Sport

Emil Săndoi știe variantele ideale pentru postul de selecționer al României: „Sunt soluții viabile în orice moment”

Emil Săndoi, fost component al naționalei României și actual antrenor la Chindia Târgoviște, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre situația echipei naționale, care tocmai a rămas fără selecționer.
17.11.2021 | 09:58
Emil Sandoi stie variantele ideale pentru postul de selectioner al Romaniei Sunt solutii viabile in orice moment
Emil Săndoi vorbește pentru FANATIK despre cele două soluții pentru postul de selecționer al României
ADVERTISEMENT

Din păcate, România a ratat barajul de calificare la Campionatul Mondial 2022, după ce a terminat preliminariile pe locul 3 din grupa J.

La finalul partidei cu Liechtenstein, din ultima etapă, câștigată de „tricolori” cu 2-0, selecționerul Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Emil Săndoi vorbește pentru FANATIK despre cele două soluții pentru postul de selecționer al României

Tehnicianul Chindiei consideră că sunt destui antrenori care îi pot lua locul lui Mirel Rădoi, la națională. Însă, în opinia sa, următorul selecționer ar trebui să fie Gică Hagi sau Dan Petrescu.

„Sunt o serie de antrenori care ar fi îndreptățiți să ia loc pe banca echipei naționale. Cred că se poate găsi soluția bună pentru echipa națională.

ADVERTISEMENT

În continuare, Gică Hagi și Dan Petrescu cred că rămân soluții viabile în orice moment pentru echipa națională”, a declarat Emil Săndoi, în exclusivitate, pentru FANATIK.

Emil Săndoi: „S-a văzut o schimbare în bine la echipa națională!”

Totodată, Emil Săndoi și-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că România n-a reușit să prindă locul de baraj, având în vedere că „tricolorii” au avut prestații bune, în ultima perioadă.

ADVERTISEMENT

„Îmi pare rău că am avut parte de finalul acesta, pentru că speram la altceva, mai ales după ultima imagine pe care a lăsat-o echipa națională.

Trebuie să recunoaștem că, începând cu meciul din deplasare cu Islanda, am început să câștigăm. De atunci, chiar s-a văzut o schimbare în bine la echipa națională.

ADVERTISEMENT

Lucrurile parcă intraseră pe făgașul normal. Se vedea o coeziune în rândul echipei naționale. În ultima perioadă, în afară de acel meci cu Islanda, eu zic că echipa națională a fost în grafic”, a mai spus Emil Săndoi.

Emil Săndoi: „Parcă toate ni se întâmplă numai nouă!”

„Parcă toate ni se întâmplă numai nouă. Nu ne ajută nici șansa în momentele «cheie», pentru că stau să mâ gândesc la ce execuții a avut Ianis Hagi cu Islanda. A fost la câțiva centimetri de un baraj.

Îmi pare rău și pentru Rădoi, deoarece, în meciurile din ultima perioadă, mi s-a părut că de fiecare dată a ales strategia potrivită. Se vede și pe el că a pus suflet acolo, pentru că te mai trădezi, câteodată, ca persoană”, a încheiat Emil Săndoi.

  • 23 de ani au trecut de la ultima calificare a României la Campionatul Mondial
ADVERTISEMENT