Emilia Ghinescu a avut probleme de sănătate în ultimele două săptămâni. Vedeta a fost nevoită să stea la pat pentru a se putea vindeca. Cum se simte acum artista?
Emilia Ghinescu este foarte activă pe rețelele de socializare și își ține fanii la curent în legătură cu proiectele profesionale, dar și cu activitățile din viața ei. Artista a trecut printr-o perioadă ceva mai grea după ce s-a îmbolnăvit.
Interpreta de muzică populară trece printr-o perioadă dificilă din cauza problemelor de sănătate. Vedeta a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru a se putea recupera.
Emilia Ghinescu s-a confruntat cu gripa și nu s-a simțit deloc bine în ultima vreme. A petrecut această perioadă la pat, însă acum se simte mai bine și a putut să-și reia activitățile din viața de zi cu zi.
În perioada în care a fost bolnavă, artista s-a simțit foarte slăbită și chiar a pierdut câteva kilograme. Timp de aproape două săptămâni, vedeta a stat la pat și spune că a fost, pentru ea, cea mai grea perioadă.
Din fericire, tot ce a fost mai rău a trecut, iar cântăreața a mers la sală pentru a-și face exercițiile fizice. În secțiunea de story de pe Instagram, a postat și o fotografie de la sală.
“Am avut cea mai grea perioadă, cu o gripă care m-a slăbit fizic și m-a ținut la pat aproape două săptămâni. Mi-am reluat activitatea la sală”, a spus Emilia Ghinescu pe pagina sa.
Vedeta are un stil de viață sănătos, lucru care se observă și la silueta sa. Emilia Ghinescu se menține în formă maximă și arată foarte bine la cei 46 de ani pe care îi are.
Cu ceva timp în urmă, artista a recunoscut că și-a făcut anumite proceduri estetice. La un moment dat, cântăreața și-a făcut o procedură non-invazivă numită sculptură la față. Mai exact, i-a fost injectată o soluție pentru stimularea regenerării celulare, dar și pentru a face un lifting natural al feței.
Până acum, Emilia Ghinescu nu a fost nevoită să-și facă operații estetice. Dacă va considera că va fi nevoie, va ajunge fără ezitare în cabinetul medicului estetician.
“Dragilor, nu am nevoie de operații la vârsta asta și dacă o să am nevoie, fiți convinși că mă voi duce și mă voi oprea că nu o să apar aici în fața dumneavoastră ca un Shar Pei la televizor.
Cu siguranță voi face lucrul acesta, pentru că eu consider că un om care lucrează cu imaginea lui trebuie să aibă grijă de felul în care se prezintă în fața oamenilor”, a spus aceasta în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D.