Sport

Emil Săndoi, reproșuri după despărțirea de Poli Iași: „Mă simt și eu frustrat”

Emil Săndoi și Poli Iași au ajuns la concluzia că nu mai pot contiuna colaborarea și s-au despărțit după etapa a 23-a. Antrenorul a reacționat în premieră
28.01.2025 | 09:20
Emil Sandoi reprosuri dupa despartirea de Poli Iasi Ma simt si eu frustrat
Emil Săndoi, reproșuri după despărțirea de Poli Iași: „Mă simt și eu frustrat”. FOTO: sportpictures.eu, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Emil Săndoi (59 de ani) a rezistat doar 18 meciuri pe banca lui Poli Iași și a lăsat echipa pe loc de baraj. Luni, 27 ianuarie, antrenorul și conducerea moldovenilor au căzut de comun acord să se despartă.

Emil Săndoi, prima reacție după despărțirea de Poli Iași: „Au apărut problemele financiare”

Emil Săndoi și-a luat rămas bun de la Poli Iași după ce a început cu stângul anul 2025. În primele două etape, formația din Copou a pierdut meciurile cu Rapid (1-2) și Hermannstadt (0-2) și a ajuns pe locul 14, cu 22 de puncte, la trei lungimi de salvarea directă.

ADVERTISEMENT

„Când apar tot felul de discuţii, ies la suprafaţă nemulţumiri de ambele părţi. Apreciez conducerea că a făcut eforturi pentru a veni cu plăţile la zi.

 Apoi, din punct de vedere sportiv, echipa a jucat, a produs fotbal. La Rapid, s-a văzut cum am evoluat. Apoi, cu Sibiu, am ratat din 4 metri, din 6 metri. Eu am preluat echipa vara trecută, după un 2-6 cu FC Hermannstadt. Planul meu, când am venit, a fost să rezolvăm problemele defensive, apoi să ne stabilizăm ca lot. Astea au fost discuțiile.

ADVERTISEMENT

Dar, în iarnă, au apărut problemele financiare, din cauză că anumite societăți nu şi-au respectat promisiunile. De bine, de rău, am jucat două etape fără soluţii în plan ofensiv. Fără nicio soluţie. Mă simt şi eu frustrat.

Cu Cornel Șfaițer mă ştiu de 30 de ani, cum să mă cert cu el? Dar mi-am spus şi eu punctul de vedere, realist şi pertinent. Las echipa pe un loc de baraj. Poate, la finalul campionatului, multe echipe şi-ar dori să ocupe un loc de baraj”, a declarat Emil Săndoi, potrivit sportpesurse.ro.

ADVERTISEMENT

Cu Săndoi la timonă, Poli Iași a înregistrat în 18 partide, dintre care trei au fost în Cupa României, cinci succese, patru rezultate de egalitate și nouă eșecuri. Tehnicianul în vârstă de 59 de ani era antrenor în Copou din 11 septembrie 2024, când l-a înlocuit pe Leo Grozavu.

Revenire spectaculoasă a lui Vasile Miriuță

Favorit să preia banca lui Poli Iași este Vasile Miriuță (56 de ani), care n-a mai antrenat din 2020 la nivelul SuperLigii, când a stat 8 meciuri pe banca lui Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

În prezent, Miriuță are contract cu Sănătatea Cluj, o echipă de Liga 3. În carieră, cel poreclit „Tati” a mai antrenat în România în primul eșalon la Ceahlăul, CFR Cluj, ASA Tg. Mureș, Concordia Chiajna, Dinamo și Hermannstadt.

ADVERTISEMENT