România.

“Nu este o problemă că echipa este în liga a doua. Eu sper ca în perioada care urmează, cât se poate de repede, echipa să se întoarcă acolo unde îi este locul, în prima ligă. (…) Un obiectiv normal, zic eu, nu un obiectiv îndrăzneţ”, mai spune Săndoi, care o preia pe fosta SCM Piteşti la opt puncte de locul al treilea ocupat de Chindia Târgovişte, care asigură prezenţa în baraj. Fostul simbol al lui FC Argeş, Vali Năstase este antrenor secund. Din acest sezon, echipa a preluat palmaresul şi brandul fostei campioane, FC Argeş.

ADVERTISEMENT

Veteranul Mădălin Ciucă (35 ani), ex rapidistul Mădălin Martin şi Sorin Tăbăcariu (FC Voluntari) sunt noile achiziţii ale piteştenilor în această iarnă. “Odată ce s-au recuperat palmaresul şi brandul au venit oamenii la meciuri, s-au apropiat de echipă, pretenţiile sunt mult mai mari acum. Se vrea cu adevărat ceva. Dacă nu reuşim anul acesta, cu siguranţă că la anul ne vom bate pentru locurile promovabile”, spune fotbalistul argeşenilor, Raul Costin.

“Contează foarte mult. Când eram SCM veneau foarte puţini oameni la meci. Acum, de când e FC Argeş toată lumea… s-a creat, aşa, o emulaţie în oraş. Au fost unele meciuri la care au venit 5-6.000 de oameni. Domnul Săndoi este un profesionist desăvârşit şi ştie să vorbească cu jucătorii, s-a făcut deja plăcut în vestiar şi sunt optimist că vom forma o echipă valoroasă”, a explicat şi Ionuţ Năstăsie.

ADVERTISEMENT

“Este o diferenţă. Atunci când joci pentru FC Argeş, eu zic că totuşi tricoul atârnă mai greu decât pentru un alt nume, chiar dacă echipa era tot din Piteşti. (…) Cred că locul echipelor FC Argeş, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj UTA Arad este în prima ligă”, a mai spus Săndoi.

Se caută un nou Mutu, Dică sau Neaga

“Am investit mult şi în centrul de copii şi juniori, ca să redevenim cei mai buni din ţară. Avem deja opt echipa la sectorul juvenil”, se mândresc şefii lui FC Argeş.  “Este la standarde europene, pentru că deja ne raportăm la standarde europene. (…) Sperăm ca în câţiva ani să avem copii de talia lui Dică, Mutu, Rică Neaga, Coman şi alţii”, a explicat Dragoş Şerban, preşedinte FC Argeş.

ADVERTISEMENT

Preşedintele fostei campioane a României din 1972 şi 1979 pariază pe experienţa lui Emil Săndoi şi legătura sa cu fotbalul piteştean. “Emil a fost un fost mare jucător al lui FC Argeş, cunoaşte deja fenomenul fotbalului piteştean şi asta a contat în aducerea sa la echipă. La anul ne dorim să ne luptăm pentru promovarea în Liga I, dar nu este emposibil nici în acest sezon să ajungem la baraj”, a concluzionat Dragoş Şerban.